shopify
analytics tool

Mai mare atenţie la ce postaţi pe Facebook

Ultimele politici de confidenţialitate ale celei mai populare reţele sociale din România vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015 şi au provocat rumoare şi reacţii ale utilizatorilor din România. Facebook poate utiliza conţinutul afişat de toţi utilizatorii, de la fotografii, texte şi date personale, fără vreo notificare prealabilă.

În contextul unor drame personale care şi-au avut originea în detalii personale şi fotografii publicate pe Facebook, conştientizarea accesului public la un spaţiu considerant eronat anterior ca unul privat e şi un apel la domolirea exhibiţionismului social.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ieri printr-o decizie definitivă şi irevocabilă că Facebook-ul este spaţiu public. În 2012, un consilier judeţean din Mureş a fost sancţionat cu o amendă de 1000 de lei pentru declaraţiile publicate de el pe Facebook. E bine de ştiut faptul că începând de astăzi fotografiile în slip făcute în vacanţă nu sunt postate pe Facebook pentru a fi văzute doar de prieteni, ci sunt echivalentul unor afişe pe bulevardul internetului. Dezbaterea inexistentă pe acest subiect pentru cei şapte milioane şi jumătate de români de pe Facebook, nu înseamnă că decizia ÎCCJ nu va avea consecinţe pe subiecte sensibile cum sunt calomnia şi insulta.

Dincolo de dorinţele de control ale internetului românesc venite dinspre mediul politic sau dinspre serviciile secrete, e necesar să respectăm normele de comportament în spaţiul public nu numai din realitatea străzii, ci şi în mediul virtual.

anunturi-tecuci-online-600x100