shopify
analytics tool

Magazinele de vise, din nou în atenţie

Magazine de viseIeri, în urma şedinţei colegiului prefectural, la nivelul judeţului Galaţi s-a înfiinţat un comitet de lucru care va avea misiunea de a întocmi o strategie locală pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de vânzare şi consum de substanţe etnobotanice.
Potrivit declaraţiilor prefectului judeţului Galaţi, Cosmin Păun, se pare că un astfel de comitet nu s-a mai înfiinţat, până acum, în ţară. „Am decis înfiinţarea acestui comitet deoarece, potrivit informaţiilor pe care le avem, Galaţiul a devenit prima entitate din ţară în ceea ce priveşte numărul de puncte de lucru de vânzare a produselor etnobotanice”.
„Sunt în număr de 17, iar fenomenul a luat amploare şi în mediul rural – sunt magazine la Lieşti, Tudor Vladimirescu, Iveşti, Tg. Bujor şi Tecuci”, a explicat prefectul Cosmin Păun.
Comitetul va fi compus din reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Direcţiei de Sănătate Publică, Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei Sanitar Veterinare, Gărzii Financiare, Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, iar coordonatorul comitetului a fost numit Vasile Pârlog, şef serviciu în cadrul Prefecturii Galaţi.
Autor: Maria Măndiţă – viata-libera.ro

1 Comment on "Magazinele de vise, din nou în atenţie"

  1. ar fi cazul sa luati atitudine..trebuie sa facem ceva….,copii din tecuci sint varza,sint deja dependenti de substantele vindute pe la magazinele deschise cu tot felul de plante de prafuri ,magazine care vind moarte.copii sint deja morti,parinti treziti-va,luati atitudine…faceti-va timp …,ocupati-va mai mult de ei…daca pot sa va ajut cu ceva o voi face numai sa-mi cereti asta

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*