shopify
analytics tool

Lucrările la bazinul olimpic şi sala polivalentă de la Tecuci

S-ar putea finaliza în acest an. Potrivit directorului CSS Tecuci, Dumitru Gheţu, există fonduri pentru realizarea celor două investiţii. Cele două baze sportive vor fi inaugurate în acest an ţinând cont de faptul că fondurile necesare finalizării lucrărilor au luat drumul Tecuciului.  Astfel, lucrările la bazinul olimpic vor fi reluate foarte curând, odată cu îmbunătăţirea vremii. În momentul de faţă există banii necesari, astfel încât până la sfârşitul anului, va fi inaugurat noul bazin. “În luna decembrie a anului trecut am primit fonduri pentru continuarea lucrărilor, mergându-se pe ideea că bazinul olimpic fiind deja început trebuie şi finalizat. Astfel cu cele 4 miliarde de lei vechi pe care îi avem vom finaliza lucrările   … citeste intreaga stire

sursa: Ziarul Impartial

Fii tu primul care comentează on "Lucrările la bazinul olimpic şi sala polivalentă de la Tecuci"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*