shopify
analytics tool

La un pas de tragedie pe scena din faţa Primariei Tecuci

Tragedie-pe-scena-de-spectacole-din-Tecuci

În seara trecută (15. Dec.2015) au început spectacolele planificate cu prilejul sărbătorilor de iarnă (anunţate de altfel cu surle şi trâmbiţe de Primăria municipiului Tecuci). Aceste activităţi sunt coordonate de Casă de cultură Tecuci. În timp ce un grup de dansatori de la Colegiului naţional Spiru Haret îşi prezentau dansul programat, scena a început să trepideze şi să se clatine violent, stârnind panica atât în rândul dansatorilor cât şi a spectatorilor aflaţi pe treptele din imediata vecinătate a scenei.

Angajaţii firmei care au adus şi montat scena, împingeau de barele de protecţie ţinând contra balansului care devenise extrem de periculos. Părinţii copiilor care se aflau pe margine, coregrafii, personalul casei de cultură dar şi comercianţi au intrat în panică. Scena este construită pe bârne de lemn, care nu sunt fixate pe/în sol. Scena a fost închiriată pentru suma de 18.900 euro (aprox. 850 de milioane lei vechi), pentru perioada 15 decembrie 2015 – 5 ianuarie 2016.

În acesta afacere costisitoare şi periculoasă au merite deosebite Primarul Daniel Ţuchel, Dănuţ Radovei şi Mircea Călianu. Spre norocul tuturor s-a evitat un eveniment tragic de tip “Colectiv”.

scena-improprie-la-spectacole-Tecuci-2015-2

scena-improprie-la-spectacole-Tecuci-2015

scena-improprie-la-spectacole-Tecuci-15

8 Comments on "La un pas de tragedie pe scena din faţa Primariei Tecuci"

  1. – Tuchele, cand platesti banii pentru reparatiile masinilor “familiei” tale, firmei SC CEZALI SRL, de peste 10.000 de lei? Le-ai dat teapa?
    – Cand platesti cei 33 de miliarde vechi catre SC APA CANAL SA Galati pentru proiectul de cofinantare, introducere apa potabila si canalizare in Tecuci? Le-ai dat teapa?
    – Cand platesti cei 15,4 miliarde catre guvern, bani care trebuia sa-i restitui conform Deciziei Camerei de Conturi nr. 41/2013, ai dat teapa si guvernului?
    – Cum ai pacalit pe domnul Ifrim Adrian cu cantitatea de 2.500 de kg de srot? I-ai dat teapa?
    – Cum justifici prejudiciul de aproximativ 14,3 miliarde de la SC ZOOLAND TEC SRL Tecuci, unde se mentioneaza foarte clar vinovatii de catre Camera de Conturi, care sunt: Tuchel Daniel si Nita Anca Angelica?
    – De ce la tine o achizitie costa de zece ori pretul de cost? Ca sa iei comisionul de 20 – 25 %?
    – De ce nu ai niciun pic de respect fata de cetatenii tecuciului? Ca sa te ….[cenzurat]?
    – De ce nu mai tii orele de audienta din anul 2013 si sa asculti pasurile tecucenilor? De ce esti …[cenzurat]… si nu edil? De ce esti …[cenzurat]… si …[cenzurat]…? Te crezi destept, dar esti …[cenzurat]…! Iti mai spun si iti repet: masura 7 din “concert” , este nimic pe langa, masura in care, familia ta o sa mai planga, dupa copilul eminent, “astazi destep”, maine …[cenzurat]…!

  2. Se spune că a fi nesimţit este una şi a fi prost este alta. Dar atunci când prostii sunt şi nesimţiţi, abia atunci avem în faţa noastră personajele cu cele mai “rafinate calităţi”.
    Mă simt de-a dreptul revoltat. Mă simt neputincios în faţa prostiei lor. Ipocrizia lor mă depăşeşte. Cum poţi să faci pe deşteptul atunci când până şi tu cu ochii tăi observi că eşti prost de dai în gropi? Uimitor, nu? Sau doar cotidian? Nici eu nu ştiu. Încă nu m-am obişnuit cu nesimţirea de zi cu zi. Aş urma sfatul lui Dante care zice ceva de genul: “priveşte şi treci”, dar mi-e greu să trec indiferent pe lângă nesimţirea care domneşte printre noi. Unde o fi bunul simţ? Ipocrizia domina fiecare nivel al păturii sociale. Bunul simţ lipseşte cu desăvârşire. De respect nici nu mai aduc vorba. Deci ce pretenţii pot să mai am de la anumiţi indivizii? De fapt, ce pretenţii pot avea de la majoritatea indivizilor? Degeaba încerci să le explici unora ce este bunul simţ. Degeaba încerci să le explici ce este respectul. Degeaba le explici că odată ce sunt idioţi ar trebui să înceteze să fie şi nesimţiţi. Degeaba… Cum poţi să tratezi cu indiferenţa tot ce se petrece în jurul tău? Cum poţi să îi ignori şi în acelaşi timp să trăieşti între ei? Mie unul îmi este imposibil să îmi stăpânesc furia fata de aceşti indivizi. Atunci când nesimţirea merge mâna în mână cu prostia revolta celor ca mine, cred că este inutilă… din păcate.

    L-aş urâ mai mult dacă l-aş dispreţui mai puţin.

    Gândiţi, analizaţi şi judecaţi.

  3. Tecucean get-beget | 17 decembrie 2015 at 19:04 | Răspunde

    Este o insulta la adresa tecucenilor aceasta tiganeala care se tot repeta: scena, concerte, casute, trenulet, mai nou, reni…pfff, asta ne lipsea, intra-adevar!
    Altele ar trebui sa fie prioritatile orasului, dar primarul e surd si orb, nu aude, nu vede.
    Pe site-urile si blogul lui toate-s bune si frumoase, ai zice ca traim intr-o armonie perfecta, nu suporta criticile si reprosurile, le sterge imediat.
    Traieste in minciuna, asta nu poate sa duca la nimic bun, eu ii recomand sa isi traga cateva perechi de palme, poate se trezeste, sa vada realitatea inconjuratoare. Asa traia ceausescu, mult n-o mai duce nici asta!

  4. Este EXTREM de rusinos,domnule primar Tuchel,noi locuitorii acestui oras si platitori de taxe si impozite,ne intrebam PINA CIND o sa va bateti joc de banii publici,ai contribuabililor????????terminati odata cu banii aruncati pe aceste spectacole,la care participa doar tiganimea orasului…stiti citi batrani neajutorati sunt in acest oras care nu au ce pune pe masa de Craciun??? stiti cite scoli sunt in orasul asta fara incalzire suficienta,fara manuale,fara materiale didactice necesare ????? stiti cite gropi si cita mizerie au strazile laturalnice ale orasului????? stiti cite lipsuri au oamenii de rind, de la care va asteptati la voturi ???? Scena,normal ca se clatina, de la atitea spectacole fara rost, de fapt nu va doare suletul s-o inchiriati cu atita banet,doar sunt banii nostri,nu ai dvs personal…
    SA VA FIE RUSINE domnule primar..

    • Manele, asta este ceea ce reprezintă mandatul acestui individ cu grave carențe psihice și de educație. Un individ care poartă cu el inclusiv tarele unei copilării nefericite. Probabil că la viața lui a mâncat multă bătaie de la taică-su… sunt sechele ale unor momente dramatice prin care a trecut în copilărie, iar mulți din sat care îi cunosc familia, confirmă multe evenimente care nu pot fi spuse aici. O viață trăită în spirit de manele.

  5. Daca:
    -as avea strazi macar fara gropi daca nu asfaltate
    -as avea trotuare macar pentru strazile principale
    -as avea scoli cu autorizatie de functionare
    -as vedea un singur proiect scris de actualul edil pentru viitorul orasului
    -as vedea ca banii se duc si spre altceva decat in festivaluri
    -as vedea ca nu mai sunt caini pe strada
    -as vedea blocurile anvelopate si la aceeasi culoare
    -…
    atunci m-as duce si eu intr-o seara in centru macar pentru bucuria copilasilor tinuti in frig atat timp cat paturicii se delecteaza la caldura.
    Pana nu vad astea spectacolele vor fi lipsite de aportul meu pentru ca sunt o interfata mincinoasa la realitatile din oras.

  6. Cand orasul este neglijat, murdar, cu strazi rascolite si lasate balta, cu locuitori care nu respecta norme minime de igiena si nimeni nu-i vede, cu cersetori peste tot si muritori de foame, cu o circulatie rutiera lasata in plata domnului, a face paranghelii costisitoare in centru, si inca atat de des, e curata tiganie!
    Romanul gospodar mai intai isi ingrijeste casa si ograda si apoi cheama lautarii.

  7. Desi interpelati unii oficiali au negat vehement cele intamplate, sustinand ca pana la ora 20 spectacolul s-a desfasurat normal, astazi in jurul orelor 11, sub directa coordonare a celor 2 consilieri personali ai primarului – Papuc si Radovei, numai putin de 17 salariati de la societatile aflate in subordinea primariei trebaluiau de zor la scena. Chiar dl. Papuc a fost surprins in moment ce ai spunea unui cunoscut ca are de rezolvat probleme grave. Probabil ca se refere la scana.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*