shopify
analytics tool

La Tecuci presa nu a cunoscut încă o dezvoltare pe măsură

Libertatea-de-expriamare-in-orasul-Tecuci

Este indiscutabil faptul că una dintre cele mai importante realizări ale românilor, după Decembrie 89, este libertatea presei, dreptul cetăţeanului de a-şi exprima opinia sau de a o solicita altora, inclusiv autorităţilor publice. Se ştie deasemenea că presa românească – adevărata presă, nu cea de scandal ieftin, cu un vocabular ce ţine de preistoria civilizaţiei omeneşti – se bucură de aprecieri atât din partea organismelor internaţionale, cât şi din partea publicului autohton.

Revenind la ideea libertăţii presei, înţeleg prin aceasta dreptul de a informa cetăţeanul, de a aduce în circuitul public propriile opinii, sau ale altora, persoane publice sau instituţii. Şi atunci, ca simplu contribuabil, mă întreb unde ne sunt liderii de opinie, politici, sindicali, din administraţie, pentru că în liniştitul nostru municipiu nu prea îşi fac simţită prezenţa.

La trecutele campanii electorale tecuceanul era asaltat de tot felul de inşi care veneau să promită câte în lună şi în stele şi iată că astăzi, atât cei care au câştigat, cât şi cei care au pierdut puterea au revenit la aceeaşi atitudine arogantă că înainte 1989. Nu este mai puţin adevărat că la Tecuci presa nu a cunoscut încă o dezvoltare pe măsură, dar nici nu cred că a fost ajutată. Există la această oră, două ziare, unul săptămânal şi unul lunar, o revistă de cultură, plus corespondenţi pentru presă judeţeană sau naţională, care încă mai au încredere în capacitatea autorităţilor locale şi judeţene de a organiza şi la Tecuci dezbateri publice, conferinţe de presă. O fi probabil sub demnitatea unora, care apelează la cetăţean numai când au nevoie de votul lui…

MACHETA_CMYK

^^^ RECLAMA ^^^

Dacă spre exemplu, până la electoralele din noiembrie 1996, domnul deputat Mircea Ciumara venea la Tecuci cu familia, ca la neamuri, acum a renunţat la acel frumos obicei, potolindu-şi probabil dorul de aceste locuri privind fotografiile sau recitind discursurile rostite cu acele prilejuri. Deasemenea, prefectul judeţului, dl Victor Dobre iniţiase cu mult timp în urmă nişte întâlniri – cam rare, odată la trei luni – cu presa locală, cu sindicatele şi alte instituţii publice. Dar şi acestea au rămas în cele din urmă, o dulce amintire…

Nu doresc să continui cu exemplificările pentru că aş ocupa un spaţiu prea mare, cu nume de la judeţ sau de aici din urbea noastră, unde presa locală va fi respectată probabil abia în preajma viitoarei campanii electorale. Atunci vor fi multe de spus tecuceanului, i se vor servi fără jenă, de la cele mai înalte niveluri tot felul de promisiuni: judeţ, spital nou, sală polivalentă, campus universitar, stadion şi alte bazaconii despre care unii spuneau că nerealizarea lor va aduce cu sine demisia… Toate acestea au fost spuse de indivizi din toate funcţiile şi culorile politice, mai mult sau mai puţin zâmbitori, mai mult sau mai puţin scuturaţi de zgura ideologică dinaintea lui decembrie 89, mai mult sau mai puţin conştienţi de drepturile şi libertăţile pe care le presupune un regim democratic.

În acest binom autoritate publică – cetăţean, presa, inclusiv cea locală vrea să-şi exercite rolul său, acela de a informa corect, cu onestitate şi profesionalism. Pentru că prea multe s-au spus până acum, iar toţi cei vizaţi trebuie să mai şi răspundă. Pentru că şi la Tecuci se pot pune întrebări în numele şi pentru contribuabilul local şi mai ales pentru că la Tecuci nu se poate veni la infinit cu orice discurs, extras parcă din traista cu poveşti.

Observator T – august 1999

Publicat în volumul „Memoria hârtiei”, autor Viorel Burlacu

3 Comments on "La Tecuci presa nu a cunoscut încă o dezvoltare pe măsură"

  1. Din pacate pentru Tecuci si mai ales pentru tecuceni am pierdut patru ani pe mana mult prea performantului cu casca (intre noi fie vorba ,mare mincinos…) .Vor veni iar alegeri si vor veni alti vopsiti cu casca pe cap incercand marea cu degetul si minciunile aruncate sub forma de promisiuni electorale.Poate vor intelege in sfarsit tecucenii sa aleaga omul din spatele partidului si nu partidul,gospodarul din spatele vopsitului si nu facaturi cu caracter mic…administratorul si nu pompos denumitul ordonator de credite care imparte banul discretionar pe artificii si adeline pestrite sau nu.Iar daca nu da sfanta DNA sau sfantul DIICOT pana atunci vreo minune poate se vor trezi in sfarsit si tecucenii si nu se vor mai lasa calcati in picioare si umiliti in propria urbe de caractere fara fond , purtatoare doar de instinctul ranchiunii si al satisfacerii propriului ego.Semne altfel clare de paranoia.

  2. Ne-am gandit sa continuam sirul intrebarilor adresate “scumpului” si “performantului”nostru primar,care ne iubeste atat de mult pe noi pe noi Tecucenii…..
    Domnule Primar,felicitari pentru performanta de a ne duce inapoi in timp si pentru faptul ca a-ti transformat frumosul nostru municipiu,intr-un iarmaroc ca acela in care va jucati d-voastra prin tarana,descult, in copilarie.Sunteti intr-adevar performant….
    Probabil ca asta le doriti si tinerilor nostri astazi…….?!Dar cum le explicati domnule primar tinerilor nostri tecuceni, ca-I vedeti doar ca pe o masa de vot,pentru faptul ca le-ati dat patinoar si spectacole ieftine??!!!Cum explicati sumele enorme pe care le cheltuiti pe “circul” ieftin in fiecare an??
    Din buzunarul cui a-ti luat atunci cand a-ti trimis cu autocarele lui “GEGI S.R.L” sute de batrani la IASI la moastele Sf.Cuvioase Parascheva??!!!Un gest crestin si de apreciat de altfel,sa organizezi un asa pelerinaj important!!!DAR………daca sunteti asa credincios si marinimos,cum vreti sa pareti de neprihanit si de ALBA ca ZAPADA,…de ce nu va faceti propaganda electorala pe buzunarul d-voastra??
    Cum explicati sumele cheltuite (la fel exorbitante) si modificarile constructive pe care a-ti dispus sa fie facute la fosta cladire a Camerei de Comert,care e declarata monument istoric si de patrimoniu???!!!
    Din buzunarul cui a-ti cheltuit pe 10 (zece) scaune,2 (doua) fotolii si 1 (una) canapea pentru acea cladire,suma de peste 400 milioane lei vechi??
    Din buzunarul cui platiti penalitatile de intarziere la plata ratelor scadente catre S.C ROMLUX in suma de aproximativ 1,3 miliarde lei vechi,sume dispuse a fi platite prin hotarare judecatoreasca???
    Din buzunarul cui platiti amenzile date de catre A.N.R.M.A.P (Agentia Nationala de Reglementare si Monitorizare Achizitii Publice) ,in valoare de 620 (sasesutedouazeci)milioane lei vechi,date pentru “fragmentarea” unui contract in incercarea de a evita licitatia publica pentru construirea padocului de caini,care a costat orasul nostru aprox.7,5 miliarde lei vechi???!!!
    De ce domnule Primar, medicii nostri de la Spitalul municipal isi dau demisia unul dupa altul ? Oare datorita faptului ca sunt satui de incompetenta unui amarat de inginer care pana mai ieri punea doua termopane pe an, iar acum l-ati pus managerul spitalului??!
    Credeti ca daca l-ati cumparat pe nevertebratul de Cristian Pohrib,care e “persona non grata” la Chisinau,i-ati inchis gura si acu da pe post numai dedicatii muzicale,noi tinerii acestui oras suntem toti asa???
    Credeti ca daca l-ati racolat pe “ilustrul” militian Buchir,dat afara pentru incompetenta si care apoi vindea legume la taraba,iar care acum va ridica osanale in publicatia aia piratata (protecuci.com),credeti ca toti suntem asa de natarai??!!!
    Credeti ca daca v-ati “sters” numele de botez Daniel,imediat a doua zi dupa ce a fost ales presedintele KLAUS IOHANISS,ca sa aveti si d-voastra de…..nume de neamt (GERHARDT TUCHEL),o sa fiti APARAT????
    Nu domnule primar cu nume de neamt!!!
    Simtiti mirosul de metal???Auziti zornaitul metallic de lanturi????
    GERHARDT!! NICI NU STII CAT DE MIC INCEPI SA FII!!!!
    Tecuceni care iubiti acest oras!!!Amintiti-va ca orasul nostru se chema candva “ORASUL TRANDAFIRILOR” !!!
    DISTRIBUITI MAI DEPARTE SA NE LUAM INAPOI ORASUL DIN MAINILE GASTII TEPEANO-PENELISTO-FASCISTE!!!!

  3. In primul rand, trebuie sa discutam despre problemele importante care privesc cetatenii si ale comunitatii locale, iar acestea ar fi:
    1) Depolitizarea administratiei locale.
    2) In Municipiul Tecuci trebuie sa se faca administratie, nu politica!
    3) Politica trebuie sa se faca la sediile partidelor, nu in institutiile de invatamant, de cultura, de administratie locala, de sanatate s.a.m.d.
    4) Transparenta in administratia locala in ceea ce priveste cheltuirea banului public, pentru ca banii nu sunt ale primarului, sunt ale cetatenilor ( contribuabililor).

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*