shopify
analytics tool

Judecată cu suspans

Vasile Baiculescu - BrahasestiDupă trimiterea în judecată, Vasile Băiculescu a avut ieri primul termen, care s-a soldat cu… o bâlbâială. Băiculescu nu a putut fi prezent în boxa acuzaţilor deoarece a fost citat la Penitenciar, când de fapt el se afla în arestul Poliţiei.  În jurul orei 12, când dosarul a fost strigat, în boxă a apărut doar Marcel Peneoaşu, iar ofiţerii au spus că Băiculescu va fi adus în zece minute, maxim un sfert de oră din arestul Poliţiei. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, procurorul Anticorupţie a solicitat amânarea cauzei. Interesant este că unul dintre cei doi avocaţi ai lui Băiculescu au depus la dosar şi o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, care însă va fi luată în discuţie abia în februarie, la celălalt termen de judecată. Băiculescu a ajuns într-un final la Palatul Justiţiei dar nu a mai urcat în sala de judecată, deoarece între timp judecătorul a suspendat şedinţa. Interesant este că Băiculescu a mai avut parte de câteva momente de suspans în acest dosar. Anul trecut, pe 20 decembrie, magistraţii Tribunalului au înlocuit măsura arestării în cazul lui şi al lui Peneoaşu, cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Procurorii Anticorupţie au făcut recurs, iar Curtea de Apel l-a admis, ceea ce înseamnă că amândoi au rămas după gratii. Băiculescu este arestat alături de Peneoaşu pentru acte de corupţie. Mai exact, a pretins bani pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
În afară de acest dosar, fostul primar al Brăhăşeştiului mai are o condamnare de trei ani, tot pentru fapte de corupţie, dată de Tribunalul Bucureşti.

Fii tu primul care comentează on "Judecată cu suspans"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*