shopify
analytics tool

Iustina şi Daniel au încredere în oameni

Daniel si IustinaIustina şi Daniel, cei doi tineri tecuceni răniţi după un accident rutier petrecut chiar a doua zi după căsătorie, aşteaptă în continuare ajutorul dumneavoastră. Dacă Iustina Grosu, care a suferit o fisură de bazin, se simte mai bine, soţul său a rămas, în schimb, fără piciorul drept, de la genunchi în jos.
Povestea
tinerilor e una tristă. Pe 14 iunie 2008 au făcut nunta, iar a doua zi, pe 15 iunie, patronul firmei de taximetrie la care lucra Daniel a vrut să le facă un dar, să-i ducă până la socrii mici, în localitatea Poiana.
Nu au mai ajuns la destinaţie, patronul său, aflat la volan, fiind implicat într-un accident în care, de altfel, şi-a pierdut şi viaţa. Imediat după accident, Daniel Grosu a suferit o intervenţie chirugicală, la Spitalul Judeţean din Galaţi, prin care i s-a montat o tijă la picior. Luna trecută însă, medicii din Bucureşti au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul drept, din cauza unei infecţii puternice.
Deşi este tânăr şi în putere, tânărul de 33 de ani aproape că şi-a pierdut orice speranţă în a-şi clădi un viitor lui şi familiei sale. Daniel Dumitru Grosu mai poate visa la o viaţă cât de cât normală, în care să se întreţină singur, doar dacă ar avea o proteză la picior.
Greu de obţinut prin subvenţie de la stat, această proteză îi este inaccesibilă prin preţul său enorm –  aproximativ 60.000 de lei
Doar cu ajutorul nostru poate spera să şi-o poată cumpăra vreodată, mai ales că, momentan, nu are serviciu, iar soţia sa lucrează ca educatoare suplinitoare în comuna Poiana.
Dacă doriţi să le faceţi o bucurie în prag de sărbători, atunci puteţi dona o sumă de bani în contul în lei, deschis la Banca Transilvania, cod IBAN RO50BTRL01801201B71911XX, pe numele mamei lui Daniel, Maria Grosu.

Sursa: viata-libera.ro

Fii tu primul care comentează on "Iustina şi Daniel au încredere în oameni"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*