shopify
analytics tool

Ionel Roşeţ, denuntătorul tecucean, neprotejat de justiţie

Ionel Roşeţ

Ionel Roset, denuntatorul care a ajutat la destructurarea unei retele de traficare a permiselor auto isi cere banii pe care i-a imprumutat Parchetului pentru a realiza flagrantul. Inspectia Judiciara spune ca banii s-au confiscat: „Suma de 100 euro a fost confiscata de instanta de judecata conform prevederilor legale, iar cu privire la suma de 100 lei nu exista nicio dovada ca a fost inmanata inculpatului”

Va mai aduceti aminte de dosarul privind reteaua de traficanti de permise auto, constituit in baza denuntului formulat de Ionel Roset (foto) si soldat cu arestarea unui singur intermediar? Este vorba de dosarul despre care Lumeajustitiei.ro a mai scris, dosar pe care fostul adjunct al Procurorului General, Marius Iacob a decis sa il ia procurorului Paula Tanase de la Parchetul Tribunalului Galati si sa il dea spre competenta solutionare la Parchetul Tulcea fix in ziua in care aceasta urma sa realizeze perchezitii la domiciliile unor suspecti din cauza si care in cele din urma a ajuns la DNA unde s-a „blocat”? Ei bine, nimic concret nu s-a mai intamplat in acest dosar, insa noi detalii cu adevarat spectaculoase ies la iveala.

Şi ignorat şi cu banii luaţi

Martorul denuntator Ionel Roset din Tecuci asteapta de mai bine de un an sa isi recupereze contributia financiara, in valoare de 100 euro si 100 lei, cu care a ajutat la prinderea in flagrant a lui Pintilie Ion, cel care ii promisese ca in schimbul unor sume de bani va interveni pentru a-l ajuta sa obtina permisul de conducere pentru mai multe categorii. Dupa mai multe actiuni si solicitari depuse la Parchetul Tribunalului Galati, in scopul de a-si recupera banii folositi la flagrantul din dosarul nr. 866/P/2011 al PT Galati, fara rezultat insa, Ionel Roset a sesizat Inspectia Judiciara, reclamand ca, in calitate de martor denuntator, a contribuit cu o suma de bani la prinderea in flagrant a lui Pintilie Ion, insa banii nu i-au mai fost restituiti, pe motiv ca nu exista proba pentru primirea lor, desi in acest caz, potrivit rechizitoriului intocmit de procuroarea Paula Tanase, exista un proces verbal de predare primire a banilor. In rezolutia nr. 4588/IJ/1185/DIP/2013 a Inspectiei Judiciare din data de 19.11.2013, se specifica faptul ca banii pentru flagrant pe care Roset a fost de acord sa ii foloaseasca in acest scop se confisca, conform legii, reprezentand obiect al infractiunii.
Apararea lui Roset

Ionel Roset sustine insa ca multe dintre afirmatiile din rezolutia Inspectiei Judiciare nu sunt reale, si au doar scopul de a masca anumite nereguli existente in dosar: „In primul rand, tin sa amintesc faptul ca nici un caz nu as fi fost de acord cu propunerea cuiva de a-mi pierde proprii bani, motiv pentru care nu am fost de acord sa dau spaga cuiva. Din cele relatate in aceasta rezolutie pot mentiona schematic multe neadevaruri precum si multe aspecte ce nu au vrut a fi luate in discutie. Nu este adevarat ca am fost citati si audiati ca martori in dosarul 846/121/2012 de la Tribunalul Galati. Nu este adevarat ca nu exista probe ce fac dovada sumelor de bani care nu mi-au fost returnate, dovada este insusi rechizitoriul 886/P/2011 al PT Galati cat si in sentinta penala a dosarului sus-mentionat. Nu este adevarat ca am fost testati psihologic toti membrii familiei, ci doar o parte (tatal meu si sotia mea). Nu se face vorbire in nici o propozitie despre dosarul oficial cu antetul Parchetului de pe langa Judecatoria Tecuci gasit in masina infractorului despre care eu am adus la cunostinta inclusiv acestora de nenumarate ori sau de stenogramele aflate in dosarul 846/121/2012 de la Tribunalul Galati cat si in dosarul 260/P/2011 de la DNA Central in care se face cunoscuta legatura dintre procurori si infractorul arestat, dar si legaturile dintre ofiterii examinatori auto si ofiteri DGIPI. …citeste intreg articolul

Susa: luju.ro

1 Comment on "Ionel Roşeţ, denuntătorul tecucean, neprotejat de justiţie"

  1. Asta patesc oamenii curajosi,nemernicii de procurori sunt uniti cu militienii si judecatorii,formeaza o institutie care se numeste MAFIA .Daca va uitati ce case au acesti bugetari,credeti ca au avut mosteniri consistente.Au fost niste pirliti care au musamalizat crime,delapidari,afaceristi de carton cu cec-uri fara acoperire,retrocedari,ei sunt adevaratii infractori care se acopera unii pe altii.Traiasca MAFIA !

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*