shopify
analytics tool

Ionel Necula – la Salonul literar Axis Libri

  Scriitorul tecucean a fost invitat săptămâna trecută la Salonul literar Axis Libri al Bibliotecii Judeţene “V.A Urechia”din Galaţi pentru lansarea recentului său vol. “Eminescu – în tentaţii metafizice” (Editura Rafet). În primul capitol intitulat”Sub semnul patetismului metafizic”, autorul argumentează ideea că Eminescu nu a elaborat un sistem filosofic propriu, dar întreaga operă a sa este presărată de idei, articole, reflecţii şi notaţii de aleasă pofunzime filosofică. Sunt puse în evidenţă sursele germane ale filosofiei poetului naţional.şi temeiurile filosofice ale lirismului său.  În al doilea capitol,”Profetismul eminescian” este analizată concepţia  poetului despre statul de cultură, dimensiunea etică şi religioasă a neamului.  În Addenda sunt incluse câteva opinii despre viaţa şi opera poetului, se discută despre eliminarea lui din viaţa civică a ţării şi despre creaţia sa în actualitate.Despre cartea lui I.Necula au discutat: Ilie Zanfir, Vasile Ghica, Dan Plăeşu, I. Manea, Săndel Stamate, I. Croitoru, Th. Parapiru.  În aceeaşi seară a avut loc loc lansarea volumelor: “Memoria lui Femios” de S. Vicol şi “Procuror în provincie” de Ana Călin  Almăşan.

Fii tu primul care comentează on "Ionel Necula – la Salonul literar Axis Libri"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*