shopify
analytics tool

Între Cosmeşti şi Tecuci: Se plănuieşte un nou pod peste Siret

Podul de la Cosmesti

Podul de la Cosmesti  Gălăţenii ar putea avea un pod nou peste Siret, pe DN 24, km 7+620, care să facă legătura între Cosmeşti şi Tecuci. Realizarea obiectivului va fi finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 69,25 la sută, iar restul de 30, 75 la sută va fi aportul Guvernului României. Titularul proiectului este Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar beneficiar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Potrivit datelor furnizate pe site-ul C.N.A.D.N.R, pe 19 decembrie, începând cu ora 14,00, la Căminul Cultural Cosmeşti va avea loc o dezbatere publică a raportului privind impactul asupra mediului. Actualul pod, dat în folosinţă în 1986, este într-o stare avansată de degradare. Părţile metalice sunt în stare avansată de oxidare, platelajul din beton armat şi echipamentele de pe zona destinată circulaţiei rutiere prezintă degradări structurale grave, iar parapetul de protecţie şi asfaltul sunt, de asemenea, degradate. Podul existent va fi utilizat în continuare ca pod de cale ferată. Reabilitarea elementelor structurale degradate de la vechiul pod este obligatorie pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă a circulaţiei rutiere până la darea în folosinţă a noului pod rutier.

Sursa: viata-libera.ro

7 Comments on "Între Cosmeşti şi Tecuci: Se plănuieşte un nou pod peste Siret"

  1. Despre acest pod se discuta inca din anul 2000, povestea e veche, dar pretul e mare

  2. Sper sa faca un pod nou si dublu pentru ca este neaparata nevoie. Podul existent este macinat de varsta si precara intretinere.

  3. Titlul articolului „precizeaza” ca Siretul trece intre Cosmesti si Tecuci, loc in care ar exista un pod!Ma gandeam ca exista, si nu-l stim noi! Despre podul construit de Anghel Saligny, spuneti voi ca are „Părţile metalice sunt în stare avansată de oxidare, platelajul din beton armat şi echipamentele de pe zona destinată circulaţiei rutiere prezintă degradări structurale grave, iar parapetul de protecţie şi asfaltul sunt, de asemenea, degradate.”? Zici ca va pica maine podul asta!
    Hello! Despre ce vorbim aici? Date eronate… auzi, construit in 1986…
    Faceti altul, sa cada in doua luni, ca cel de la Maracineni…
    Am vazut ACEST POD la inundatiile din 2005! Am fost acolo! Nu a putut fi distrus atunci… si faceti voi altul mai bun!
    Imi pare sincer rau ca nu pot participa la dezbaterea publica din data de 19 decembrie! Sa vad participantii, si sa aflu „lucruri noi” despre podul construit de marele inginer! Apropo, stiti ca Anghel Saligny este nascut in judetul Galati? Ghici unde?

  4. Ştire pentru gâdilatul urechilor la prostime. Şi sunt frate. Podul de peste Siret din zona Cosmeşti este planificat să fie pod pentru autostrada Bucureşti-Iaşi. Dar pentru că asfaltagii nu mai pot fura, că stau ăia de la UE cu ochii ca pi butelie pe orice contract de construire de şosele şi autostrăzi, s-au reprofilat repede pe construcţii de poduri. Ca să aibă totuşi de unde fura, că ăştia de la UE fiind atenţi la furăciunile lor, pot fi fraieriţi, aşa că noii aleşi vor putea să facă un ban. Şi cum la autostostradă nu mai pot fura, s-au apucat să facă podurile de la autostradă iar autostrada să o lase rechinilor europeni, care au văzut ce bani pot fi furaţi de la o ţară formată din oameni superinteligenţi, cinstiţi, corecţi, interesai doar de spiritualizare, nu de a face maţul gros, sau de a mânca, defeca şi face sex.

  5. podul peste siret=podul de la galati, peste dunare..
    speram sa nu fie asa caci ai nosti sunt mai buni decat ai lor

  6. „dat in folosinta in 1986″,poate cat de cat reabilitat in acel an.stim cu totii restrictiile de circulatie din timpul zilei,atat rutier cat si CFR,din acea perioada.”Anghel Saligny a fost un remarcabil inginer construcor, premergător mondial al științei constructiilor metalice și de beton armat, realizator de multiple invenții și soluții unice în proiectarea și construirea podurilor și a constructiilor industriale, pentru fundația cheiurilor portuare și a docurilor, precum și a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră (1881 – 1882). A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888).” deci care este vechimea acestui pod? Respect pentru acest mare inginer. RESPECT! In ziua de astazi nu sunty in stare sa termine o sosea si sa o garanteze mai mult de 2 ani.asa ca…. cine va proiecta acel nou pod?sa reziste macar jumatate din viata celui vechi???

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*