shopify
analytics tool

Interviu cu avocatul Dan Frâncu, purtător de cuvânt al PNL Tecuci (1)


Am iniţiat de curând un ciclu de interviuri în care-l vom avea ca interlocutor pe avocatul Dan Frâncu, purtător de cuvânt al PNL Tecuci. Dan Frâncu cunoaşte destul de bine obiectivele primarului Daniel Ţuchel, preşedintele PNL Tecuci, şi va putea răspunde atât întrebărilor noastre cât şi celor trimise de dumneavoastră prin intermediul secţiunii de contact a portalurilor de ştiri tecuci.eu şi protecuci.ro. Prima ediţie a întâlnirii cu purtătorul de
cuvânt al PNL va fi prezentată în mai multe calupuri pe parcursul următoarelor zile. În centrul discuţiilor a stat programul de audienţe al primarului. Alte puncte atinse au fost lucrările de la parterul Primăriei, noul sistem electronic implementat, cum trebuie să acţioneze cetăţenii care n-au primit răspunsuri la cererile depuse în baza legii 544/2001, posibila închidere a postului local de radio, starea jalnică a drumurilor cu menţiunea când şi cum se va acţiona ş.a.m.d.

17 Comments on "Interviu cu avocatul Dan Frâncu, purtător de cuvânt al PNL Tecuci (1)"

  1. Multumesc peroanei anonime care a facut analaza garamticala a mesajului.
    Intentia mea a fost acea de a scrie „dicton latin” si nu difotong cum din eroare de dactilografiere a iesit.Eu imi recunosc greselile fie ele si de dactilografiere.Imi pun intrebarea daca,si „onorabilul” critic recuoaste si el greseli similare. Am in vedere din continutul cometariului dumneavoastra „sa ingaime” Si eu, ca dumneavoastra am cautat in dex si nu am gasit cuvintul „ingaime” Cu parere de rau cred ca nu ati intele mesajul. De aceea va redau sub forma de citat o maxima „Analfabet nu este cel care nu stie sa citeasca, ci cel care nu intelege ceea ce citeste” Cu respect Av. Dan francu Sper ca dialogul nostru sa continue.va multumesc

    • Domnule Francu, „sa ingaime” este o forma a verbului „a ingaima” si se gaseste in dictionare, cel mai comod de folosit fiind http://www.dexonline.ro, Mai precis, daca tastati: http://dexonline.ro/definitie/a%20ingaima
      veti gasi OPT explicatii, dintre care cea mai completa este urmatoarea

      îngăimá (îngáim, îngăimát), vb. – 1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. – 2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. – 3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. – 4. A face de mîntuială, a da rasol. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a se tulbura. Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”. Pentru intenția expresivă, cf. cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din alb. gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din lat. *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; cf. împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din rut. gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu mag. galiba „greutate” (DAR). Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, vb. (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, cf. cîrcăli, feșteli, terfeli). Totuși, se consideră în general că îngăla provine din lat. *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din sl. galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; DAR), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale. Der. îngăimător, adj. (care îngaimă); îngăimeală, s. f. (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, vb. refl. (Trans., a se încurca), var. de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, s. f. (murdărie); îngălmăceală, s. f. (încurcătură, confuzie).

    • Unui bolnav nu-i vorbi de gravitatea bolii sale ci dă-i speranţe că se va însănătoşi.
      Obraznicii au diferite profesii și diferite vârste. Când vorbesc, ei își umflă pieptul cu „aerul obrăzniciei”. Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, față de cei din jurul său, dar care nu uită uneori să se aplece în fața unei persoane de la care vrea să obțină un profit, la un moment dat. Este, deci, cameleonic. Este tupeist fiindcă nu-i pasă de lovitura pe care i-o dă celui de lângă el și nici de reacția acestuia. De cele mai multe ori obrăznicia este rezultatul unei educații greșite din protipendada comunista. În general copiii răsfățați devin obraznici. Și au fost destui copii răsfățați înainte de 1989.
      Ipocrizia este actul prin care o persoană manifestă persistenţă în convingerile, opiniile, „virtuţile”, sentimentele, „calităţile” sau „standardele” care sunt în contradicţie cu acţiunile sale. Ipocrizia este, aşadar, un fel de minciună.
      Eroare de dactilografiere pe naiba. „Coane avocate” nu fi impertinent si obraznic prin jigniri, una e sa gresesti un cuvant atunci cand tastezi gresit si alta e confuzia de termeni.
      Mai lasa maximele deoparte „domnule” arogant si pune-ti cenusa in cap pentru gafa facuta.
      Priveste partea amuzanta a lucrurilor, intrucat cred ca v-ati ales cu o porecla destul de buna, chiar „draguta” as spune, cea de DIFTONG. Sa va fie de bine si s-o purtati sanatos.
      In rest,…. numai de bine, domnule avocat………. DIFTONG.

      Analizati,ganditi si judecati.

  2. Referitor la pretinsa nelegala desemnare a mea ca avocat in negocierile
    etc= 1000 lei baniesc ca se are in vedere litigiul cu Romlux Lighting Compani S.A. se impun urmatoarelel precizari :
    Motivare pe lege pentru a nu fi suspectat de subiectivism -citez „OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative
    (1) Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.
    (2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea:
    b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale.
    OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative”
    Pe linga baza legala -sus citata- oportunitatea desemnarii unui avocat a fost determinata de urmatoarele criterii obiective:
    – contractul cu aceasta societate a fost majorat prin acte aditionale succesive de la 3.409.689,48 euro la 5.066.013,33 euro. Actele aditionale privind aceste majorari au fost semnate (avizate) atit de compartimentul juridic din cadrul primariei, cit si de serviciile de specialitate ale administratiei locale.
    – suspiciunea de nelegalitate vizeaza toate persoanele care au avizat aceste majorari ale pretului initial convenit, inclusiv compartimetul juridic. In aceste imprejurari, s-a nasuct o incompatibilitate legala intre reprezentant (jurist) si represzntant (consiliul local). In aceasta situatie juristul primariei nu mai are legal dreptul de a repreasenta consiliul local. Retoric stimate acuzator va pun intrebarea : Cum ar putea juristul primariei sa sustina in fata instantei ca actele aditionale pe care le-a avizat pentru legalitate sunt nelegale ?
    Cub repsect pentru adevar si legalitate al dumneavoastra Dan Francu

    • @ Dan francu
      Si totusi domnule avocat, nu uitati pe nimeni?
      Din cate stim, in cadrul Consiliului local, d-na Popovici Daniela detinea/detine functia de consilier juridic… prin urmare, daca ,,juristul Primariei” iese din cauza (cel care a avizat pentru legalitate acte nelegale, dupa cum frumos afirmati chiar dvs. – si care nu poate fi altul decat stimabilul domn Borsan George!), atunci de ce nu a fost trimis la negociere celalalt jurist?!? Ma gandesc ca lua oricum salariul pe luna respectiva…
      Acum… sa nu va fie cu suparare! Intreb si eu… cu seninatatea omului obisnuit, nepriceput intr-ale juridicului!

      • Dle. Alex Dinu. Am convingerea ca opina dumneavostra se bazeaza pe informatii din interior. Si daca tot le aveti ar fi necesar sa le evaluati tinind cont de realitate.
        Dumneavoastra daca ati avea o problema juridica deosebit de complicata va ti duce la un jurist cu 5-10 ani vechime? – sau ati merge la un jurist cu experienta? Eu am 31 ani de avocatura si am intrat in cauze diversificate (cile, penale, comerciale, fiscale, contecios administrativ) pe cind un jurist chiar daca ar dori nu are acest drept. De regula juristii au un domeniu limitat de activitate juridica, in functie de specificul domeniului in care-si desfasoara activitatea. Din cite cunosc juristii din primarie au un salariu de 800-900 lei pe luna. Formarea profesionala a unei persoane presupune cheltuieli propii majore ce nu pot fi suportate de un jurist. In aceasta seara pe Antena 3 primarul Sibiului Johanes a afirmat o realitate cruda, respectiv faptul ca, in administratia locala functionarii au salarii derizorii, motiv pentru care nici performantele profesionale nu se pot ridica la nivelul asteptarilor. Trebuie sa aveti in vedere ca un eventual proces cu Romlux are o miza de 5.066.013 euro. Inchei tot cu o intrebare retorica: Dmneavoastra ati angaja pentru un litigiu de 5.066.013 un jurist care sa mearga la un proces la Galati timp de cel putin 6 luni?
        Cu respect Dan Francu

        • Domnule Avocat… haideţi sa fim cu toţii serioşi şi mai cu seama sa nu ne credeti prosti. Aici nu e vorba de doar 1000 lei/luna, timp de vreo 6 luni cat ar trebui sa va plimbati dumneavoastra pe la Galati in litigiul cu acea firma, de care faceti vorbire, ROMLUX, si Primaria Tecuci. Aici e vorba de o intelegere, tacita, de a incasa ca „onorariu” pentru pledoariile dumneavoastra, 10% din valoarea prejudiciului ce ar trebui recuperat si pentru care scop ati si fost „angajat” in apararea intereselor Primariei Tecuci. La asa cistig… nu au cum sa aspire si nici sa fie cooptati in apararea acestei actiuni in instanta, bietii, prapaditii si neexperimentatii juristi din Primaria Tecuci… !!! Si daca veti cistiga, aveti grija cu cine si cum va veti imparti „onorariul”! Succes la bara!

        • Părerologul de Tecuci. | 23 februarie 2013 at 20:35 | Răspunde

          Până nu am citit acest răspuns al dumneavoastră nu am ştiut ce persoană importantă sunteţi dumneavoastră… în zona galbenă a PNL ului, bineînţeles… sunt convins că, puţintică modestie nu v-ar strica… părerea mea… Cu toată vasta dumneavoastră experienţă în atâtea şi atâtea domenii, câte le-aţi enumerat dumneavoastră… înşivă… Tare aş fi dorit să le citesc prezentate de altă persoană… Am înţeles că, dumneavoastră, sunteţi „mai jurist” decît juriştii obişnuiţi… poate cel mai jurist dintre juriştii… jurişti… Sunteţi tare domnule! Probabil, aceasta este motivaţia care a împins PNL din Tecuci să vă încredinţeze onoarea de a-i „purta vorbele”… Cam neinspirat pasul dumneavoastră de a vă prezenta publicului tecucean online… zic eu, părerea mea…

  3. Majoritatea consiliului local, formata din USL (doisprezece consilieri), a votat in prima sedinta din luna august, ca domnul avocat Francu sa reprezinte primaria si consiliu local,in procese,negocieri ,concilieri, etc, pentru un onorariu de 1000 ron/luna,impotriva legii,pentru ca eceasta nu permite contracte cu firme de avocatura , in conditiile in care primaria are angajati juristi, care trebuie sa se ocupe de acestea. Iata cum noul consiliu local si-a inceput activitatea printr-un proiect de hotarare ilegal.Pe cine pacaleste Francu?

  4. Am trait sa o vad si pe asta !
    Un avocat de [xxx], care abia reuseste sa ingaime, dar ridica pentru frazele lui pretentii shakeaspeariene;
    Un vorbitor in dorul lelii provocat la raspunsuri scriitoricesti care nu stie ca la persoana a doua plural se spune „noi scriem” si nu „noi scrim”;
    Si un ametit al proverbelor latine, vorbim de „Acta, non verba!” care nu stie ce e diftongul.
    E cazul da-i aratam !

    DIFTONGII.
    După cum indică originea greacă a termenului latin împrumutat de către gramaticii romani (diphtongos sau diphtongus,-i, „diftong” < ο/η δίφ ϑ oγγος, „care are două sunete”, „care constă dintr-un sunet dublu”; „sunet dublu”);
    Difton-gul reprezintă alăturarea a două vocale pronuntate într-o singură silabă;
    Latina clasică şi literarăva păstra şi uziteaza numai 3 diftongi: ae, oe si AU ! domnule Francu.
    …ca “mai bine taceati si avocat ramaneati” dupa un alt diftong(!!!) latin: "Si tacuisses, philosophus mansisses"

    Sa tragem si de-aici un inteles !
    Ce ales vorbeste de cei/cel care l-au pus mai mult decat le trebuia !

  5. EROARE…..EROARE si GAFA caci vorba aia avem ceva pretentii (rusinica…ar spune unii)
    Definitie diftong = grup de două sunete (vocală și semivocală) care se pronunță în aceeași silabă.
    Definitie dicton = expresie concisă care exprimă o povață sau un gând înțelept, (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb.

    Tot din latina si tot pentru cei ce iubesc „diftongul” (omul cat traieste invata, nu-i bai)

    MANUS MANUM LAVAT
    LUPUS PILUM MUTAT, NON MENTEM

    La cate „diftonguri” cunoasteti sigur le veti intelege sensul, doar sunteti purtator de cuvant.

    Ganditi,analizati si judecati.

  6. Comentariile rautacoiase si neinspirate nu ma deranjeaza, ci dimpotriva ma provoaca. Shakespeare spunea ca „o vorba inteleapta adoarme intr-o ureche bleaga” Eu nu apar pe primar, ci doar curajul lui de a schimba structuri invecite si nefunctionale. Si eu sunt cetatean al tecuciului si doresc schimbarea, care sigur va veni. In instoria Romania au fost intodeauna si persoane care s-au opus progresului, fie din nestiinta, fie cu rea credinta. Un diftong latin spunea „fapte nu vorbe” Om trai si om vedea ! Ceea ce trebuie sa stiti, este faptul ca sunt un adversar inrait al populismului.Pentru mine populismul este cel mai infect mod de manifestare a omului politic. Populismul consta in inselarea cetatenului prin atitudini curtenitoare care nu servesc la nimic. Tecuciul si Romania va evolua daca ne schimbam mentalitatile si asteptam de la cei alesi „fapte si nu vorbe”. Si daca tot vorbim de adevar, inchei prin a spune „asa sa ne ajute Dumnezeu” cât adevar este si ceea ce scrim si sustinem.

    • Domnule, e foarte clar ca plutesti in stratosfera si ca o cam scalzi. Daca aceste critici te-ar fi mobilizat intradevar, ai fi raspuns cel putin la intrebarea care te vizeaza personal, dintre multele intrebari puse de „atitudine”.
      Cat despre populism, nici mie nu-mi place. Dar este culmea tupeului si a cinismului sa fii cat se poate de populist cand faci promisiuni electorale si, dupa ce te-ai vazut ales, sa explici lipsa de transparenta in cheltuirea banului public prin oroarea de populism.

  7. Ciudata situatie! Primaria nu are un birou de relatii cu publicul, asa cum prevede legea sau, daca are, este ascuns intr-un sarcofag de beton, asa cum pare inchis si primarul, din motive cel putin ciudate precum acela ca inca mai studiaza si diagnosticheaza marea dezordine lasata de predecesor. In promisiunile electorale, parea ca este un candidat care stie ce are de facut, care nu trebuie sa se scoleasca la locul de munca. Se recomanda ca un om istet care, asa cum era normal, abia astepta sa se apuce de treaba.
    In aceste opt luni de studiu, in oras nu s-a miscat nimic. Niciodata n-a fost atata murdarie, niciodata curatarea strazilor de zapada nu s-a tratat cu atata nesimtire. Inafara de alungarea lui Pazvante si de acele zugraveli si usi de termopan din primarie, despre care spunea Francu, nu stiu sa se mai fi facut ceva si nu trebuia sa ne anunte, trebuia sa se vada.
    Daca functionarii, serviciile, au stat degeaba, doar ca sa fie studiati, cine plateste inactivitatea acestei puzderii de salariati transformati in obiecte de laborator? Platim cu bani publici experimentele acestui primar ciudat? Dar analizele, sunt analize reale, sau este vorba de o escrocherie mai aparte?
    Ce rol are acest avocat, care nu este angajat al primariei, dar are acces si pare amestecat in tot ce a facut (sau nu a facut) alesul, in toata aceasta situatie absurda si de ce problemele administrative ale orasului se bucataresc la PNL, in timp ce aparatul de specialisti si functionari ai Consiliului local si Primariei este in carantina?

  8. Despre ce vorbim aici? Din ciclul, ce avem noi aici?
    Dar chiar asa….ce avem noi aici?
    In primul rand acest om a reusit si in mod clar va reusi si in episoadele viitoare sa ne spuna totul, in conditiile in care, de fapt, nu ne spune nimic. Se vede treaba ca isi asuma calitatea de purtator de cuvant al PNL Tecuci dar face referire strict la activitatea primarului in functie si isi da cu parerea despre una despre alta, dar putem vedea clar din atitudine si exprimare ca nu stie mare lucru despre administratia publica locala. A fi avocat, cu tot respectul pentru profesie si domnia sa, nu inseamna ca le stii pe poate si te poti pronunta asupra diferitelor activitati (servicii) din cadrul primariei, conduse de ingineri, arhitect, economisti, inspectori de specialitate si asa mai departe.
    Ce este, de fapt, un purtator de cuvant?
    Purtatorul de cuvant este acea persoana, din cadrul biroului de presa, desemnata sa il reprezinte pe liderul organizatiei de partid in relatia cu mass media; purtatorul de cuvant exprima atitudinea oficiala a organizatiei asupra problemelor de interes general cu specific politic; purtatorul de cuvant se subordoneaza direct conducerii organizatiei.
    Pe repede inainte se vede treaba ca domnul Francu nu face, nu vrea sau nu poate sa faca diferenta dintre purtatorul de cuvant al unei organizatii de partid si a liderului acesteia care nu are legatura cu calitatea de purtator de cuvant al primarului, chiar daca vorbim despre aceeasi persoana. Mai simplu, distinse domn avocat, o fi aceeasi Marie dar cu alta palarie.
    E bine de stiu ca tot ce s-a facut pana acum, precum si ce nu s-a facut il are si-l vizeaza in mod clar pe distinsul si onorabilul cetatean, pe maria sa contribuabilul. Tot ce s-a facut si se va face, va fi numai si numai pentru binele cetateanului. Asa sa fie oare?…..

    Stimata echipa a site-ului Tecuci.eu, intraznesc sa va solicit un set de intrebari la care in mod clar si just, am vrea sa stim raspunsurile.

    1. Care si a cui este hotararea pri care s-au facut si se fac constructiile de modernizare din cadrul primariei.
    2. Cum a fost atribuit contractul de lucrari, la ce valoare se ridica aceasta investitie de modernizare, cine este executantul sau executantii, in baza carui proiect si autorizatii de constructie s-au facut lucrarile, prin ce rectificare a fost aprobat bugetul acestei investitii, cati bani s-au platit pana la acest moment?
    3.Ce valoare are suma alocata si platita pentru „spectacolul” din seara de Revelion 2013, daca s-a cerut restituirea onorariului platit pentru Fun-factory in conditiile in care membrii acestei trupe nu au fost prezenti?
    4.De ce au fost necesare inceperea lucrarilor in zona industriala stiind ca va venii iarna? (inceperea acestor lucrari si stadiul actual creeaza o reala nemultumire in randul cetatenilor)
    5. De ce s-au demontat panourile electorale de stalp cu oamenii din cadrul primariei, care este valoarea facturii daca ea exista?
    6. Cat a costat dezepezirea din aceasta iarna, in conditiile in care orasul a aratat jalnic?
    7.Domnul Francu sa ne spuna daca are contract de asistenta juridica cu Spitalul Municipal Tecuci cu SC PIETE si Politia Locala si suma (onorariul) lunar/trimestrial sau anual pe care o/il incaseaza.
    8.Ce se aude cu marea realizare care a avut ca termen de finalizare 3 luni de zile – problema cainilor comunitari?
    9.De ce nu a fost ieftinit pretul mc3 de apa si rezolvata problema facturarii la apa si a pierderilor ?
    10.De ce au fost marite taxele si impozitele locale daca legea lasa la latitudinea Consilului Local acest lucru? De ce consilierii locali ai USL-lui nu au votat impotriva aprobari acestui proiect de hotarare?

    In cadrul unui interviu, o persoana poate sa vorbeasca pe langa sau sa fie la subiect, sa abereze sau sa puncteze cat de cat anumite lucruri pe ici pe colo – dupa cat de mult o duce capul. Dar pe cale de consecinta, putem vedea si intelege ca politicienii nostri nu doar ca se eschiveaza sa raspunda la majoritatea intrebarilor bune, dar au dus si duc marsavia pana la capat: au personalitate dubla – tripla si o dezvolta pe a patra. Fug de raspundere si nu au curajul sa vina sa le vorbeasca celor carora le-au cersit si furat/cumparat votul. Normal ca este greu si nu poti suporta povara minciunilor spuse in campania electorala si a promisiunilor desarte facute oamenilor. Marea problema apare atunci cand nu mai stii cum sa scapi de acest lucru, cand vezi ca, conducerea unui oras nu se aseamana nici pe departe cu conducerea unei primarii de comuna. Si atunci ce face el, omul politic, stresat, nervos si incapabil de-a gesteona aceasta problema….se ascunde. E cam greu sa cunosti problemele orasului cand stai mai mult plecat prin vacante, iar la primarie nu esti de gasit pana la ora 11.00, ca… de omul este plecat in interesul orasului si-al cetateanului sau poate, cine stie…. e dulce somnul.
    Intr-adevar, in spatele unui politician este o “gashca” intreaga de prieteni consilieri care il sfatuiesc cum sa raspunda la toate posibilele intrebari pe care i le-ar pune presa sau oamenii, insa daca fiecare vine cu idei contradictorii, politicienul ajunge sa se contrazica si sa gafeze, pentru ca nu va stii intotdeauna ce-a zis cel sau cei care l-au consiliat.
    Din pacate ei ne trateaza ca pe niste carpe de sters pe jos, cu care isi curata bocancii murdari de diverse afaceri dubioase, spagi, comisioane si alte “lucrari” aferente profesiei. Dar nu uitati un lucru…LIPSA ADEVARULUI DUCE LA FALSITATE.

    Ganditi, analizati, judecati.

    • ADRESEZ FELICITARI CATRE „ATITUDINE” PENTRU COMENTARIUL OBIECTIV SI LA OBIECT FACUT, DAR SI MAI MULT PENTRU INTREBARILE LANSATE CATRE OBTINEREA UNOR RASPUNSURI REALE, MAI BINE SPUS ADEVARATE. DAR, NE CAM INDOIM CA ACESTE INTREBARI VOR FI „auzite”. POATE DOAR CITITE SI VOR RAMINE LA STADIUL DE … „DOCUMENT CLASAT” SI ARHIVAT IN „DOSARUL UITARII”. AM AUZIT CA DOMNUL PRIMAR AL TECUCIULUI ARE UN ASTFEL DE DOSAR CHIAR PE BIROUL SAU DE PRIMAR SI CA PENTRU AMUZAMENT IL MAI DESCHIDE DIN CIND IN CIND SI RIDE CU SATISFACTIE ATUNCI CIND RASFOIESTE DOCUMENTELE DATE UITARII. SI ARE SI UN COMENTARIU, CARE SUNA CAM DE FELUL : „ha, ha, ha, ce-mi place sa-i fac pe unii sa se simta prosti si umili in fata mea, ha, ha, ha…”, COMENTARIU LA FEL DE CINIC CA SI GINDIREA ŞI MANIFESTARILE SALE.
      FELICITARI „ATITUDINE” !!

  9. Domnule avocat, am urmarit prima parte a interviului cu mult interes si am terminat vizionarea intr-un amuzament total ! Ati prezentat exact pledoaria folosita cand sunteti obligat sa aparati un client de care sunteti sigur ca este delicvent, dar pentru bani (pardon, onorariu !), ce nu face omul … Pacat, pentru ca va cunosc caracterul !

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*