shopify
analytics tool

Aşezăminte de cultură la Tecuci (I)

Tecuci - Muzeul de istorie   Tecucenii – care au îmbogăţit panteonul spiritual al ţării cu nume de istorici, filologi, scriitori, filosofi, ziarişti, artişti plastici, actori şi cântăreţi – s-au situat în fruntea acţiunilor de ctitorire a unor instituţii de cultură, capabile să completeze demersurile instructiv-educative ale şcolii sau să pună în mişcare aptitudinile şi aspiraţiile tinerelor generaţii.   Deceniul opt al secolului al XIX-lea marchează debutul la Tecuci al primului aşezământ de cultură neinstituţionalizat. Amelia Papadopol-Calimah, soţia binecunoscutului istoric şi om politic, o “pianistă bună”, vrând să imite moda franceză, a iniţiat, “în lungile seri de iarnă” ale anilor 1871 -1877, în propria-i casă, un “salon literar cu lecturi din autori de seamă”2 la care “se aduna pe vremea aceea tot ce oraşul Tecuci avea mai ales”.3 Seratele – care se desfăşurau întotdeauna într-o atmosferă caldă şi tainică” – erau însufleţite de poeţii Dimitre Ollănescu-Ascanio şi Teodor Şerbănescu. Aceştia “făceau literatură, citind stihurile lor şi ascultau clavirul mângâios al gazdei”.4

Datorită stabilirii în oraş a unor intelectuali ce îşi desfăşurau activitatea în cadrul Gimnaziului de băieţi, Prefecturii, Tribunalului Judeţean sau regimentelor 6 Călăraşi şi 24 Dorobanţi, viaţa culturală începe să prindă contur.

Sub impulsul unor spectacole ale formaţiilor artistice aflate în turneu, care reuşiseră să-i entuziasmeze pe tecuceni, dar şi al unor foarte interesante conferinţe, precum cea dedicată prezentării vieţii şi operei lui Mihai Eminescu pe care a susţinut-o istoricul A. D. Xenopol5, câţiva oameni inimoşi, între care dr. Constantin Petraş, avocatul Pascal Corodeanu şi cănitanul Gh. Boureanul, creează o instituţie adecvată.

Astfel, la Tecuci, ia fiinţa o secţie a Ateneului Român din Capitală. Dr. C. Petraş, în calitatea sa de preşedinte, înştiinţează conducerea aşezământului din Bucureşti: “Domnule Preşedinte, Cu onoare vă fac cunoscut că cetăţenii tecuceni, întruniţi în ziua de 16 noiembrie 1892, sub preşedinţia subsemnatului, au declarat în unanimitate constituită în oraşul şi judeţul Tecuci o secţiune a Ateneului Român. O dată cu aducerea la cunoştinţă a acestui fapt, vă rog, Domnule Preşedinte, ca de urgenţa să ne puneţi la dispoziţie statutele şi tot ce interesează în mod general scopul acestei instituţiuni…”8

Acest autentic nucleu al vieţii spirituale a reuşit să polarizeze în jurul său întreaga intelectualitate a aşezării, descătuşindu-i energiile şi aptitudinile sale organizatorice. Principala menire a Ateneului tecucean era aceea de a lumina populaţia oraşului prin intermediul conferinţelor. Una dintre acestea, dedicată scriitorului Jules Verne, a apărut în 1893 şi în revista “Aurora literară”.7 O alta, extrem de interesantă sub aspectul conţinutului, “Sentimentul naţional”, prezentată de Gheorghe Boureanul, în sala Teatrului Comunal, a fost tipărită mai apoi de Gh. Balaş din Tecuci.8

După informaţiile pe care le deţinem, se pare că la Tecuci fiinţa, prin 1893, şi o filială a Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. Sub patronajul acesteia, s-a organizat o manifestare de simpatie şi aprobare a actului protestatar al memorandiştilor.9

Au trecut apoi câţiva ani fără a se mai fi întâmplat ceva deosebit în domeniul cultural-educativ.

O scrisoare – apărută în anul 1907 în paginile ziarului “Neamul românesc” al lui N. Iorga – ne încunoştiinţează despre existenţa unui comitet de iniţiativă pentru înfiinţarea unei biblioteci publice la Tecuci.10 De altfel, scriitorul Al. Lascarov-Moldovanu, unul dintre artizanii nobilului demers, ne dă mai multe amănunte despre începuturile acestui extrem de necesar aşezământ.11

Lăudabila iniţiativă se pare că i-a trezit din amorţire şi pe alţi intelectuali. Pe 4 martie 1908, poetul Const. Muche scoate publicaţia enciclopedică bilunară “Provincia literară”, care se va bucura de un real succes, iar preotul Vasile Bogatu îşi tipăreşte textul propriei conferinţe “Războiul în faţa moralei creştine”, pe care o ţinuse pe 16 decembrie a aceluiaşi an în amfiteatrul Gimnaziului de băieţi. Şi tot în 1908 aflăm că, la Tecuci, activa deja o Societate Culturală a Funcţionarilor.12

Revista “Primăvara” face un prim bilanţ al activităţii Ateneului din ultima perioada. Din paginile acesteia aflăm că, după 1900, s-au ţinut doar “trei-patru conferinţe la o distanţă de trei, patru ani”. Sunt menţionate şi numele câtorva dintre “conferenţiarii de seamă” din afara localităţii: N. Iorga, A. D. Xenopol şi C. Rădulescu-Motru. Pentru un orăşel ca Tecuci, venirea “maeştrilor cuvântului şi ai cugetării româneşti”, “a fost un adevărat eveniment”. Sala Teatrului se dovedise a fi “prea mică pentru a-i încăpea pe toţi cei ce doreau să-i asculte”.13 Ion Petrovici, fiu al urbei ce ajunsese a fi “unul dintre cei mai distinşi şi mai ascultaţi conferenţiari ai Iaşului”, a vorbit “Despre conştiinţa naţională”, cu intenţia de a strânge fonduri în vederea ridicării unui monument al lui M. Kogălniceanu.14

Aceeaşi publicaţie încearcă să reactiveze Liga Culturală, considerată a fi “un simbol al vieţii noastre româneşti”, rugând “persoanele din oraş sau din judeţ care doresc să se înscrie ca membri” să se adreseze pentru aceasta dr. C. Petraş, preşedintele în exerciţiu al secţiunii de la Tecuci.15

Avocaţii Ştefan Gheorghiu şi Constantin Doboş, cărora li se vor adăuga, pe parcurs, şi câţiva elevi talentaţi din cursul superior al Gimnaziului: Pamfil Popescu Şeicaru, Ion Dongorozi şi C. Narly, fondează Societatea Literară “Mihai Eminescu”, menita să întreţină “o atmosferă intelectuală elevată”.16 Ea a activat între anii 1909-1911, dinamizând viaţa culturală locală prin organizarea de conferinţe, şezători literare atât în oraş, cât şi în suburbiile sale.17 Membrii săi au scos, totodată, şi prestigioasa publicaţie literar-ştiinţifică “Freamătul”, care a apărut la Tecuci în anul 1911.

In paginile revistei erau consemnate şi activităţile societăţii. Astfel, aflăm că, pe 6 ianuarie 1912, urma să aibă loc “un mare festival artistic”, în programul căruia figurau “muzică şi declamaţie”, precum şi reprezentarea “frumoasei comedii a maestrului Caragiale «D-ale carnavalului»”. Manifestarea mai beneficia şi de “preţiosul concurs” al tenorului Brăescu.18

Din cauza războaielor din 1913 şi din 1916-1918, activitatea culturală a intrat într-un con de umbră. Avocatul D. Sbârnea, constatând că, în 1919, Liga Culturală şi Societatea “M. Eminescu” continuă să se afle “într-o mare neactivitate din cauza oamenilor care sunt acolo”, caută o sală în care să instaleze cărţile şi revistele pe care le-a donat concitadinilor săi.19

Cadrele didactice şi elevii de la Şcoala Normală de băieţi din localitate întemeiază, în 1920, Societatea Culturală “Şt. Corodeanu”.20

Cea mai importantă realizare de după Primul Război Mondial a fost însă Ateneul Cultural “Şt. Petică”, instituţie cu statut şi publicaţie proprie care, graţie efortului preşedintelui său, dr. Grigore Tabacaru, profesor la Şcoala Normală, a reuşit să strângă şi să unească pentru un timp întreaga intelectualitate a urbei.21 Vreme de şapte ani, această instituţie a desfăşurat susţinute demersuri pentru răspândirea cărţii, pentru ridicarea nivelului de cunoştinţe, pentru educarea patriotică şi moral-cetăţenească a publicului. Membrii aşezământului de cultură au întemeiat Şcoala Comercială de băieţi22 din reşedinţa judeţului Tecuci, au comemorat cu mare fast pe poetul Ştefan Petică şi au ridicat, în Grădina Publică, bustul în bronz al folcloristului Tudor Pamfile.23

In vara anului 1925, tinerii studenţi evrei Avram Goldstein, Mayer Mandel şi Beno Herşcovici au întemeiat Societatea artistică şi culturală “Amicii Teatrului” care, pe lângă principala menire, aceea de a cultiva gustul pentru teatru al tecucenilor, se ocupa şi de popularizarea, prin intermediul conferinţelor, a înaltelor valori ale spiritualităţii europene.23b,s

In deceniul al patrulea din secolul XX s-au pus bazele câtorva instituţii de cultură ale oraşului, unele dintre ele funcţionând şi astăzi.

Pe 12 septembrie 1931, un grup de profesori din învăţământul liceal a hotărât înfiinţarea Bibliotecii Comunale24, iar în ziua de 27 mai 1932 s-a creat, pe lângă Şcoala Comercială de băieţi, un Muzeu Regional25. Totuşi, decizia oficială care consfinţea fondarea bibliotecii şi a muzeului avea să fie emisă de Primărie de abia la 20 mai 1934, atunci când acestea şi-au găsit un adăpost comun în palatul donat de mărinimosul Teodor Cincu.26 In ciuda acestor rezultate notabile, lipsa unor “personalităţi capabile de dorinţe mai nobile” şi “sentimente mai altruiste”, de “o inţelegere a datoriei” faţă de membrii comunităţii au permis “ignoranţei şi indolenţei” să prolifereze nestingherite.27

Anul 1938 marchează însă apogeul activităţii culturale desfăşurate în perioada interbelică. In acel an, pe 20 martie, s-a constituit Căminul Cultural Orăşenesc, al cărui preşedinte a fost desemnat protopopul Nicolae Conduratu.28   Noul aşezământ, împreună cu Biblioteca Comunală şi Muzeul de Arheologie, aveau să se implice în organizarea Expoziţiei “Luna Tecuci” (8-30 iunie 1938), ce a reunit “operele originale ale artiştilor, bunilor gospodari şi negustori din judeţ”.29 Cu această ocazie, s-au omagiat scriitorii şi artiştii tecuceni. Pe 27 iunie s-a dezvelit o placă comemorativă la casa părintească din Buceşti a poetului Ştefan Petică. In sala de recepţie a Primăriei s-a vernisat expoziţia “Tecuciul cultural şi artistic“, iar la Teatrul Comunal s-a ţinut o conferinţă despre personalităţile tecucene şi rolul lor în dezvoltarea spiritualităţii româneşti.30

Căminul Cultural “Calistrat Hogaş” a iniţiat mai multe manifestări expoziţionale, în scopul apropierii publicului de creaţiile plastice, dar şi festivaluri cu caracter muzical, în cadrul cărora s-au produs interpreţi de valoare din localitate. Şi tot sub egida sa s-au organizat primele “întâlniri cu fiii oraşului”, cu care prilej tecucenii i-au putut asculta pe scriitorii Al. Lascarov-Moldovanu, Eugen Boureanul sau pe jurnaliştii Pamfil Şeicaru şi Romulus Seişanu.31

In timpul celui de al Doilea Război Mondial au apărut “Tecuciul literar” (1942), o excelentă lucrare de referinţă elaborată de prof. G. Ursu, şi revista de cercetări istorice “Analele Moldovei” (ian. 1941-dec. 1943), care a reuşit să publice contribuţiile cercetătorilor locali şi să se bucure, în acelaşi timp, de aprecierile unor specialişti din ţară.

După terminarea celui de al Doilea Război Mondial, a urmat o perioadă de totală acalmie, cauzată în special de denigrarea şi marginalizarea intelectualităţii. Aşezămintele de cultură îşi reiau, treptat-treptat, activitatea fiind de această dată obligate să facă nenumărate compromisuri dictate de emisarii puterii politice comuniste.

Pe 14 martie 1953 se constituie Cenaclul Literar “George Coşbuc” care, ulterior, va prelua numele ilustrului scriitor Calistrat Hogaş, fiu al Tecuciului. In vara aceluiaşi an, s-au pus bazele Casei Culturale Raionale, instituţie care s-a remarcat prin bogata şi susţinuta activitate a formaţiilor sale de teatru, cor şi muzică populară. Mai multe prestigioase trofee naţionale şi zonale au ţinut să răsplătească talentul şi efortul artiştilor săi amatori.

Dar cea mai puternică deschidere a conştiinţei tecucenilor spre valorile spiritului avea să se producă în anii ’70. Atunci au fost posibile: crearea a două noi unităţi muzeale, respectiv de literatură şi de ştiinţele naturii (desfiinţate, pe parcurs, din lipsa fondurilor necesare funcţionării lor), întemeierea Societăţii Culturale “C. Hogaş”, instituirea prestigiosului Festival-concurs de folclor moldovenesc “Cântă de răsună lunca”, precum şi organizarea unor emoţionante întâlniri cu iluştrii fii ai urbei (Ion Petrovici, Mihai Berza, Iorgu Iordan, N. N. Matei ş.a.).32 Galeriile de Artă din centrul oraşului au găzduit nenumărate expoziţii cu valori de patrimoniu, între care şi două retrospective, una dedicată lui Gh. Petraşcu, şi o alta lui Dimitrie Hârlescu.

Deşi, în ultima vreme, viaţa culturală a aşezării a înregistrat o diminuare a pulsului său firesc din cauza convulsiilor prin care trece societatea românească, temperării entuziasmului diverselor categorii de intelectuali şi agresiunii mesajelor mass-media, există semne (debuturi literare frecvente, concursuri diverse, simpozioane ştiinţifice, schimburi culturale etc.) care prevestesc că aceasta, chiar dacă nu se va mai afirma la dimensiunile şi configuraţia unora dintre etapele anterioare, va cunoaşte noi ipostaze, la fel de benefice întru profitul, afirmarea şi satisfacţia tecucenilor.

Sursa:  Stefan Andronache – “Monografia orasului Tecuci”

Fii tu primul care comentează on "Aşezăminte de cultură la Tecuci (I)"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*