shopify
analytics tool

Infractori de cascadorii râsului în gara Tecuci

Prostituate, cuţitari şi vagabonzi îşi fac veacul pe peron, prin vagoane şi printre liniile de cale ferată, dându-le de furcă poliţiştilor. În staţia CFR a celui de-al doilea oraş ca mărime din judeţul Galaţi s-au furat până şi pacheţelele cu mâncare ale „naşilor”. În Gara Tecuci, se comit majoritatea infracţiunilor săvârşite cu violenţă în staţiile de cale ferată de pe întreg teritoriul judeţului Galaţi. „În ultimii ani, în garniturile de tren care tranzitează Tecuciul sau pe peronul gării, au fost depistate numeroase persoane având asupra lor arme albe”, a declarat agent şef Florin Căliman, din cadrul Biroului Poliţiei Transporturi Feroviare, din localitate.

Unul dintre cazurile cele mai grave cu care s-au confruntat poliţiştii TF, a avut loc în luna martie a acestui an, când, un bărbat de 56 de ani a scos cuţitul şi l-a tăiat în zona gâtului pe un adolescent, cu care se luase la harţă pe peron. Culmea este că, deşi victima a ajuns în stare foarte gravă la spital, agresorul nu este cercetat pentru tentativă de omor, procurorii considerând că viaţa tânărului nu a fost pusă în pericol. …citeste intreg articolul

Autor: Liviu Ghinea , Miercuri 21 apr 2010 – ziarul Adevarul de Galati

Fii tu primul care comentează on "Infractori de cascadorii râsului în gara Tecuci"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.