shopify
analytics tool

Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

La data de 24.05.2010, poliţişti din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Tecuci l-au depistat pe T. Gicu de 42 ani, din comuna gohor, jud. Galaţi, care conducea un autoturism pe str. 1 Decembrie 1918 din Tecuci, fără să posede permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu etolotestul, rezultatul fiind de 0,60mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatului i s-a întocmit dosar penal.
Cercetaţi pentru punerea în vânzare a unor mărfuri contrafăcute
În ziua de 22.05.2010, în jurul orei 14 . 00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Lieşti i-au depistat în flagrant pe  R. Vasile de 23 ani şi M. Ionuţ de 26 ani, ambii din mun. Tecuci, jud.Galati, ce efectuau comerţ  ambulant  cu parfumuri – mărci contrafacute, în parcarea motelului Hanu Conachi,  fără a avea avizul primariei şi acte de provenienţă a bunurilor.
Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar celor doi li s-a întocmit dosar penal pentru punerea în vânzare de mărfuri contrafăcute.
BIROUL DE PRESĂ AL I.P.J. GALAŢI

Fii tu primul care comentează on "Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.