shopify
analytics tool

Grupul şcolar agroindustrial

Grupul agroindustrial din TecuciStr. 1 Decembrie 1918, nr. 107
Cea mai mare clădire publică din oraş, a fost concepută iniţial ca local pentru Şcoala Normală de băieţi.
Piatra fundamentală a monumentalei construcţii a fost pusă la 19 decembrie 1923, dar, după patru ani, timp în care s-a zidit la roşu mai bine de jumătate din clădire, lucrările au fost sistate, deoarece Şcoala Normală a fost desfiinţată.
De la 1 septembrie 1951, clădirea – aflată în paragină – a fost preluată de Ministerul Agriculturii, care avea să se îngrijească şi de terminarea sa. Tot din deceniul al şaselea, va fiinţa aici Şcoala Tehnică Agricolă, devenită ulterior Liceul Agroindustrial.
Clădirea masivă – cu ziduri groase din cărămidă – ale cărei planşee sunt susţinute de grinzi din beton – este concepută pe principiul şcolii internat, ea având nu numai săli de clasă, laboratoare, sală de festivităţi, ci şi cantină şi dormitoare. Holurile largi şi înalte, cărora li se adaugă cele trei scări interioare, permit deplasarea cadrelor didactice şi a elevilor în toate direcţiile.
Faţada principală, cu o lungime de 100 m, este fragmentată de ferestre mari de format dreptunghiular, care corespund sălilor de curs şi laboratoarelor.
Corpul central prin care se intră în şcoală, şi care este şi cel mai bine realizat, cuprinde, deasupra intrării principale, un balcon, spre care dau uşile sălii de spectacole. Acestora le corespund ferestrele încadrate, în partea superioară, de arcada unei rame decorative înaltă şi puternic reliefată.
Din zona acoperişului – conceput în mai multe ape – se desprinde o copertină, menită să protejeze balconul şi peronul intrării.

Fii tu primul care comentează on "Grupul şcolar agroindustrial"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*