shopify
analytics tool

Grădiniţa nr.11

A fost înfiinţată în anul 2007 şi este situată în incinta Şcolii Nr. 1 „Anghel Rugină” pe strada Tecuciul Nou, numărul 69, formând împreună cu această unitate de învăţământ un corp comun. În această grădiniţă există trei grupe: cea pregătitoare compusă din 24 de copii, mijlocie şi mare, cu 22 respectiv 24 de copii. Grădiniţa este fecventată de luni până vineri între orele  8 şi 13. Educatoarele Valerica Tărlungeanu, Antimiza Pintilie şi Violeta Cristea se ocupă de pregătirea copiilor. Grădiniţa este într-un strâns parteneriat cu şcoala. Trebuie menţionate câteva proiecte derulate :” Împreună pentru un viitor verde” care a presupus ca activitate  adunarea de materiale reciclabile, ” Dăruind vei dobândi” prin care copiii au strâns donaţii pentru colegii lor mai necăjiţi, „Cu Europa la joacă”. Grădiniţa mai derulează programul „Micul creştin” , o colaborare cu biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”  ce presupune apropierea copiilor de mediul duhovnicesc, împărtăşirea cu Sfintele Taine. Preotul Damian C. Damian a reuşit să închege o relaţie frumoasă cu copii grădiniţei prin vizitele dese pe care le face. „Este o diferenţă colosală între munca de educator şi cea de învăţător. La clasa întâi copilul este format în mare parte pentru o activitate ordonată. Copilul are toate deprinderile elementare pentru activitatea de şcolar.” a afirmat Antimiza Pintilie care a lucrat ca învăţătoare timp de 35 ani, acesta fiind primul an în postura de educatoare. De pe data de 1 februarie au început înscrierile la grădiniţă, ele se vor încheia pe 15 septembrie. Pentru orice alte detalii puteţi lua legătura cu secretariatul Şcolii nr.1.

Telefon: 0236 811 140  (Secretariat Şcoala nr. 1)

MT – tecuci.eu

Fii tu primul care comentează on "Grădiniţa nr.11"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*