shopify
analytics tool

George Apostu – sculptor

Apostu George _tecuci.eu  George  Apostu  (nascut 28 dec 1934, la Stănişeşti, localitate în nordul fostului judeţ Tecuci, azi judeţul Bacău –  decedat 13 octombrie 1986, Paris, Franţa),  sculptor. După studii secundare la Liceul de Băieţi din Tecuci, absolvă Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1959), unde a avut profesori pe Ion Lucian Murnu, Constantin Baraschi şi Costin Ioanid. A participat la numeroase expoziţii din ţară şi de peste hotare: Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova (1957);  Salonul tinerilor sculptori (Paris, 1961, 1971); Bienala de sculptură în aer liber (Middelheim-Anvers, Belgia, 1967); Bienala de la Veneţia (1970, 1976); Bienala „Danubius” (Bratislava, Cehoslovacia, 1968); Bienala de la Sao-Paolo (Argentina, 1969) etc. Realizează sculpturi în aer liber la Grenoble (1967); Măgura-Buzăului (1970, 1975); Costineşti (1972) ; Voroneţ (1972); Balta Albă – Bucureşti (1972), ca şi la simpozioanele din Ungaria (1973), Austria (1976) şi Japonia (1978). În cadrul Taberei de sculptură din metal de la Galaţi, ediţia 1976, a realizat lucrările „Tată şi fiu” şi „Fructul soarelui”, amplasate pe Faleza Dunării. În 1978, cu prilejul centenarului Liceului „Calistrat Hogaş” din Tecuci, continuator al Liceului de Băieţi la care a învăţat, a donat acestei instituţii, sculpturile în piată „Fată de pescar” şi „Hiroşima”, ambele aflate în parcul şcolii.În 1982 a părăsit România şi s-a stabilit la Paris. În anul 2000, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Tecuci i-au acordat post-mortem Diploma de Cetăţean de Onoare al Municipiului Tecuci, cu prilejul aniversării a 565 de ani de atestare documentară a localităţii. În octombrie-noiembrie 2006, patronul Galeriei Mon D’ Art din Galaţi, Bogdan Ionescu, având sprijinul doamnei Bogdana Apostu şi a lui Marie Anette Apostu, soţia şi fiica sculptorului, i-a organizat o expoziţie de desene la Galaţi. Distincţii : Premiul U.A.P. pentru sculptură (1964); Premiul “Ion Andreescu” al Academiei Române (1966); Marele Premiu al U.A.P. (1970).

George Apostu este unul dintre cei mai mari sculptori români contemporani care, pornind de la tradiţiile artei noastre populare, a reuşit să-şi creeze un stil profund original, care i-a individualizat opera şi a impus-o în arta românească şi universală. Ritmuri arhaice, soluţii tehnice şi morfologii ce aparţin artei vechi îl conduc pe artist la plăsmuirea unei adevărate lumi de simboluri care evocă obârşiile culturii noastre, rădăcinile adânci ale civilizaţiei folclorice româneşti. Socotit descendent al lui Brâncuşi prin sinteza la care a ajuns, prin reducerea la esenţă a formelor şi volumelor, Apostu a spart tiparele timpului în care a trăit, fiind, aşa cum subliniază Ionel Jianu, „fruntaşul generaţiei sale în România; el a adus un spirit nou, o prezenţă în lume care exprimă rădăcinile profunde ale originii sale. A ştiut să afirme în acelaşi timp identitatea românească a artei şi vocaţia sa de universalitate. Opera sa aparţine atât culturii româneşti cât şi patrimoniului artistic universal pentru că putem recunoaşte în ea visul său de artist şi vocea cu care el se adresează eternităţii”. Întrebat prin 1978 dacă se consideră urmaş al lui Brâncuşi, artistul a răspuns afirmativ, menţionând în acest sens : „Dacă am luat ceva de la el, atunci acest lucru a fost echilibrul. Un echilibru care e al nostru, al românilor. Dar un echilibru pe care de la Brâncuşi îl putem învăţa. E un echilibru care izvorăşte nu numai din sculptură, ci şi din poezia noastră populară, din covoarele noastre odihnitoare ca un câmp”. Ciclul  „Femei lapone” îşi are originea în poezia lui Ion Barbu, „Fluturii”, concepuţi ca nişte coloane spiralate de o deosebită delicateţe, sunt simboluri ale înălţării, ale zborului, în timp ce „Tată şi fiu” dă viaţă vechiului motiv al arborelui vieţii. În verticalitatea şi vigurozitatea stâlpilor din seria acestui din urmă ciclu intuim demnitatea, mândria, forţa vitală şi protectoare cu care părintele îşi creşte fiul, calităţi care, la rându-i, acesta le va cultiva la urmaşii săi. În capitala Franţei sculptorul a abordat o altă temă, cu semnificaţii biblice, din care a rezultat ciclul „Iisus răstignit”. Formele nu mai au vitalitatea sculpturilor sale anterioare, materia dobândeşte tensiuni dramatice, lucrările au un vădit accent expresionist. „Criştii lui George Apostu, scrie Emil Cioran, reprezintă punctul extrem, piscul vertiginos al operei sale. El a avut generozitatea de a-mi oferi unul pe care îl contemplu zi de zi şi care mă face să mă gândesc la «Crist mort» al lui Holbein din Muzeul de la Basel. Se ştie că acesta l-a obsedat pe Dostoievski. Ce are comun viziunea sculptorului român cu cea a pictorului german? Este sentimentul caracterului ineluctabil al morţii nu ca ceva trecător, ci ca un fapt absolut, nu ca o transfigurare, ci ca o concluzie, ca un sfârşit, Sfârşitul în sine”.

Bibl.: Octavian Barbosa, George Apostu, Bucureşti, 1968; Alexandru Cebuc,Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia artiştilor români contemporani, vol. I, Editura Arc 2000, Bucureşti, 1996; Constantin Prut, Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002.

Sursa: volumul “Nasc si la Tecuci oameni” scris de Vasile Ghica

Fii tu primul care comentează on "George Apostu – sculptor"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*