shopify
analytics tool

Garvura pe sticla – Iulieta Groza

Iulieta Groza si Manuela Cepraga  De Sân Nicoară când cete de colindători se învoiesc, îşi aleg gazda, apoi vătaful, stegarul, crâşmarul şi colcerul care să le poarte în desăgi merindele adunate, suflete calde şi iubitoare s-au învoit să pună în lumina sărbătorilor de iarnă icoane gravarte pe sticlă. Şi-au pus astfel spre vederea noastră frumuseţi unice, realizate cu răbdare şi dăruire de o mai veche cunoştinţă a tecucenilor, Iulieta Groza, jurnalistă, iubitoiare de arta, de frumos, “zgaraitoar” de chipuri şi de sfinţi. Icoanele ei minunate au fost aşezate în Sala de lectură a Bibliotecii municipale “ Stefan Petică” din Tecuci, şi lumina lor, a celor 33 de ferestre, deschid fiecăruia din noi bucurii, trăiri, înţelesuri spirituale ’nalt-naltatoare.

N-am să spun o noutate, ştim cu toţii că Icoana nu este niciodată un lucru obişnuit, dar icoanele gravate de Iulieta Groza sunt imagini care trec de natura fatală a materiei, a sticlei şi deschid o cale mult mai directă şi mai simplă decât orice altă modalitate vizuală, de a-L cunoaşte în chip veritabil pe Dumnezeu. Încă o dată astăzi, în faţa acestor imagini de sfinţi propuse de Iulieta Groza se verifica frază pictorului francez Edgar Degas care spunea că “ Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce-i faci pe ceilalţi să vadă”. Şi iată că, luate ca opere de artă, aceste icoane lasă să se întrevadă aspecte de spirit, dar acest spirit al operei nu se suprapune ideii artistului şi nici celei desluşite de conţinut, spiritul icoanei fiind adevărul ascus sau nepătruns, astfel revelat nouă.

În lucru, sticla translucidă, diafană, suport şi materie de lucru pentru artist este supusă degradării voite, măturii, aşchierii cu freza. Trasee clare bine stabilite descriu o formă, un sfânt, o imagine, poate mai aproape de o “iradiere” antropomorfă decât de ceea ce resimţim în tridimensionalitatea lumii sau bidimensionalitatea materialului gravat, sticla. Într-o părere, în aceste icoane avem o suprapunere a ceea ce se vede sau a ceea ce este sensibil pentru privitor cu ceea ce e pre-văzut ca adevăr absolut odată cu imaginea gravată. În faţa unei astfel de spectru luminos închinătorul transcende, iar realitatea golului, a distantei dintre om şi Dumnezeu este disipată.

Filosoful şi esteticianul german Theodore W. Adorno aprecia in urmă cu cincizeci de ani că “nici o opera nu posedă o unitate integrată”. Forma curată, armonioasă a icoanei, linia întinsă, curgătoare, volumele sugerând blicurile, mişcarea faldurilor şi peste acestea toate, lumina caldă, aurie, iubitoare  descriu o imagine, dar nici unele din toate acestea în sine, nici toate, laolaltă, nu conţin, nu posedă şi nu se substituie ideii de divin. Ele trimit sau deschid către divin. Niciodată fereastra nu e una cu lumina, dar o fereastră deschisă dă cale cunoaşterii luminii. Iar lumina care însoţeşte aici icoană ne aminteşte mereu că Dumnezeu este mai mult decât însăşi lumina.

De bună seamă, în faţa icoanei zâmbeşti, te bucuri, te emotinezi, eşti mişcat de trăiri înălţătoare, dar în acelaşi tip Iulieta Groza crează felul de icoană care te-ajuta să-l cunoşti pe Dumnezeu cu mintea, realizezi aici conexiunea simplă dintre frumos, bine, iubire şi eşti pătruns de ceea ce grecii numeau kolokogathon; apoi străbaţi drumul simplu între materie, lumina şi imaterial; în sfârşit între aici şi neapropiat. Cu o astfel de icoană, a întâmpina pe Cel care nu rămâne imobilizat în propria-I veşnicie, cu sufletul, dar şi cu mintea, este o uşurare. Dechis poti spune că icoana Iulietei Groza te ajută în a-L experia pe Dumnezeu, a-L afla, a-L înţelege. Omul e în apropierea divinităţii şi e plin el însuşi de divinitatea, poetică, erotică, rituală, profetică.

Trebuie să recunoaştem că există o permanentă şi asiduă căutare a spiritualului, că omul, dintotdeauna, şi omul contemporan fără excepţie, îşi căuta supape, ieşiri din cotidian, desprinderi de suprafeţele realului, eliberări, decroşări de lumea în care se simte agăţat sau închis. O astefel de eliberare, poate din ce în ce mai necesară, nu este simplă şi nu stă la îndemâna omului. Să fii ajutat, să ai trepte, chiar de-acest fel, în imagini, artistice, este un real suport în a imalighisi pe Dumnezeu.

Iisus, sfinţii, scenele religiase sunt câteva din temele susţinute de Iulieta Groza cu freza. Dar cele mai multe dintre ele au în “vedere”  icoana Maicii Domnului cu Pruncul. O varietate de scene, decoruri, posturi, stări afective sunt surprinse în aceste delicate icoane. Orante sau, materne, iubitoare, duioase, surâzătoare, protectoare, prezentanduni-L pe Isus, aceste icoane ale Maicii Domnului sunt gestul matern suprem ce face apologia familiei divine. Gesturile simple ale mâinilor, căutând mereu o relaţie umană între mamă şi fiul întrupat, străbat aceste icoane de fiorul iubirii fără de margini. Cu siguranţă aceste imagini au fost atent căutate de autoarea frezărilor şi cu iubire redate prin, rupere, prin aşchiere.

Pe fiecare din imagini, urma frezei, dură, adâncă, precisă sau, pierdută, întreruptă, lacunară,  descrie hotărât  linii. O transpunere liniară a imaginii  dorite e un lucru ce face trecerea de la hârtie şi creion, la creion pe sticlă şi în sfarzit la prelucrarea ei directă, manuală, mecanică. O evoluţie tehnică şi stilistică evidente vorbesc deja de un cioplitor statornic şi de un artist ce parcurge un drum al devenii – Iulieta Groza.

Pentru artist, dar si pentru privitorul oarecare, pentru iubitorul de arta sau pentru slujitorul lui  Dumnezeu, aceste icoane sunt, ramân, tăieri in lumina pură.

Un scurt videoclip pe Tecuci-Tv.ro

Fii tu primul care comentează on "Garvura pe sticla – Iulieta Groza"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.