shopify
analytics tool

Galaţiul încă mai caută. VIOREL BURLACU, purtător de cuvânt al Primăriei Tecuci

Viorel-Burlacu-jurnalist-Tecuci-2013

În vreme ce Primăria municipiului Galaţi organizează concurs pentru un post de inspector la Departamentul Presă, primarul oraşului Tecuci, Cătălin Hurdubae, a anunţat deja cine este purtătorul de cuvânt al municipalităţi: profesorul Viorel Burlacu.

Născut pe 9 martie 1955, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării, specializarea Jurnalistică, din cadrul Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, Viorel Burlacu şi-a legat întreaga carieră de Casa de Cultură din Tecuci. A fost mai întâi (1977-2002) referent, apoi (2002-2013) manager, şi din nou (2013-2014) referent, iar ulterior manager de proiect la o firmă bucureşteană, organizator de evenimente culturale şi recreative pentru copii.

A fost profesor de jurnalism la Colegiul Național „Calistrat Hogaş” Tecuci (1998-2014), membru în Clubul Roman de Presă (2005-2009), este membru al Asociaţiei Jurnaliştilor din România din anul 2009. Jurnalist şi scriitor, a fondat la Tecuci, în anul 2006, Colocviul anual de filosofie „Ion Petrovici”, iar în anul 2012, Concursul interjudețean de jurnalism „Pamfil Şeicaru”. A avut colaborări diverse în presa scrisă şi audiovizual, inclusiv în „Viaţa liberă”.

Sursa: viata-libera.ro

3 Comments on "Galaţiul încă mai caută. VIOREL BURLACU, purtător de cuvânt al Primăriei Tecuci"

  1. Primaria orasului Galati nu are de ce sa se grabeasca. Consiliul Local Galati sta sub semnul incertitudinii. Dupa lovitura mafiota pe care au pus-o la cale unele gasti politice impotriva fostului primar Stan, e posibil sa aiba soarta Consiliului Judetean si tot ce-au facut sa se anuleze.
    Primarul Tecuciului, insa, s-a grabit cu numirea d-lui Burlacu . Nu stiu din ce motive n-a fost acceptat consilierul Balanica, daca nu cumva este ceva similar. Dar nu asta e motivul, motivul e persoana d-lui Burlacu.
    Ca director al Casei de Cultura din Tecuci a fost bun. A pus suflet, pasiune, a fost preocupat si de aspecte mai elevate, nu a redus activitatea institutiei la muzica usoara, populara si dansuri. A invitat personalitati si a creat o atmosfera elevata, chiar daca usor atinsa de inevitabilul snobism si gaunosenie tipic tecucene. E un tip alunecos, abil, stie sa se dea dupa vremuri, ma mir ca nu i-a reusit cu Tuchel.
    Dar ca purtator de cuvant e total inadecvat. Are prea multa imaginatie, e prea abil, are o parere despre sine si, in loc sa transmita sincer si modest cuvantul primarului, il va cosmetiza si il va denatura intr-o masura inadmisibila. In plus, poate avea o influenta negativa asupra primarului,spre politicianism si demagogie.
    E de dorit ca primarul sa se ocupe cinstit si serios de administratie, nu de imagine sau de politica. Asta este in realitate fisa postului unui primar. Pentru asta au orasele primari, ca sa le administreze.
    Prea mult a suferit tara asta, orasul asta. Cei pusi sa o conduca si sa o administreze, furati de ambitii politice si de ganduri de capatuiala, au uitat mereu pentru ce sunt pusi acolo. Simt ca a venit timpul unor alt fel de conducatori, ca poporul si-a cam pierdut rabarea.

  2. Poate mai sunt alte cereri? Așteptăm și alte oferte de la presa tecuceană și nu numai! Cu tot cu CV,să vedem și noi, că doar nu o fi numai un om de luat în seamă… Curaj !

  3. Pe omul acesta îl cunosc, doar de la distanță. Nu am băut nici măcar vreo cafea împreună. Am văzut că a făcut multe lucruri bune la cultură și cred că chiar merită să fie Purtător de cuvânt.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.