shopify
analytics tool

Fostul director al spitalului din Tecuci a fost repus în drepturi

Dragos Teodoru si Florin Barbalata

Tribunalul Galaţi a anulat decizia prin care fostului director al spitalului din Tecuci, dr. Dragoş Teodoru, îi fusese suspendat contractul de muncă, judecătorii dispunând ca acestuia să i se plătească drepturile salariale de la data suspendării contractului individual de muncă, respectiv 26.02.2014, până la data reluării efective a activităţii, dar şi cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei. Măsura de suspendare a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată a fost luată după ce medicul a fost trimis în judecată. Fostul director al Spitalului municipal „Anton Cincu” din Tecuci este judecat în prezent pentru corupţie, fiind acuzat că în 2007 a încheiat un contract de furnizare şi montare a două generatoare de curent cu SC Majestic SRL Tecuci, înregistrând, între părţi, un act adiţional. Mai multe sesizări au fost depuse în ceea ce priveşte suma exagerat de mare înregistrată pentru cele două generatoare (220.000 lei), iar Direcţia Naţională Anticorupţie a demarat o serie de verificări în acest caz. Procurorii anticorupţie susţin că actul adiţional a fost încălcat, mărindu-se nejustificat valoarea contractului, iar prejudiciul cauzat se ridică la 26.503 lei.

Procese peste procese între angajaţi şi spital

Spitalul Municipal din Tecuci şi-a acţionat în judecată angajaţii pentru a recupera de la aceştia mai multe drepturi salariale. Este vorba de prima de stabilitate încasată pentru o perioadă de o lună de zile în 2009, dar la care se adaugă dobânda legală de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti până la data plăţii efective. Alţi 12 angajaţi ai spitalului pot răsufla uşuraţi după ce unitatea medicală a renunţat la repretenţiile faţă de aceştia. La rândul său, spitalul din Tecuci a scăpat de spectrul executării silite după ce aceeaşi instanţă a admis recent suspendarea provizorie a executării silite demarate de către SC Sanomed SRL pentru neplata unor datorii. Spitalul se judecă şi în prezent cu proprii angajaţi şi pentru a recupera de la aceştia mai multe drepturi salariale, a căror plată a fost considerată ilegală de la Camera de Conturi Galaţi. Tribunalul Galaţi a pus în vedere unităţii medicale să precizeze suma pe care vrea să o recupereze de la fiecare medic şi asistentă medicală, cu precizarea cuantumului brut şi a celui net.

Sursa:  monitoruldegalati.ro

Reclama

Zanette

2 Comments on "Fostul director al spitalului din Tecuci a fost repus în drepturi"

  1. Tecucean curios | 2 octombrie 2014 at 10:39 | Răspunde

    Nona Popovici a câştigat procesul cu Primarul Tecuciului, acum dr Teodoru. Se vede mai bine acum cât de abuzive au fost acele decizii ale lui Ţuchel… Cine urmează? Casa de Cultură, Biblioteca? Fiţi pe fază!

  2. felicitari!! nu se poate sa-ti faci treaba cu un om,mai apoi sa scapi atat de josnic de el!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*