shopify
analytics tool

Flacăra jurnalismului e încă vie. Elevii de la CNCH trudesc la o publicaţie zilnică

Condei_protecuci.roEleva Alexandra Vasilache de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş din Tecuci vă va prezenta în rândurile următoare crâmpeie din crezul unui jurnalist în devenire. “În societatea în care trăim, cea a secolului XXI, a tehnologiei avansate, rolul presei scrise şi audio-video a ajuns să fie unul negativ, dezinformator întrucât mentalitatea omului s-a schimbat radical. Prin intermediul presei, portretul adolescentului poate fi schiţat prin numeroase defecte vizibile în ziua de azi: neinteresat de şcoală, de formarea sa profesională, consumator într-un mod abuziv de tutun, alcool şi droguri etc. Însă, individul poate să-şi corecteze anumite breşe din comportamentul său şi în funcţie de ceea ce vede la televizor/ în ziare/ reviste sau ascultă la radio. Aşadar, rolul presei este foarte important în viaţa tuturor, îndeosebi în viaţa adolescenţilor, informaţiile oferite în presă fiind pentru aceştia de multe ori decisive în cadrul hotărârilor pe care le iau.
Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci a pornit un nou proiect la data de 1 martie 2013, din seria Mijloace alternative de educaţie, învăţare şi comunicare, printr-o publicaţie şcolară modestă de doar patru pagini. Aceasta este oglinda şcolii, memoria ei, spaţiul în care trecutul şi prezentul comunică, pe care o redactăm – în mod firesc – noi, elevii de la profilul Jurnalism, clasele a X-a F şi G îndrumaţi de domnul profesor Vladimir Radu, un puternic susţinător al fenomenului jurnalistic de-a lungul carierei didactice. Publicaţia aceasta este o foaie zilnică de informaţie şi opinie oferită celorlalţi, purtând sufletul copiilor care suntem şi care am fost. Un univers familiar amintind tuturor că au aparţinut acestui Colegiu se conturează cu fiecare număr, în timp, în fiecare pagină încărcată de semne, ca într-un film a cărui peliculă ne duce în trecut sau ne redescoperă secvenţe uitate. Suntem o redacţie solid organizată şi ne vom strădui să vă fim utili în: aflarea unor informaţii de ultimă oră pentru elevi, performanţe şcolare, artistice, sportive, pasiuni, întâmplări din viaţa de licean. Ne dorim un parteneriat jurnalistic excelent cu toţi elevii, cu profesorii şi cu părinţii noştri, cu întreaga comunitate locală.
„Jurnalul Nostru” apare în fiecare zi dimineaţă într-un tiraj de 100 de exemplare color şi este distribuit în şcoală. Oferim şi o ediţie de weekend. „Publicaţia noastra cu suflet” aşa cum o numesc eu, este o inimă care bate din ce în ce mai tare, cu inocenţă şi speranţă, cu vârstele elevilor şi profesorilor, cu clase, coridoare, scări, cu râsul recreaţiilor sau liniştea orelor. În jurnalul colegiului nostru, regăsim timpul trecut, viaţa de fiecare zi intrată pe tărâmul tinereţii fără batrâneţe.
Aşa cum mărturiseşte Henry Anatole Grunwald: „Jurnalismul nu va fi niciodată silenţios: aceasta este cea mai mare virtute dar şi cea mai mare slăbiciune a jurnalismului.”, ne vom păstra optimismul, vom fi critici şi deschişi. Aveţi încredere în noi!”

Notă protecuci.ro: Elevii sunt la început de drum dar trebuie încurajaţi şi sprijiniţi.
APĂSAŢI AICI pentru a urmări „Jurnalul Nostru” pe facebook.com.

1 Comment on "Flacăra jurnalismului e încă vie. Elevii de la CNCH trudesc la o publicaţie zilnică"

  1. Este dureros şi trist totodată, că există încă persoane care trăiesc cu mintea încă în secolul trecut. Vorbim de educaţie la adolescenţi, dar uităm de vorba populară “cei şapte ani de acasă”, care acum sunt făcuţi de alte persoane decât părinţii. Când presa scrisă dispare încetul cu încetul, tu te apuci să faci ziar tipărit, cu costurile aferente, şi ai impresia că dacă l-ai oferit la 100 de persoane, acestea îl vor şi citi. Ce garanţii există că nu-l aruncă la coş. În mileniul III, dacă nu ai mintea îngustă, faci un ziar pe internet. Că tot ziar poate fi chiar dacă e digital. Costurile se reduc substanţial. Şi poţi monitoriza foarte simplu câţi adolescenţi îl citesc, ce citesc şi “dacă” îl citesc. Lumea se duce de râpă, mai bine zis este dusă de către centrele de putere ale finanţei mondiale, prin dirijarea intenţionată a vieţii oamenilor doar către instinctele animalice. Mass-media aservită doar banului şi controlată, inoculează în conştientul şi subconştientul oamenilor că dacă îngurgitezi, defechezi şi faci sex, te poţi considera o persoană împlinită. Nu mai există idealuri, nu mai există vise, nu mai există raţiune, există doar acum şi aici să am bani ca să-mi satisfac poftele. Aştept ca să aud undeva în România cum persoane din corpul profesoral fac un club al celor ce merg cu căruţa. Să ştie cum se înhamă calul, cum să pocnească din bici, etc. Cu toate că în ritmul actual spre căruţă sau spre transportul la bou-vagon mergem. Dacă în liceu ar exista ore de lectură obligatorii, cel puţin două ore pe zi, altul ar fi învăţământul. Ar vedea şi profesorii câţi ştiu să citească cursiv şi inteligibil şi atunci ar putea avea pretenţii la rezultate la învăţătură. Dar când mare parte din elevii de liceu habar nu au să citească, vrei să scoţi viitorii oameni ai mileniului III ??!! Sclavii perfecţi ai viitorului, da, cu siguranţă. Un corp profesoral laş şi fricos, care nu este unit, nu face doi bani în ţara noastră. Bă profesorilor dacă vă credeaţi “telectuali” şi aveaţi ceva în cap, nu doar obedienţă, fudulie şi prostie, eraţi uniţi în toată ţara şi voi puteaţi schimba soarta României. Făceaţi grevă şi nu veneaţi de loc la ore, până ce “inteligenţii” de la putere nu plecau dreak acasă. Dar voi habar nu aveţi nici de ce trăiţi, sau dacă trăiţi staţi umili şi vă muşcaţi precum câinii unii pe alţii. Marea masă de tineret fără profesori în şcoală, lăsaţi de capul lor, răsturnau ei şi mama guvernului. Poate cu această ocazie se trezeau şi vitele ale căror viţei încercaţi să le daţi o educaţie. Dar sunteţi prea proşti ca să schimbaţi istoria României. Pe asta se bazează şi guvernanţii când vă umilesc cu sumele derizorii pe post de salariu, iar voi sunteţi mândri că luaţi 1500 de lei lunar şi le daţi înapoi tot lor pe facturi, mai mult de jumătate, dacă nu chiar tot. Sunteţi cea mai mare forţă din ţară, cică intelectuali, dar de fapt sunteţi cei mai proşti. Elita prostiei din România, că restul sunt proşti fără studii.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*