shopify
analytics tool

Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”

Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului „Costache Conachi” se va desfăşura în zilele de 1 şi 2 octombrie. Prin amploarea şi calitatea sa acest festival se ridică la un nivel naţional, constituind şi rampa de lansare a unor tinere condeie.
Pe lângă tineri România, vor fi concurenţi din vechea noastră Basarabie, preşedinte al juriului fiind scriitorul basarabean Leo Butnaru, din Chişinău, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, căruia i se vor alătura Clara Mărgineanu, scriitor şi realizator de emisiuni culturale, Lucian Vasiliu, redactor şef la „Dacia literară” Iaşi împreună cu Cassian Maria Spiridon, care în afara calităţii sale de scriitor s-a remarcat şi ca un bun patriot, făcând parte din grupul curajos de ieşeni, care la 14 decembrie 1989 a organizat o acţiune anticomunistă şi anticeauşistă.  Programul festivalului cuprinde în prima zi prezentarea invitaţilor şi lansări de carte, între care „Jurnal de vise” al regretatului Grigore Hagiu, în prezentarea lui Sterian Vicol, „Fuga în roşu”, prezentare Dionisie Duma, „Poeme liturgice”, prezentare Paul Sânpetru.De asemenea, poeta Florina Zaharia, redactor şef al revistei de cultură „Dunărea de Jos”, va prezenta colecţia de lucrări ale laureaţilor de la ediţia precedentă, cuprinsă în „Poeţi la castel”.
Între aceste lansări, Constantin Lazăr din Iaşi le va oferi celor prezenţi un „Recital de muzică clasică (lăută renascentistă), ce va fi urmat de o reprezentaţie a Corului de copii „Angelli” al Casei de Cultură din Tecuci. În cea de a doua zi vor continua lansările de carte şi se vor înmâna diplomele şi premiile.

A relatat Octavian Cerchez – colaborator Tecuci.eu

Fii tu primul care comentează on "Festivalul Naţional de Poezie „Costache Conachi”"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.