shopify
analytics tool

Festivalul Fereastră către de Știință este un proiect născut din dorința de a populariza știința în rândul tinerilor și nu numai.

festivalul-ferestre-catre-stiinta-tecuci-2016

Proiectul își propune să aducă specialiști din toate domeniile științelor și din toate orașele tării laolaltă pentru a aduce știința mai aproape de oameni.

Principalele motive care ne-au determinat să organizăm acest festival de știință la Tecuci au fost:
credem că și orașele mici au dreptul la șansa de a avea parte de evenimente importante și de calitate;
pentru că ne dorim să arătăm că entuziasmul și pasiunea față de știință nu se găsesc doar în țări ca Marea Britanie, Germania sau Finlanda, ci ele pot fi găsite și aici la noi în țară, dacă există inițiativă;
pentru că ne dorim o țară cu oameni mai preocupați de știință, tehnologie, mediu, sănătate.
vrem să împărtășim știința cu toți, gratis, simplu și prin metode cât mai atrăgătoare. Scopul final este îmbunătățirea atitudinii publicului față de știință. Și acordarea unei mai mari atenții lucrurilor care contează cu adevărat.

Pentru a arăta că dacă există ințiativă, chiar dacă pornești de la zero și nu cu foarte mult sprijin, poți face un proiect care să crească de la an la an și să facă o diferență în comunitatea ta.

Festivalul vrea să arate tuturor tinerilor că orice domeniu științific este interesant și, în ciuda impresiilor căpătate de pe la școală, accesibil tuturor celor curioși și doritori.

Ne propunem să dăm naștere unui eveniment anual care să transforme Tecuciul în fiecare septembrie într-un oraș care iubește știința și bâzâie cu entuziasm.

Dorim ca în următorii 5 ani festivalul să capete reputație națională, nu doar locală, să fie un eveniment emblematic pentru știința din România, să aibă locație fixă, sponsori importanți și să conțină activități diverse, originale și spectaculoase.

Prima ediție a festivalului s-a concentrat, în principal, pe sesiuni de comunicări științifice, la a doua ediție, festivalul căpătând o mai mare amploare prin numărul de speakeri și de evenimente organizate: o conferință susținută de redactorii de la Revista Știință și Tehnică și dl muzeograf Ciprian Vîntdevară, un workshop de psihologie și observații astronomice organizate în fiecare seara.

În cadrul ediției a treia, care a avut loc în perioada 16-18 septembrie 2016 la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, pe lângă prezentări științifice ale speakerilor cu notorietate din toată țara, am organizat două ateliere de psihologie, observații astronomice în fiecare seară (vineri chiar am avut șansa să observăm o eclipsă de lună în penumbră) dar și ceva nou: o căutare de comori cu întrebări și indicii „științifice” la care au participat aproximativ 50 de tineri.

Printre stimații invitați veniți din afara orașului și prezenți la festival în 2016 se numără:
Cercetător științific de la Academia Română , filiala Iași prof. Paul Nistor
Profesor universitar de la facultatea de Fizică din cadrul Universității Al. I. Cuza, Iași, Bogdănel Munteanu
Profesor universitar de la facultatea de Fizică din cadrul Universității Al. I. Cuza, Iași Ionuț Topală
Cercetător la Institutul de Studii Spațiale Măgurele, din cadrul laboratorului de Fizica Teoretică Cristian Ionescu
Paleo-artist Eduard Olaru
Conferențiar dr. pro decan al facultății de Fizică din cadrul Universității Al. I. Cuza, Iași Cristian Enăchescu
Conf. dr. de spitalul de obstetrică și ginecologie Elena Doamna, Iași, Răzvan Socolov
Ecotoxicolog, ecolog și biolog marin Ștefan Strungaru,
Bineînțeles, lor li s-au alăturat cei mai îndrăgiți și apreciați profesori de științe de la școlile și liceele tecucene, dar și alți invitați din afara învățământului, ca de exemplu reprezentanți ai ISU Tecuci, care ne-au vorbit și arătat cum să ne comportăm în diferite situații de urgență.

”Fereastră către știință” este primul festival de știință din istoria municipiului Tecuci și printre primele din România. El nu se concentrează numai pe elevi și copii, ci și pe adulții de toate vârstele, obiectivul său fiind îmbunătățirea atitudinii tuturor românilor față de știință și importanța ei, lucru care ar aduce după sine un număr imens de beneficii în România pentru educație, cercetare, progres tehnologic și pentru societatea secolului XXI în general.

Organizatori principali:
Bogdan Ghiorghiu, masterand la Astronomie în cadrul Universității Aarhus, Danemarca
și Daniela Mitrofan, psihoterapeut de cuplu și familie

2 Comments on "Festivalul Fereastră către de Știință este un proiect născut din dorința de a populariza știința în rândul tinerilor și nu numai."

  1. Intr-adevar, va „bâzâie cu entuziasm” sau, altfel spus, va fileaza o lampa…Traim in lumi complet paralele…Noi cu problemele si greutatile cotidiene, voi cu lumea voastra absconsa, rupta de realitate.
    Daca vreti sa revitalizati activitatea muzeului din Tecuci, veniti cu subiecte de interes pentru comunitatea locala. Eventual studiati Programele de activitate altor muzee din tara. Si lasati-ne cu astronomia studiata, de fapt, pentru obtinerea bursei de studii in strainatate. Spuneti-ne mai multe despre cutremurele care au inceput sa ne bantuie. La ce sa ne asteptam ? Cine ne va ajuta, in caz de ceva ?

    • Suleimane, veziti de treba. Patru ani nu ai facut decat actiuni prin care sa iti faci imagine, puncte, tidule, acum taci naibi din gura, ce mai vrei?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.