shopify
analytics tool

Fericirile în viziunea pictorului Mircea Cojocaru

Mircea Cojocaru_protecuci.ro

Mircea Cojocaru_protecuci.ro  Galeriile  de Artă ”Gheorghe Petraşcu” au găzduit vineri, ora 12, vernisajul expoziţiei ”Fericirile”, semnată de pictorul tecucean Mircea Cojocaru. Alături de protagonist s-au mai aflat şi criticii de artă Vasilian Doboş din Iaşi şi Eugen Radu Lazăr din Bârlad. ”Mircea Cojocaru a fost tot timpul o surpriză evolutivă atât pentru mine cât şi pentru cei de la Iaşi care l-au susţinut, mai ales din zona literară, a Muzeului Literaturii Române. A funcţionat farmecul fiinţei sale până să ne dumirim noi că este un personaj special în lumea artei. Ana Blandiana şi Romulus Rusan, două celebrităţi ale culturii noastre, au pus ochii pe Mircea Cojocaru… Mie mi-a devenit prieten de la primul contact… Poate puţini s-au apropiat de administraţa locală aşa cum a făcut-o Mircea Cojocaru aici, oameni din vârful acesteia susţinându-l… Revin la Fericirile lui Mircea Cojocaru, a depăşit un prag în ceea ce priveşte construcţia şi compoziţia plastică, relaţia cu cromatica care mai înainte era construită din culori primare neîmbunătăţite prin acele legi ale plasticii. De data asta asociază fără a mai despărţi elementele plastice printr-o linie care pentru etapa aceea era necesară ca exerciţiu al geometrizării. De data aceasta vine cu o alternativă şocantă atât în relaţia formelor pe care le alipeşte cât şi prin componenta juxtapunerii cromatice. Am depistat 7 lucrări care pot fi expuse în orice muzeu european: Nuntă la ţară, Balenă înghiţind un cal, Ferice de cei însetaţi căci ei vor fi săturaţi, două medalioane pe care le oferă lui Beethoven şi lui Leonardo da Vinci, Fuga din Egipt, Spectacol incendiar la operă”, a spus Vasilian Doboş, care a amintit că alături de pictor a sprijinit tineri artişti din Tecuci care au ajuns să ocupe scena plastică românească. ”Lucrările expuse se disting şi remarcă atât prin originalitatea expresiei formale cât mai cu seamă prin valoarea lor de conţinut ce rezultă din situarea religiosului, mai cu seamă prin abordarea temei Fericirilor, în centrul atenţiei, esteticul fiind astfel îngemănat cu epicul, estetica creştină acordând prioritate frumosului moral ca premisă a fericirii lumii. Fericirile formulate de Iisus Hristos reprezintă idealul şi învăţătura sa despre fericire, de care inima omului este însetată”, a completat celălalt critic Eugen Radu Lazăr. ”Dragostea mea pentru dumneavoastră m-a împins să fac această expoziţie. Vreau să bucur până pe 5 iunie pe toţi care vor intra în sală”, a afirmat Mircea Cojocaru, mulţumind celor doi critici, soţiei, tuturor celor care l-au sprijinit dr. Dragoş Teodoru, Daniel Ţuchel, Eugen Posteucă, echipei Muzeului, directorului Casei de Cultură ş.a. ”Icoanele au continuare în aceste tablouri”, a conchis preotul Ionel Vasile de la parohia Iveşti 1.

Curriculum vitae

Născut la 6 octombrie 1955, în satul Coasta Lupii, com. Nicoreşti, jud. Galaţi România

După studiile liceale, urmează doi ani ca student audient, cursurile Academiei de Arte-Cluj

Expoziţii personale

Tecuci-1980, Iaşi-1980, Iaşi-1989, Tecuci-1995, Galaţi-1998, Bucureşti-1998, Iaşi-1999, Bârlad 1999, Bucureşti-2000, Tecuci-2000, Bârlad-2001, Bârlad-2002, Bârlad-2003, Tecuci-2005, Douai (Franţa)- 2008, Lille (Franţa) – 2008, Tecuci-2009

Expoziţii de grup Galaţi 1984, Iaşi 1985

Lucrări în colecţii particulare şi de stat în Bârlad, Tecuci, Muzeul de Artă Vaslui, Muzeul Literaturii Române din Iaşi şi Cluj, în colecţii particulare din Franţa, Israel, Belgia, Suedia, Anglia, Austria, Canada

Cojocaru si invitatii_protecuci.roMircea-Cojocaru-AN_protecuci.roCojocaru-expozitie_protecuci.ro

 

 

 

 

pictura-Mircea-Cojocaru_protecuci.roexpozitie-Mircea-Cojocaru_protecuci.roMircea-Cojocaru_protecuci.ro

 

 

 

 

Puteti accesa inca o galerie de fotografii AICI

Fii tu primul care comentează on "Fericirile în viziunea pictorului Mircea Cojocaru"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*