shopify
analytics tool

Expoziţie de icoane realizate de elevii din Tecuci şi Lieşti

Expoziţie de icoane_tecuci.eu  “Sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe este sărbătoarea oraşului, drept urmare şi noi pe simezele Galeriei Helios găzduim o expoziţie valoroasă, expoziţie de icoane realizate de copiii de la Clubul Elevilor din Tecuci şi de la Cercul de pictură Cuvioasa Parascheva din Lieşti”, a declarat directorul Bibliotecii Municipale, Manuela Cepraga, în debutul expoziţiei ce s-a desfăşurat luni la amiază. “Suntem mândri că expunem cu diferite ocazii şi sărbători”, a spus coordonatorul cercului de pictură de la Clubul Elevilor din Tecuci, profesorul Ioniţă Bebea. ”Expoziţia per ansamblu pune accentul pe prototipul bizantin. Avem pictură iconografică pe lemn. Privind modul de realizare ne raportăm la tehnicile tempera, prin pete de culoare încărcate, şi ulei. Fiecare lucrare transmite ceva, fiecare artist vrea să ofere căldură, spiritul acela creştinesc. Arta bizantină este simplă şi în acelaşi timp complexă. Iconarul ţine post, este pregătit spiritual, iar Dumnezeu se coboară asupra lui şi îi oferă imaginea de a reda lumea nevăzută”, a explicat profesorul de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, Poliana Rusu. Copiii din Lieşti nu au reuşit să ajungă la eveniment în schimb au fost prezente trei eleve cu un palmares important de la cercul de pictură coordonat de profesorul Ioniţă Bebea: Alexandra Silvestru, Alexandra Iacob şi Georgiana Dibu. Elevele au primit daruri din partea Primăriei Tecuci.

Fii tu primul care comentează on "Expoziţie de icoane realizate de elevii din Tecuci şi Lieşti"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*