shopify
analytics tool

Eveniment special: 50 de ani de la moartea Nataliei Negru

Evocare Natalia Negru_tecuci.eu  La data de 2 septembrie se împlinesc 50 de ani de la stingerea din viaţă a Nataliei Negru. Scriitoarea şi-a dat ultima suflare în locuinţa din Tecuci, de pe strada George Coşbuc, unde vineri, prin eforturile depuse de reprezentanţii Casei de Cultură a fost dezvelită o placă omagială. Cu puţin timp înainte, la mormântul Nataliei Negru, preotul Gheorghe Vârlan a oficiat o slujbă de pomenire. Manifestarea închinată scriitoarei s-a încheiat printr-o evocare la sala studio a Casei de Cultură, prima acţiune desfăşurată în spaţiul proaspăt reabilitat şi amenajat. Prof. Doina Ojog de la Casa de Cultură Tecuci a prezentat un scurt film pe care l-a realizat special pentru acest moment, „Natalia Negru, un destin între destine” şi a dat citire unor frânturi din corespondenţa scriitoarei. ”Pentru liniştea definitivă a conştiinţei mele în gravele momente în care mă găsesc am absolută nevoie să ştiu dacă mă consideri ca pe un asasin sau nu. Atitudinea ta pare să adeverească aceasta”, i-a scris cel de-al doilea soţ, Dimitrie Anghel, după tragicul moment când aflat într-o stare de anxietate extremă, vulcanicul poet s-a împuşcat în piept după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia. A vorbit apoi despre Natalia Negru, poetul Dionisie Duma, care a cunoscut-o şi a stat ore întregi la sfat cu aceasta.Mormantul Nataliei Negru_tecuci.eu Poetul Duma a relatat printre altele momentul încetării ei din viaţă la care a luat parte. ”Exact în ziua morţii sale mă aflam în casa ei din George Coşbuc nr. 5. Natalia intrase într-un soi de agonie. O priveam şi mă cutremuram parcă de spasmele acelea ale morţii pe când alte două femei în camera alăturată căutau în garderobă să vadă cu ce să o îngroape. Natalia Negru le-a auzit vorbind, s-a trezit din această semicomă şi a început să rupă toate de pe ea. Iată dragostea ei de viaţă. Până la urmă însă s-a stins”. Prof. universitar dr. Doru Scărlătescu de la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, fost cadru didactic la actualul colegiu Calistrat Hogaş din Tecuci, a ţinut o alocuţiune despre relaţiile poetei cu cei doi soţi: ”Natalia Negru, între inelul de iarbă şi lanţul de aur”. Primul soţ Ştefan Octavian Iosif, fire visătoare, nepăsător faţă de sănătate şi igienă, nu fusese ceea ce-şi dorise Natalia Negru, fapt ce a condus la eşecul căsniciei. ”În fotografiile de epocă se vede că în perioada căsătoriei cu poetul Ştefan Octavian Iosif, Natalia Negru apare destul de modestă în schimb alături de poetul Dimitrie Anghel, fiu de moşier, apare în costum alb cu pălărie, era altceva. Căsătoria cu Iosif i-am zis inelul de iarbă. În scrisori există episodul acesta al începutului prieteniei ei cu Iosif când merg în cimitirul Bellu şi se logodesc cu două inele de iarbă. placa memoriala  Natalia Negru_tecuci.euCând a întrebat-o poetul Dionisie Duma pe cine a iubit mai mult de asta i-a arătat spre bustul lui Iosif pentru că asta ţine de partea frumoasă, albă a sufletului feminin. Celălalt, vulcanicul Anghel, îi oferă un lanţ: o ţinea închisă în casă, nu-i dădea voie să se vadă cu fiica ei Corina. Din păcate această femeie a trăit numai drame”. Spre finalul manifestării au luat cuvântul alţi doi participanţi, Alexandru Dimitrescu, nepot al Nataliei Negru, şi prof. Ileana Tulică, fiica poetului Ovid Caledoniu, care a combătut cu argumente ipoteza conform căreia Natalia Negru ar fi oferit destinelor celor doi soţi ai săi o turnură tragică.

Natalia Negru, repere biobibliografice

1882 – 5 decembrie – se naşte la Buciumeni, Galaţi. A fost primul dintre cei doi copii ai institutorului Avram Negru şi a soţiei acestuia Elena, născută Dimitrescuslujba de pomenire Natalia Negru_tecuci.eu

1895 – 1896  – era elevă în clasa a III-a la Institutul Philippide din Galaţi

1901 – se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia Filosofie-Istorie, a Universităţii din Bucureşti

1903 debutează cu poezia Străbunica în revista Sămănătorul

1904 se căsătoreşte cu poetul Ştefan Octavian Iosif. La nuntă participă Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga şi alte personalităţi.

1905 – 20 august – se naşte Corina, fiica Nataliei şi a lui Ştefan Octavian Iosif

1907 susţine şi obţine licenţa în litere

1909 apare volumul de versuri O primăvară

1909 – 2 septembrie – este înfiinţată Societatea Scriitorilor Români. Natalia şi Şt. O. Iosif fac parte dintre iniţiatori şi sunt membri fondatori

1910 – aprilie – se desparte de Ştefan Octavian Iosif

1911 – 3 noiembrie – se căsătoreşte cu poetul Dimitrie Anghel

1913  apare volumul Mărturisiri (articole şi pagini de proză)

Este aleasă în comitetul de conducere al Societăţii Scriitorilor Români

1914 – 27 octombrie – Dimitrie Anghel aflat într-o stare de anxietate extremă, se împuşcă în piept,

după ce trăsese un foc care a rănit-o pe Natalia.

1916 – 13 septembrie – moare Corina, ucisă de o schijă provenită de la o bombă aruncată din zepellinul german care bombarda Bucureştiul

1921 publică romanul Helianta. Două vieţi stinse. Mărturisiri

1922 se recăsătoreşte cu Ioan. Gh. Savin, profeor la Facultatea de Teologie din Chişinău

tipăreşte poemul dramatic Legenda

1935-1945 a locuit permanent în locuinţa de la Tecucel – Buciumeni

Moare în 1962 – 2 septembrie – la casa ei din Tecuci, str. George Coşbuc nr. 5.

 

A tradus următoarele opere:

Andre Theuriet – Mănunchiul de rugioare

Prosper Merimee – Colomba

N.P.S Wiseman – Fabiola sau Biserica din catacombe

Maurice Maeterlink – Steaua

Henrieta Harkort – Califul Barză

Crăiasa zăpezilor

Fii tu primul care comentează on "Eveniment special: 50 de ani de la moartea Nataliei Negru"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.