shopify
analytics tool

Este Viorel Burlacu pasibil de infracțiunea de urzupare de calități oficiale?

Fără a jigni pe nimeni, consider că dreptul, ca știință, trebuie tratat în ansamblul său și nu pe articole folosind interpretări pripite. Apreciez presa și vigilența ei, dar nu înțeleg comoditatea presei locale atunci când dezbate, analizează un domeniu de specialitate și nu apelează la un specialist pentru a verifica raționamentul în cauză. Câteodată este vorba, doar de un simplu telefon pentru a te lămuri. Capacitatea de a interpreta corect un articol de lege, de obicei o are un specialist și afirm asta cu tot respectul pentru pregătirea profesională a presei tecucene. Astfel, am să demontez un raționament vehiculat în presa locală, cum că domnul Viorel Burlacu ar fi pasibil de infracțiunea de urzupare de calități oficiale (art 258 Cod penal). În primul rând pentru a fi vorba de o asemena infracțiune trebuie ca să existe o folosire fără drept a unei calități oficiale care implică exercițiul autorității de stat.

CE INSEAMNĂ CALITATE OFICIALĂ CARE IMPLICĂ EXERCITIUL AUTORITĂTII DE STAT ??!!

         Să vedem ce spune doctrina… ,,funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat – funcţie în cadrul organelor care exercită autoritatea de stat: organele puterii de stat, administraţiei de stat, justiţiei, procuraturii şi celor asimilate acestora şi care presupune dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de a asigura respectarea acestora (funcţii de conducere în organele puterii sau administraţiei de stat, judecători, procurori, organe ale poliţiei sau securităţii şi alte funcţii asimilate). Condiţia ca subiectul pasiv să îndeplinească o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii este cerută pentru existenţa unor infracţiuni ”      

         Ori, purtătorul de cuvânt nu se încadrează în această categorie. Mai mult decât atât, ca argument suprem în expunerea de motive care însoţeşte noul Cod penal chiar s-a exemplificat cu privire la calitatea de purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei, care este, fără îndoială, o calitate oficială în sensul legii penale, dar folosirea fără drept a unei asemenea calităţi, urmată de transmiterea unui comunicat de presă în acest fel, nu justifică, din perspectiva gravităţii, recurgerea la mijloace de coerciţie de natură penală.      Quod erat demonstrandum!

 Av. Francu Bogdan

19 Comments on "Este Viorel Burlacu pasibil de infracțiunea de urzupare de calități oficiale?"

  1. ionel necula | 7 iulie 2017 at 03:14 | Răspunde

    Avem noi, tecucenii, o aplecare spre a aduce totul în negru, chiar şi atunci când partea pozitivă a lucrului este mult mai importantă decât erzaţul cenuşiu. Ca purtător de cuvânt Burlacu n-a făcut decât oficiul de a face legătura între primar şi cetăţeni. Cred că s-a achitat de această misiune în mod onorabil, iar ca director la Muzeu, a scos instituţia dintr-un anonimat penibil. Ceea ce a realizat Burlacu în intervalul de când se află în fruntea ei, n-a realizat Muzeul în ani de zile.Încercaţi, d-lor postaşi, să vedeţi şi partea plină a paharului. Altfel, părerile sunt libere şi fiecare poate spune ceea ce-l doare. E gratis.
    Ionel Necula

  2. Daca tot nu mai e Calianu la Casa de Cultura poate il pun pe dl. Burlacu director, sa nu mai aiba tuchelistii ce comenta.

    • Domnul Calianu are dreptul sa conteste la instanta de judecata actul administrativ si referatul intocmit de directia de cultura Galati, referat care a fost facut la comanda politica. De ce nu au facut si anul trecut si acum doi ani un referat ca asta? Un nou proces la care primaria va plati daune si cheltuieli de judecata.

      • Cand tepeanul dadea afara sute de salariati in Tecuci si pierdea zeci de procese nu spuneai nimic. Oricum trebuia sa plece, cheltuielile cu programul cultural din iarna 2012-2013 ilegale, calendarele, festivalul din batrani si alte porcarii de sifonat banii publici, sa zica mersi daca nu se duce la beciul domnesc. Bine, unii zic ca de vina e tepeanul, ca el nu a luat nimic, dar nu sunt eu organ de ancheta.

        • Ziceam si atunci. Stai linistit. Dar zic si acum fiindca schimbarea lui Tuchel cu Hurdubae consta doar in faptul ca dau afara oamenii tai ca sa pun oamenii mei. De prostii din strada care stau la scara si mananaca seminte nu se mai spune nimic din campania electorala. De doua luni de cand a venit Hurdubae Primar aud doar Tuchel si-a cumparat din banii primariei chiloti de la firma lacoste si trebuie sa gasim motive sa dam afara oamenii lui Tuchel(ii pastram pe ai psd ului care au fost angajati in perioada 2012-2014). In acest timp ti-e scarba a mai circuli prin oras. Parcu central e plin de gunoaie ; de la pungi aruncate, coji de seminte, sticle de plastic. pe strada mare ti se face greata de gunoaie si gropi, daca vii din cartierul CFR sa iesi la 1 decembrie noaptea cu masina risti sa te afunzi in pietris, pe transilvaniei si nicoresti la fel. Dar domnul Primar Hurdubae de 2 luni de cand a venit imi ofera Tirg moldovenesc de unde scoate bani, acum ne serveste o cinta de rasuna lunca si schimba oamenii lui tuchel ca sa ii puna la butoane pe ai lui. domnule Hurdubae vezi ca administratie la Tecuci nu insemna doar a tavalesti cladirea primariei: Tecuciul are vreo cateva zeci de hectare si vreo 40 mii de locuitori.

          • Trapato Giuliano | 24 august 2016 at 15:14 | Răspunde

            Domnule draga, dezastrul lasat de tuchelisti e fenomenal, de dimensiuni apocaliptice, cand o sa fie gata raportul auditului si al Curtii de Conturi o sa te crucesti. E normal ca toti tuchelistii sa fie indepartati, deoarece au dovedit ca sunt incompetenti. Din moment ce toti sefii de servicii si departamente au plecat, transferat sau bagat in concedii medicale, e clar ca si ei sunt constienti de acest lucru. Nu iti fa griji abia acum se va lucra pentru tecuceni si nu pentru tepeni sau tuchelisti.

            • Cat ma bucur ca au plecat incompetentii PNL -isti ai lui Tuchel si au venit desteptii si intelectualii competenti PSD -isti ai lui Ionel Butunoiu!

    • Cred ca Burlacu ar fi bun acolo, cu toata gafa asta pentru care e criticat. Ideal ar fi un intelectual care nu simte nevoia de se lipi de putere.
      Mai avem pana cand in Tecuci vom gasi oameni verticali si fara cusururi, mai bine zis cand vor avea asemenea oameni succes la tecucenii care, ca toti romanii, chiar ceva mai mult decat media, se lasa vrajiti de aspcte neeretiale.
      Dumneata esti un exemplu tipic: judeci totul prin prisma tukelist – antitukelist, ca si cum n-ai sti ca exista si alte criterii pe lumea asta.

  3. Tanarul Francu, care e prea tanar si prea cunoscut incat sa-l confundam cu cine stie ce soarece de biblioteca, se da drept cine nu e. Exces de savantlacuri, bla-bla-uri incheiate cu QED date drept demonstratii. Mai curand, articolul imi da senzatia de fanfaronada tipica, avocatesc-provinciala, de parca de la Caragiale timpul s-ar fi blocat.
    In loc sa copieze formule juridice, trebuia sa porneasca de la esenta, sa analizeze daca sunt respectate conditiile legale de numire a purtatorului de cuvant, ca un autentic om al legii, si nu exprimarea jurnalistului.
    Totusi, se impune intrebarea: dl Burlacu a acceptat sa fie prezentat ca purtator de cuvant fara sa aiba curiozitatea de a se informa in ce conditii poti primi o astfel de numire? Asta ar inseamna una din doua: sau nu este un ins temeinic, obisnuit sa aprofundeze – ceeace e grav, sau pune mai presus de lege protectia primarului – ceeace e si mai grav.

  4. Pentru domnul Avadanei. Alina Popa a dat concurs dar nu a fost angajata cu atributii de purtator de cuvant. Daca doriti un alt exemplu Carmen Munteanu: a fost angajata de Finkelstain prin concurs functionar la primarie si apoi i s-au daat atributii si de purtator de cuvant. Astazi doamna Carmen lucreaza in cu totul alta parte decat purtatorul de cuvant. Deci, nu poti sa te dai ca lucrezi la primarie daca nu esti angajat la Primarie, daca nu ai contract de munca. Mai intai dai concurs (aranjat ori nearanjat) cum spune legea si dupa incheierea contractului de munca Primarul pe langa alte atributii in fisa postului iti poate da si atributii de purtattor de cuvant, dar la un moment dat iti poate schimba atributiile din fisa postului si te poate muta la impozite, ori la registrul agricol. Dar mai intai trebuie sa dai concurs si sa te angajezi pe fucntia publica. Asa ca domnul Pohrib a avut orecare dreptate ca nu este vorba despre infractiunea de uzurpare de calitati oficiale ci despre infractiunea de exercitare a unei profesii fara drept. Despre articol, este unul frumos dar nu are nimic original in continutul sau ci este facut cu copy -paste de pe internet.

    • Să fim serioși domnu Marian,cucoana asta nu poate să-și poarte cuvintele ei, darămite pe ale altcuiva…! Și Maftei era mai bun purtător de cuvânt pentru Tuchel, decât Alinușa!

    • Tudorel Avadanei | 22 august 2016 at 18:54 | Răspunde

      Unde a dat concurs, la fonduri europene? Ma faci sa râd, domnule.

  5. Să judecăm logic. Bogdan Frâncu, din câte am văzut este prieten cu Pohrib, i-a câștigat procesul cu Țuchel. Demonstrația de mai sus înseamnă obiectivitate, rostirea adevărului indiferent de prietenii pe care îi ai. Felicitări avocatului Frâncu pentru verticalitate!

    • Pai in dosarul 3237/324/2015 se vede ca S.C. Zece fix media SRL (adica radio tecuci) a renuntat la judecata. Cine a castigat pana la urma?

      • Nimeni, Țuchel l-a cumpărat din nou pe Pohrib în campanie. De altfel Pohrib are o intuiție ceva de invidiat. Acum 4 ani a întors armele împotriva lui Țuchel și a pierdut, acum a întors armele împotriva “duşmanilor” lui Ţuchel şi a pierdut.

  6. un cetatean curios | 21 august 2016 at 21:20 | Răspunde

    Cel mai corect ar fi sa cereti o explicatie de la actualul primar. El l-a prezentat pe dl. Burlacu Viorel drept Purtator de Cuvant al Primariei. Primarul a zis ca va fi transparet cu presa ca sa nu existe situatii incerte.
    P.S. maine asteptam sa publicati explicatiile.

  7. Bogdanele, tata, lasa-l pe Viorel Burlacu, cu urzuparea de calități oficiale. E o gluma, un fotograf nu poate sa faca asa ceva…

    Fa-te util, zi , mai bine, ceva despre proiectele de HCL din 23.08.2016…Despre art.100 si 106 din Legea 188 din 1999….

  8. domnule administrator de aceasta data obiectivitatea lasa de dorit. Greseala recunoscuta este pe jumatate iertata. Asa ca nu gasiti interpretari juridice cu doctrina si alte povesti. Codul penal spune clar:Exercitarea fara drept a unei profesii se sanctionezazul. Se refera la orice profesie. Ca faci operatii si nu esti medic angajat, ca te apuci sa conduci trenul si nu esti mecanic de locomotiva angajat este tot exercitarea unei profesii fara drept. In cazul in care exerciti si o functie publica deja este circumstanta agravanta. Purtatorul de cuvant este functionar public si intra sub incidenta legii nr. 188/1999. Asadar purtatorul de cuvant trebuie sa dea concurs (aranjat ori nearanjat) sa intre in corpul functionarilor publici ca sa fie in evidenta ANFP, sa depuna apoi juramantul si sa raspunda cum spune legea 188/1999. Asa ca ati comiso si gata.Nu mai luati parareri peste pareri la filozofi ori nefilozofi ca sa sa va ofere raspunsul care vil doriti. Legea e clara ca si tabla inmultirii.

    • Tudorel Avadanei | 21 august 2016 at 18:53 | Răspunde

      Tovarase Tuchel, da Alina Popa a dat concurs, este membra a corpului functionarilor publici? a depus juramant? Pleaca la Tepu. Ori mai bine la beciul domnesc.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*