shopify
analytics tool

E timpul să dăm pagina mai departe!

cosul-de-reciclare-politicieni

Greşeala cea mai mare pe care o comunitate locală o poate face, este aceea de a-şi îndrepta atenţia către personaje care sunt lipsite de orice esenţă şi substanţă. Ne gândim la acei oameni frustraţi care au promovat şi manipulat de-a lungul anilor, o camarilă compusă din personaje submediocre.

Fiecare om care este atacat încearcă să se apere, de cele mai multe ori cu argumente logice şi bine structurate. În cazul unui fost primar, logica pare a-l fi părăsit de mult, iar comportamentul unui om care a depăşit de mult limitele bunului simţ, este din ce în ce mai evident. În emisiunile televizate, pentru care a plătit bani grei să apară, încerca să pară exact ceea ce nu este, un om politic calm cu un discurs calculat, dar repede după câteva minute mediocritatea politică, lipsa de caracter ieşeau la suprafaţă, lucruri pe care electoratul le-a sesizat, vezi rezultatul alegerilor locale.

Astăzi comportamentul acestui om, pare a suferi o criză din toate punctele de vedere. Un amalgam de mânie, frustare, depresie şi rătăcire pare să fi pus stăpânire pe un om care a ocupat cea mai importantă funcţie la nivel local. Putem descoperi aceste lucruri din postările pe care le promovează pe pagina de facebook şi cele mai violente pe blogul mult iubit, unde se visează un cavaler al dreptăţii, un Robin-Ud.

Când ataci doi oameni (subsemnatul şi alt domn) care nu au avut de-a face cu banul public, şi nici

măcar nu şi-au exprimat dorinţa de a candida la o anumită funcţie, asociind imaginea acestora cu fenomenul corupţiei, este o deviaţie comportamentală. Mai ales când tu în primă persoană eşti acuzat de acte de corupţie şi oamenii pe care i-ai promovat, acei mediocri, au fost prinşi în flagrant luând mită, este de-a dreptul deviant. De asemenea, să acuzi un tânăr că este propagandist şi transformă un ziar într-o latrină este recţia unui caracter deviant.  Când tu însuţi ai creeat un ziar după modelul latrinei şi nu invers. Ştim bine că un om fără libertate nu poate concepe cum alţi oameni pot fi liberi, exprimându-şi ideile în spaţiul public fără vreun interes ascuns. Nemaivorbind de  noţiunea de voluntariat care este total străină omenilor care concep orice acţiune doar ca pe un profit personal. Exact ca la comunişti, dacă  nu eşti cu ei înseamnă că eşti împotriva lor. Şi uite aşa iese la iveală bolşevismul.

Două caracteristici sunt definitorii pentru oamenii cu un comportament ciudat: dedublarea comportamentală şi nevoia de a se simţi mereu victimă. Desigur când un val de acuze vin asupra ta, loveşti în stânga şi în dreapta, doar că, fără un obiectiv rişti ca loviturile să se întoarcă împotriva umplându-te de ridicol.

Visezi că tu ai construit soarele? Că Tecuciul nu are doctoranzi, are mai mulţi decât crezi, dar lipsa ta de cultură nu îţi poate oferi răspunsuri. Nu te speria prieten drag, toate aceste simptome sunt similiare tuturor personajelor care mai devreme sau mai târziu au ajuns în coşul de gunoi al istoriei.

Eu cred că Tecuciul trebuie să încheie această pagină neagră de istorie şi să-şi îndrepte atenţia către lucrurile care sunt cu adevărat importante. Dacă nu ştii, îţi spun eu! Deja eşti în coşul de gunoi al istoriei şi ce este mai grav pentru tine este că peste mult timp, eu voi fi acolo şi voi scrie cu lux de amănunte această pagină neagră a istoriei oraşului nostru.

Ultimul stinge lumina şi toată comunitatea îţi urează noapte bună!

11 Comments on "E timpul să dăm pagina mai departe!"

  1. Nu intelegem de ce domnul Primar Hurdubae nu o baga pe Fotache secretar. Este o fata capabila, desteapta si ar fi buna ca secretar.

  2. Aflăm cu surprindere ca Suleiman e șnapan rău, a luat mai multe cărți rare de la bibliotecă și nu le-a mai returnat. Nu de alta, dar din informațiile noastre, mai sunt vreo 18 tecuceni inscriși la diverse doctorate, nu e el singurul .

    • Cred ca tot Tecuciul se va inscrie pana la urma la doctorate. Atatia oameni de stiinta si cultura in orasul asta incat le curge scuipatul din gura. Mare pierdere pentru strainatate sa nu fi descoperit pana acuma orasul asta plin cu oameni de stiinta si cultura.

  3. Poate ca dansul are unele probleme de sanatate (care din noi nu avem ?!?!), care ies la iveală si sunt observate mai ales acum, dupa pierderea alegerilor. Devierile de comportament sunt comune celor care s-au obisnuit sa le mearga bine ( de vreo 12 ani ) si care nu stiu sa piarda sau nu pot sa creada ca li se intampla tocmai lor, una ca asta.
    Dar devierile de comportament se datoreaza si celor din anturaj, partidului care l-a laudat, popularizat, si ajutat sa devina Primar. De la inceputul lui 2012, cand Finkelstain era, inca, primar omnipotent, peste tot, inclusiv in Primarie, se vorbea despre Tuchel ca despre noul primar care va fi ales, despre meritele si realizarile lui de la Tepu, despre cum a asfaltat el toata comuna, omitandu-se sa se spuna ca bitumul s-a pus direct pe pamant, fara o minima infrastructura. Si-a fost, intr-adevar , ales, datorita valului de simpatie pentru USL, dar si a sustinatorilor fanatici din lumea politica si de afaceri a Tecuciului.
    Acum, Tuchel a ramas in decor, se va trata sau nu, e treaba lui. Dar pentru cei care l-au sustinut si inconjurat timp de patru ani, nu credeti ca trebuie sa puneti un diagnostic ? Ca astia se mai afla inca in libertate, si tanjesc ca, din decembrie, sa vina iar la putere…

  4. Medicul de garda | 20 septembrie 2016 at 07:11 | Răspunde

    Dincolo de toate discuțiile care s-au făcut pe acest site, o concluzie se desprinde clar – aceea că dânsul are probleme psihice serioase, care ies la iveală zilnic de la pierderea alegerilor încoace.
    Este imposibil ca cei din jurul fostului primar să nu îi observe devierile de comportament, acele ieșiri pe care cei din exterior, necunoscând cauza care le determină, le pun pe seama alcoolului sau consumului de droguri (deși e posibil să fie și acestea prezente, dependența sau adicția este comună acestui tip de afecțiune, indiferent că vorbim de alcool, droguri, sex, persoane ori altele).
    Ceea ce trebuie să înțeleagă nu doar d-nul Tuchel, dar mai ales familia sa și prietenii pe care încă îi mai are, este că tulburarea bipolară asociată cu tulburarea narcisică este o boală psihică foarte gravă, care se termină de regulă nefast ptr acesta, dacă cei din jurul său nu îl ajută!
    Așadar, dacă îi doriți binele, dragă familie și prieteni, insistați ca acesta să fie corect diagnosticat și tratat psihologic sau/și psihiatric și medicamentos.
    Vă trimit alăturat un fragment dintr-un articol de specialitate în speranța că cei din familie vor înțelege mai bine cu ce au de-a face și vor încerca să îi acorde ajutor.

    ,,Tulburarea bipolara sau sindromul maniacal ori sindromul maniaco-afectiv.
    Tulburarea biploara este considerata o psihoza in care modificarea starii afective a persoanei se poate schimba radical dintr-un moment in altul. Astfel ca apare o succesiune rapida de episoade: maniacale si mai apoi depresive. Tulburarea depresivo-maniaca afecteaza in special simptomatic pacientul si aici vorbim mai ales de latura senzitiva a acestuia, adica o serie de tulburari de gandire, de afectivitate, sexuale.
    Deoarece aceasta tulburare este un sindrom, adica un cumul de mai multe patologii cu mai multe simptome cumulate, se va vorbi de o serie intreaga de tulburari :
    Tulburari de afectivitate – In cadrul tulburarilor de afectivitate se poate vorbi de doua extreme posibile: una este euforia. In cadrul euforiei vom vorbi de un optimism sau de un narcisism patologic exacerbat, adica de o stima de sine mare, o grandoare. In opozitia acestuia se va vorbi de o subestimare a sinelui. La aceste doua simptome se va adauga o stare continua de iritabilitate.
    Tulburari de atentie si gandire – Atentia pacientului este grav afectata, adica aceasta nu mai poate sa se concentreze la orice activitate, fie ea complexa sau una simpla. La aceasta absenta a capacitatii de concentrare apare si o tendinta ca persoana sa fie distrasa de la actiunea initiala, de actiuni care nu au relevante majore sau care nu au legatura directa cu pacientul si astfel l-ar putea afecta cumva. Tot aici si ideile gata fixate, memoriile care nu mai pot fi reamintite cu acuratete, aparand o serie de lapsusuri.
    Tulburari sexuale – Instinctul sexual al unei persoane cu tulburare bipolara se refera la o exacerbare a instinctului sexual, adica o patologie care poate duce pana la nimfomanie.
    Tulburari de somn – Tulburarile de somn vor da o insomnie in care necesitatea somnului, a odihnei scade si astfel insomnia nu este una tipica, ci una in care pacientul simte nevoia de somn, dar nu se poate odihni.
    Tulburari de comunicare – Prezinta: Logoree, hipersociabilitate, incoerenta sau extravazarea in orice aspect posibil: vestimentar, atitudine, achizitia de bunuri care nu sunt practice, ci doar denota o extravaganta.
    Diagnostic si fiziopatologie
    Tulburarea bipolara tip I este forma care poate fi diagnosticata mai usor deoarece atat faza maniacala cat si faza de depresie sunt foarte pronuntate. Crizele de depresie impreuna cu cele de manie se rasfrang cu o ciclicitate chiar si in momentul prezentarii la medicul de specialitate psihiatrica, pacientul manifestand una din cele doua faze ale tulburarii bipolare, astfel ca diagnosticarea este facuta mai lesne.
    In cazul tulburarii bipolare tip II diagnosticarea este mai dificila deoarece mania intra in categoria hipomaniei, adica are o manifestare clinica mult mai usoara, in schimb depresia este una mult mai accentuata, fapt pentru care, in timpul diagnosticarii, diagnosticul de tulburare bipolara intra in categoria diagnosticului diferential cu depresia generalizata.
    Depresia generala poate fi confundata cu aceasta patologie, astfel ca, pana nu apare si manifestarea maniacala, diagnosticul cu certitudine este dificil de pus. Ca si episoade sau frecventa a acestor patologii exista o categorie sezoniera a acestora, adica au tendinta sa apara la sfarsitul toamnei sau iarna astfel ca exista o legatura psiho-somatica deoarece aceste doua anotimpuri au tendinta de a provoca depresii si in cazul persoanelor care nu au aceasta tulburare, astfel ca la aceasta categorie manifestarea este mult mai puternica.
    In perioada de iarna organismul oricum este supus unui stres datorita perioadei in care trebuie sa isi asigure termoreglarea. Datorita acestui stres somatic de termoreglare pe perioada iernii la care este supus organismul depresia este posibil sa apara cu mai mare recurenta. In acelasi timp, in perioada de vara se manifesta mai predominant manifestarea maniacala.
    Totodata, ca si categorie, se poate observa ca la barbati primul episod ca si manifestare simptomatica este un episod maniacal, iar la femei primul episod este unul depresiv.
    O data cu imbatranirea si in special dupa varsta de 50 ani episoadele se pot repeta tot mai des si mai accentuat, intr-o forma mai acuta.
    Evolutie – O tulburare bipolara si netratata la timp – si aici nu vorbim neaparat de o diagnosticare care trebuie sa survina in cateva ore sau nici macar zile, dar intr-o perioada in care sunt observate fie de catre pacient, fie de catre persoanele din jur a acestor manifestari care sunt asemenatoare tulburarii bipolare, trebuie recomandat un consult psihologic, dar cel mai indicat un consult psihiatric pentru un diagnostic de certitudine si de specialitate.
    Evolutia in timp si ani a acestei tulburari bipolare poate fi de doua tipuri :
    Tulburare compulsiva initial – componenta maniacala va incepe sa se dezvolte intr-o faza tot mai acuta care in final va duce pacientul sa manifeste anumite manii sau obsesii pentru persoane ori stari.
    Aceasta componenta este insotita de o stare tot mai grava de iratibilitate si irascibilitate si poate duce la psihoza generalizata insotita de halucinatii sau alte manifestari iluzorii. Insa dupa aceste manifestari maniacale puternice in care persoana afectata si netratata poate reprezenta un pericol si pentru ea insasi dar in special pentru persoanele din jur, exista urmarea episodului depresiv puternic in care persoana poate recurge la suicid.
    Tulburare depresiva (suicidul) In cazul in care componenta depresiva devine tot mai accentuata pacientul fie va realiza patologia de care sufera si nu o va accepta, moment in care poate sa apara tendinta de suicid, fie dupa o perioada maniacala foarte accentuata, componenta depresiva va veni cu o reducere semnificativa a stimei de sine si astfel in acest moment exista pericolul de suicid.
    In etapa in care poate sa se ajunga la o tendinta suicidala exista cateva simptome care pot sa anunte aceasta progresie spre suicid :
    – Pacientul va avea o stima de sine redusa, dar mai mult de atat isi va constientiza patologia si astfel va sesiza ca are tendinta de a-si crea probleme atat persoanei in sine, dar mai mult, va sesiza si faptul ca este o problema pentru persoanele din jur sau familie.
    – Pacientii cu tendinta suicidala sunt cei care in primul rand vor dori sa traga un semnal de alarma, astfel ca dorinta de suicid nu este una acut autentica asa incat isi vor anunta dinainte ideile de suicid, vor lasa note de explicatie sau in care isi lasa testamentul pentru a ii anunta intr-o forma sau alta pe cei din jur si a exista posibilitatea de a fi salvati.
    – Suicidul nu va fi executat cel mai adesea direct de catre pacient ci acesta va incerca sa isi puna viata in pericol adica se va pune in situatii in care exista riscul de a muri.
    In cazul observarii ca exista acest risc de suicid trebuie imediat dus pacientul (pacienta) la psihiatru pentru a fi spitalizat si administrata terapia ori inlocuita (daca este cazul).

    • Medicul de garda | 20 septembrie 2016 at 07:13 | Răspunde

      II Tulburarea de personalitate narcisica
      Este o afectiune mentala in care pacientul are un simt crescut al propriei importante si o nevoie profunda de a fi admirat. Ei cred ca sunt superiori celorlalti si au putina consideratie fata de sentimentele acestora din urma. Dar in spatele mastii de incredere foarte mare sta o imagine de sine fragila, vulnerabila la cea mai mica critica. Tulburarile de personalitate sunt afectiuni in care oamenii au caracteristici care ii fac sa se simta si sa se poarte dezagreabil in preajma celorlalti, limitand abilitatile lor de a functiona in cadrul relatiilor sau in alte arii ale vietii, cum ar fi profesional sau scolar. In mod particular, personalitatea narcisica este caracterizata de un comportament dramatic, emotional, intrand in aceeasi categorie cu tulburarile de personalitate histrionica, antisociala si borderline.
      Simptomele tulburarii de personalitate narcisica cuprind: credinta ca este mai bun decat ceilalti, prezenta unor fantezii despre putere, succes si atractivitate, exagerarea propriilor realizari si talente, asteptarea continua de lauda si admiratie, credinta ca este special, esuarea in a recunoaste emotiile si sentimentele celorlalti, convingerea ca ceilalti trebuie sa fie de acord cu ideile si planurile sale, profitare de bunavointa celorlalti, dispretul fata de persoanele pe care le considera inferioare, gelozie fata de altii, credinta ca ceilalti sunt gelosi fata de persoana sa, probleme in mentinerea unor relatii sanatoase, stabilirea de scopuri nerealiste, se simte rapid respins si ranit, incredere in sine fragila, aparenta de persoana cerebrala si neemotionala.
      Desi unele caracteristici ale personalitatii narcisice pot da impresia ca persoana are multa incredere si o imagine de sine buna, acest lucru e doar aparent. Personalitatea narcisica trece de granitele increderii si a imaginii de sine sanatoase, pana la a gandi atat de inalt despre propria persoana incat se pune pe un piedestal. In schimb, persoanele care au o incredere si o stima de sine sanatoasa, nu se valorizeaza mai mult decat ii apreciaza ceilalti.
      O persoana cu tulburare de personalitate narcisica, da impresia ca ar fi orgolioasa, pretentioasa. Deseori monopolizeaza conversatia. Ii poate dispretui sau ii poate privi de sus pe oamenii pe care ii crede inferiori lui. Poate avea un sentiment al indreptatirii. Si cand nu primeste tratamentul special la care considera ca are dreptul, devine nerabdator si nervos. Poate cauta sa se imprieteneasca cu persoane pe care le considera ca au aceleasi talente, calitati si puteri – persoane pe care le vede egalele sale. Poate insista sa aiba “cel mai bun” din orice – cea mai buna masina, club sportiv, ingrijire medicala sau relatii sociale, spre exemplu.
      Dar dedesubtul acestei grandiozitati, deseori se afla o stima de sine fragila. Poate avea probleme sa accepte orice ar putea fi perceput drept critica. Poate avea un sentiment secret de rusine si umilinta. Si pentru a se simti mai bine, poate reactiona cu manie sau dispret si face eforturi de a umili alte persoane pentru a se pune pe sine intr-o imagine cat mai buna.
      Nu se cunosc cauzele tulburarii de personalitate narcisica. Ca si in cazul altor tulburari psihice, cauza este complexa. Exista dovezi care leaga cauzele de o copilarie disfunctionala, cum ar fi supraprotectia din partea parintilor, asteptari extrem de mari din partea parintilor, abuzul sau neglijarea.
      Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate narcisica sunt: prezenta unui simt exagerat al propriei importante, preocupare cu iluzii de succes, putere si frumusete, credinta ca este special si se poate asocia doar cu persoane la fel de speciale, solicitarea constanta de admiratie din partea celorlalti, prezenta unui sentiment de indreptatire, profitarea de cei din jur, inabilitatea de a recunoaste nevoile si sentimentele altora, prezenta invidiei fata de altii, comportament arogant si plin de demnitate.
      Daca nu este tratata, tulburarea de personalitate narcisica poate avea urmatoarele complicatii:
      consum de substante ilicite, abuz de alcool, depresie, ganduri si comportament suicidar, tulburari de alimentatie, in special anorexia nervoasa, probleme de relationare, probleme profesionale.”

  5. E usor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune,
    Insirând cuvinte goale
    Ce din coada au sa sune.
    …………………………………..
    Critici voi, cu flori desarte,
    Care roade n-ati adus
    E usor a scrie versuri
    Când nimic nu ai de spus.

  6. Cum Suleiman si-a sustinut doctoratul? Pe sestache ? Fara cadane? Uau! Sper sa nu fie plagiat, o sa fim iar de rasut televiziunilor din capitala.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*