shopify
analytics tool

Dr. Cobzariu: Muzica e un leac pentru sufletul meu

  Succesul repurtat până acum de medicul ginecolog, Constanţa Dorina Cobzariu, la emisiunea-concurs „Românii au talent”, este o confirmare a unui vis din copilărie. „Pasiunea mea pentru muzică a început pe la 8-9 ani. Eram în vacanţe şi făceam mici serbări cu părinţii mei şi rudele şi imitam cântăreţii de muzică uşoară, cel mai mult pe Margareta Pâslaru. Eram răsplătiţi cu ciocolată şi laude”, îşi aminteşte medicul, care a văzut lumina zilei la 14 februarie 1955, la Focşani. După ce a ajuns medic ginecolog, în 1994, alege la repartiţia guvernamentală oraşul Tecuci. „Părinţii mei, mama medic şi tata profesor şi director de liceu, m-au pisat la cap să învăţ carte, sa am o profesiune, astfel că am neglijat muzica… Totuşi eu, copil fiind, urmăream Cerbul de Aur cu atâta pasiune şi concentrare. Artistele îmi păreau nişte zâne şi mă întrebam în sufletul meu cât ar fi de frumos să fiu pe scenă. Îi urmăream pe Connie Francis, Enrico Macias, Udo Jurgens…”. Înclinaţia muzicală vine şi pe linie ereditară. Înaintaşii medicului au fost preoţi, cântăreţi la corul Operei, profesori de muzică la conservatorul din Braşov, unchiul său descoperindu-l pe tenorul Ludovic Spiess. Înclinaţia pentru operă şi-a descoperit-o totuşi după moartea soţului, în 1998, când timp de un an de zile a mers în amintirea lui la biserica catolică de care acesta aparţinea, cântând în cor. Impulsionată de o prietenă care profesa tot ca medic şi de succesul obţinut la „Britain’s got talent”, de Susan Boyle, o femeie în vârstă, s-a hotărât în cele din urmă să-şi încerce norocul la o emisiune concurs. La X-Factor a ajuns la finalul preselecţiei (vara trecută) de unde a plecat dezamăgită şi îndurerată. Aflând întâmplarea, colegele de la maternitatea Spitalului Municipal ”Anton Cincu” (n.n. lucrează şi la Policlinică) au încurajat-o şi au sfătuit-o să participe la preselecţia din septembrie – Iaşi, a emisiunii „Românii au talent”. A trecut cu brio de prima probă şi a fost solicitată din nou, la 17 septembrie, pentru a cânta în faţa publicului (imagini difuzate în ultima emisiune din februarie). ”Ca orice concurent doresc să câştig, să fac o figură frumoasă, să fac cinste oraşului meu. Tecucenii mă salută şi mă felicită când mă văd pe stradă. Eu nu mă consider o vedetă… Muzica aduce bucurie omului. Muzica e un medicament, e un leac pentru sufletul meu, mă revigorează… Opera e pe primul plan, îmi plac liedurile, muzica bună în general, stil Celine Dion, Amalia Rodriguez, şi să nu uităm muzica populară…”. Constanţa Cobzariu a cântat şi în faţa publicului tecucean la celebrarea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie în 2011 şi la manifestarea ”Zilele Eminescu”, din ianuarie 2012.

2 Comments on "Dr. Cobzariu: Muzica e un leac pentru sufletul meu"

  1. Matei Florina | 1 martie 2012 at 11:32 | Răspunde

    Felicitari doamnei doctor,are o voce absolut superba,este o persoana speciala,ii doresc succes si sint sigura ca efortul ei va fi rasplatit,ii multumesc ca ne-a bucurat sufletul.

  2. Părerologul de Tecuci. | 29 februarie 2012 at 17:43 | Răspunde

    Felicitari doamnei doctor! Consider că această femeie merită,chiar dacă se află deabia în acest stadiu, al calificărilor,titlul de cetăţean de onoare al oraşului.Zic şi eu,aşa,părerea mea…curajul ei a fost imens…surpriza, extraordinară…eu o cunoscusem stă toamnă,întâmplător,într-un magazin Vodafone…dorea să împartă preaplinul de bucurie cu cineva…ca apoi,la Românii au talent să văd ca a fost adevărat…felicitări încă odată ! Tecuciule,pregăteşte titlul de cetăţean de onoare,că prea l-ai acordat la nişte neica+nimeni în ultima perioadă…zic şi eu aşa,părerea mea…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*