shopify
analytics tool

Doru Parascan – Tecuciul în secolul al XIX lea

Doru Parascan - Tecuciul în secolul al XIX Profesorul Doru Parascan îşi dovedeşte, prin lucrarea „Tecuciul în secolul al XIX lea. Medicii oraşului şi evoluţia primului spital local”, nu numai marea pasiunea pentru trecutul meleagurilor tecucene, ci şi vocaţia de istoric. Astfel, la aniversarea a 575 de ani atestare documentară, Doru Parascan face cadou oraşului Tecuci o componentă insuficient analizată în întreaga noastră istoriografie: evoluţia sistemului medical local.  De la documentare şi până la redactare, cu matur spirit critic (dar uneori şi cu suficient „patriotism” local), lucrarea demonstrează calităţile de cercetător ale tânărului istoric Doru Parascan. După referiri introductive la situaţia administrativă, demografică sau economică a oraşului Tecuci în secolul al XIX-lea, autorul dă viaţă personalităţii şi activităţii câtorva medici de seamă din trecutul urbei (Ioachim Gropschat, Moritz Kernbach, Scrobos, Kopeţki, Flaişlein ş.a.) şi clarifică reperele relative la istoricul primului spital local, aşezământ închinat Sfântului Ioan Botezătorul.
Departe de rămâne o simplă cercetare de istorie locală, volumul reprezintă o valoroasă contribuţie la cunoaşterea evoluţiei sistemului medical românesc, dimensiune importantă în procesul de modernizare a societăţii româneşti.
Am citat din „Cuvânt înainte”.

Notă: volumul „Tecuciul în secolul al XIX lea. Medicii oraşului şi evoluţia primului spital local” a fost editat cu sprijinul www.tecuci.eu

Aceasta carte poate fi achizitionata si din magazinul Decibel la pretul de 15 lei.

1 Comment on "Doru Parascan – Tecuciul în secolul al XIX lea"

  1. Felicitari profesorului Parascan pentru munca depusa, precum si http://www.tecuci.eu pentru implicare!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*