shopify
analytics tool

Disputa juridică cu Romlux, hotărârea pe fond

Iluminat-romlux
Nume Calitate parte
ROMLUX LIGHTING COMPANY S.A. – SEDIU ALES Reclamant
MUNICIPIUL TECUCI PRIN PRIMARUL MUNICIPIULUI Pârât
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TECUCI Pârât

 

16.03.2015
Ora estimata: 12:30
Complet: C10 – CA
Tip soluţie:  Respinge cerereaSoluţia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de expertul GOICEA MIRELA CRISTINA şi dispune majorarea onorariului până la totalul de 22.500 de lei. Pune în vedere pârâţilor să facă dovada achitării onorariului pentru expert, în completare, în cuantum de 18.500 de lei. Executorie. Respinge cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta S.C. ROMLUX LIGHTING COMPANY S.A. în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL TECUCI prin PRIMARUL MUNICIPIULUI şi CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TECUCI, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 15.000 de lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă, şi a sumei de 22.500 de lei, reprezentând onorariul expertului contabil judiciar. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.03.2015.Document: Hotarâre  1878/2015  16.03.2015

 

10 Comments on "Disputa juridică cu Romlux, hotărârea pe fond"

  1. Andrei Ionescu | 24 martie 2015 at 02:41 | Răspunde

    http://tecuceanul.ro/cum-a-scapat-tecuciul-de-haitele-de-maidanezi-fara-taxa-de-ecarisaj/

    -acum nu prea mai sunt caini pe strazi
    -primarul nu e adeptul eutanasierii
    -in padoc sunt cam 200 de caini
    -cam 300 au fost adoptati
    -cand a venit actualul primar, pe stazi erau cam 5000…6000 de caini
    Si un elev de clasa a doua poate vedea ca numerele sunt trase de par! Sau poate ca la Tecuci se evapora cainii!

    Probabil ca numarul de 6000 e dat ca sa justifice cheltuielile de 600000RON!
    Daca mai sunt doar 200 de caini ne asteptam ca pentru anul in curs Zooland Tec SRL sa cheltuie 20000RON, nu-i asa?

  2. Tecucenii de bun simt, care iubesc acest oras, care mai au putina onoare si mandrie si care vor sa scapam de “ciuperca” si “pelagra” asta care ne-a paralizat orasul, distribuiti mai departe sa facem cunoscut la cat mai multi prieteni si cetateni, indiferent de varsta!!!!!! AFARA CU TEPENII SI SCURSURILE DIN ORASUL NOSTRU!!!!!!

    Buna seara, domnule pseudo primar! Spun asta, pentru ca nu esti Primar pentru tecuceni, asa cum incerci sa pari, cum afirmi si te bati cu caramida in piept peste tot. Pentru ca minti la fel de usor precum respiri, pentru ca esti un adevarat “cameleon”, perfid, viclean si parsiv. Dar GATA!!!! NU MAI TINE CU NOI!!!! Sper ca ai observat ca am renuntat la politete si respect, respectiv la adresarea la persoana a 2-a, pentru simplul fapt ca nu meriti acest lucru. Ca sa fii respectat, TREBUIE SA STII SA RESPECTI LA RANDUL TAU CETATENII CINSTITI SI CUMINTI AI ACESTUI ORAS!!!! DAR… ai aratat ca TU ai respect doar pentru BANI!!! Pentru ca tu esti primar doar pentru o gasca de lingai, pupincuristi, inadaptati sociali, r…, fosti infractori, foste prostituate cu foamea-n gat, interlopi si asa-zisi antreprenori.
    Pentru ca ai ajuns primar din intamplare. Pentru ca ai ajuns primar in linistitul si frumosul nostru oras, cu un parc central de talie europeana (pana sa vii tu cu gasca ta de hoti), datorita faptului ca te-au bagat in fata “mamaligile”’ de la P.S.D Tecuci, care au crezut in cinstea si vrajelile tale, la fel cum au crezut in TRADATORUL, TURNATORUL si sluga ta umila de Radovei Danut (ex vice) pe care l-ai manipulat cum ai vrut.
    Apropo!!!! Cum explici tecucenilor, contractul de consultanta cu acest Radovei (care-ti cara apa in sedintele de consiliu), pe care-l platesti lunar prin ordin de plata, din bani publici cu 20 mil. lei vechi?????!!!!!
    Nu ti-ai pus niciodata intrebarea, fireasca de altfel, de ce l-au lasat pe fostul tau vice 2 (doua) neveste? Pentru ca nu e “capabil” si e bun doar de “chelner”, sa-ti aduca apa plata. Sa-l pastrezi langa tine.
    De ce linge zilnic clantele primariei? Ca sa-l recompensezi cu vreun post pentru ca si-a tradat partidul care l-a scos din anonimat, fiind un simplu vanzator de zdrente, un neicanimeni in orasul asta????!!!
    Cumva pentru ca pregatesti pe bani publici vreun contract firmei lui Radovei ( de haine vechi si purtate), prin care vrea sa achizitioneze camere de luat vederi pe care sa le instaleze in primaria noastra a tecucenilor (nu a voastra!!!) si de unde sa-si traga comision????!!!!
    Nu intelegem (noi tecucenii), cum poti avea tupeul asta fantastic sa publici in ziarele tale de propaganda pupincurista (Tecuceanul si Protecuci.com), prin care marii ziaristi Alina si r… dat afara din militie – Buchir, ajuns peste noapte “ziarist” dupa ce s-a saturat de vandut patrunjel in piata, te lauda ca fiind mare castigator de proces cu ROMLUX??!!! Ce proces ai castigat tu personal si cu cine?? RECLAMANT este ROMLUX si NU TU, iar PARAT este primaria Tecuci.
    De ce nu spui adevarul p… orbit de putere ce esti?? De ce nu spui tecucenilor ca in urma procesului care a avut loc, contractul cu Romlux a ramas in vigoare si Tecuciul va avea de platit ratele restante firmei ROMLUX din 2012 si pana in prezent???!!!
    Cum poti sa fii atat de s…. (normal ps…. ne-am dat seama tot orasul ca nu esti), sa o faci pe nevinovatul si sa declari in ziarul tau, ca nu intelegi de ce se cere rezilierea contractului cu ROMLUX?? Cum poti sa crezi ca ne prostesti pe fata cu ziarul tau si la radio cu ajutorul l… de Pohrib, cand TU ESTI CEL CARE AI DISPUS (VERBAL, ca te feresti sa semnezi ) SISTAREA PLATILOR CATRE ROMLUX inca din 2012, ca sa poti aduce pe vecinul tau contaran de la Tepu pe nume Adrian, sa faca iluminatul public, ca sa-l poti tu defalca (separa) de iluminatul de sarbatori, sa poti face tot felul de jonglerii financiare cu ajutorul “blondei supreme” cu chip de primata evoluata de la comuna la oras (contabila ta cu creier de veverita) ???!!!
    NU degeaba faceti impreuna drumurile la Curtea de Conturi si dati declaratii cand acolo, cand la D.N.A.; Pacat ca nu veti putea sta impreuna si la racoare la “mititica”.
    ROMLUX a cerut rezilierea contractului, datorita faptului ca nu s-au facut platile scadente din 2012, lucru certificat printr-o hotarare judecatoreasca, care a dispus plata ratelor restante si a penalitatilor de intarziere. Chiar atat de fraieri ne crezi?? Eiiiiii,TE-AI INSELAT!!!
    Cum poti fi atat de tupeist si demagog, sa le pretinzi cetatenilor cinstiti ai acestui oras , sa nu aiba debite (datorii) la bugetul local, care muncesc din greu sa achite taxe si impozite locale, pentru ca tu sa faci ce vrei cu banii nostri, dupa bunul tau plac??? Cum poti sa le ceri sa-si achite amenzile, cand tocmai TU AI AMENZI NEACHITATE IN VALOARE DE APROXIMATIV 64 MILIOANE LEI VECHI???!!!
    GERHARDTE!!! (Gheorghe – pentru ca indiferent cu ce te-ai imbraca, tot taran parvenit o sa mori)!!!! ATENTIE MARE!!!!

    Dar stai fara grija, o sa va aduca pachetele unde veti fi la racoare, ”domnul” Plescan de la “’Pietricele”. Si nu o sa duci dorul de ciorba de burta si de tot ceea ce a-ti mancat zilnic gratuit acolo din 2012 pana in prezent tu si fostul tau vice, pe care l-ai inlocuit acum cu cel care hranea animalele la gradina zoologica ”nea Mitica”.
    A-ti putea toata adunatura asta de lichele (cat mai aveti timp),sa va interesati la Udrea sau la “Marean care este” si sa-I intrebati cum e la racoare, pentru ca URMATI VOI!!!
    URMATI VOI TOTI cei CARE V-ATI BATUT JOC de medicii si asistentele din Tecuci, de tot spitalul, de profesorii si invatatorii din Tecuci, de toate valorile din Tecuci, de firmele din Tecuci (scuze pentru cei pe care nu i-am mentionat), de toti cetatenii de bun simt ai acestui oras (in afara de acolitii tai) si de intreg orasul nostru, pe care l-ati adus in ultimul hal si l-ati transformat intr-o comuna, intr-un iarmaroc, plin de gropi si mizerie!!!!!!
    L-ati transformat intr-un oras al urii, al fricii, al compromisului, al terorii, al incompetentei, al mizeriei si deznadejdii.
    L-ati transformat dupa chipul si asemanarea voastra!!!
    DAR A VENIT TIMPUL SA PLATITI!!!!!!
    Tecucenii stiu cine sunteti, ce-ati facut si ce faceti!! NU NE MAI PUTETI PROSTI CU AFISE, cu ziarul vostru “TECUCEANUL” , cu radioul unde va lauda a… de Pohrib sau cu sloganuri de doi bani!! GATA!!!! Ziceti merci ca nu mai traieste Tepes…ca asta meritati!!!

  3. Daca administratia locala vrea cu adevarat sa scape de aceste cheltuieli cu iluminatul public si al institutiilor subordonate, sa urmeze exemplul comunelor din judetul Galati, care au accesat fonduri europene, pentru construirea de centrale care folosesc energia eoliana.

  4. Trandafir de Tecuci | 19 martie 2015 at 13:47 | Răspunde

    Shuchel surprins cu parandaratul in traista…
    http://tecuceanul.ro/wp-content/uploads/2015/03/Hot-biciclete-Tecuci.jpg

  5. Strada tipica din orasul (??!) Tecuci!
    http://tecuceanul.ro/wp-content/uploads/2015/03/Strada-Vigilentei-Tecuci.jpg
    Multumim pe aceasta cale primarului care se ambitioneaza zi de zi sa ne arate ca se poate si mai rau.Despre cele 3000 de locuri de munca promise,anvelopare blocuri,”Tecuci-oras european”, bla bla bla din campanie nu ne mai amintim.

  6. Rusia se pregateste de razboi , nimeni din cadrul autoritatilor nu spune nimic, atentia ne este abatuta la circul mediatic cu aceste arestari. O sa ne trezim intr-o dimineata in zgomot de senile sau mitraliere.

  7. De fapt, au fost doua procese. In primul Romlux cerea plata sumelor restante pe care Tuchel nu a vrut sa le mai plateasca pentru niste motive inchipuite, motivul real fiind acela ca dorea sa atribuie concesiunea iluminatului public unei firme din Tepu. Acest proces a fost castigat de Romlux si cred ca am citit pe acest site solutia data de instanta. Al doilea proces, venea in continuarea primului, in care Romlux cerea rezilierea contractului de concesiune deoarece nu se respectau termenii contractuali. Pe acesta din urma Romlux-ul l-a pierdut si trebuie sa isi duca la final angajamentele luate prin contract dar numai daca primaria achita sumele restante si vireaza trimestrial sumele stipulate in contract. De ce sunt trompetele tucheliste asa de vesele din doua motive:
    1. Au o lume a lor unde nu e durere si nici intristare;
    2. Tuchel are bani de tocat in continuare deoarece daca procesul era castigat de Romlux, primaria era executata silit si nu se puteau cheltui bani decat pe salarii si cheltuieli curente cu apa, electricitarea, etc.
    Restul sunt numai perdele de fum si manipulari de genul :cum transformam un esec intr-o mare victorie a Maritului Conducator.

  8. Domnule administrator.
    Dumnevostra ati afisat acesta solutie din dosarul in care S.C. Romlux era reclamant iar Primaria Tecuci parat insa nu ati dat toate explicatiile neceare fiindca nu toata lumea are studii juridice.
    Din solutia afisata de dumnevostra eu inteleg urmatoarele: ca S.C. Romlux S.A. a dat in judecata Primaria Tecuci pentru a se anula/rezilia contractul de concesiune pentru iluminatul public. Prin acesta solutie instanta a spus ca nu este de acord cu cererea formulata de reclamantul romlux fiindca contractul este legal sin u este nici o motive pentru a fi anulat inainte de expirare.
    Astfel, instanta a respins actiunea reclamantului romlux si a hotarat ca contractul sa mearga in continuare iar daca Primaria nu ii da banii stabilit in contract in baa contractului legal Romluxul poate sa execute silit Primaria.
    Deci inteleg ca acest contract nu a fost desfacut de instanta si el a ramas valabil si trebuie sa se execute in continuare in cei 10 ani pentru care a fost incheiat iar judecata asta a fost degeba ca s-a ajuns tot acolo de unde s-a plecat.

  9. Si uite asa se duc banii nostri administrati performant prin abuz in serviciu. Despre abuz in serviciu daca vorbim sa spunem tecucenilor ceea ce se spune pe la noi prin primarie. Venit ca eliberatorul Tecuciului perfomantul a lansat cifra de 4000 de „smecheri” care nu platesc impozitul la masini.(http://tecuceanul.ro/smecherii-tecuci/)
    Bataia atunci era in pdl-isti. Numai ca pdl-istii „cei rai” si-au revenit. Si …liniste. Din 4000 n-a mai ramas nimeni. Doar ca banii trebuiau scosi de undeva. Zis si (conta)facut.(http://tecuceni.ro/asistenta-produse-software-infoprim-primaria-tecuci/)
    Se achizitioneaza peste softul existent in primarie un alt soft. Rolul lui? Acum rog tecucenii sa se uite la platile de impozite pe anul acesta.In special cei mai in varsta.Si daca veti vedea diferente de pana in 50-80 lei veti intelege.Veti intelege tecuceni de ce noi suntem tinuti in primarie ca-n staulul de vite, veti intelege de ce sunteti trecuti prin porti rotative si tinuti la cozi interminabile… softul cel nou lucreaza.Lipsa de bani acuta si iminenta campaniei electorale de la anul ii impinge sa scoata cat pot pe spatele nostru.De aceea se aude la noi in primarie de disponibilizari masive inainte de pasti cand ghici cine vor fi cei ce vor ramane. De aceea platiti mai mult la impozite. Este doar o pregatire pentru la anul si pentru majorarea fara precedent a impozitelor.
    Intrebare pentru Curtea de Conturi: se poate face auditare la softul nou cumparat?

    • Din cate stiu eu nu prea a gasit PDL-isti datornici si asta l-a infuriat foarte tare. Mai mult, niste fruntasi liberali si psd-isti aveau si au mari datorii la bugetul local. Pana la urma nu coteaza in ce partid esti daca ai sau nu datorii la primarie, conteaza daca vrei sa le platesti sau nu, politizare o fac numai omanii politici de-doi-lei !

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.