shopify
analytics tool

Directorul Casei de Cultură Tecuci a demisionat pe scenă!

Viorel-Burlacu

Viorel-Burlacu    Noul director numit, prof. Mircea Călianu, a înfiinţat de zece ani, alături de soţia sa, prof. Marcela Călianu, corul de copii „Angelli” – După 11 ani la conducerea Casei de Cultură Tecuci, profesorul Viorel Burlacu şi-a anunţat sâmbătă retragerea din funcţie într-un mod mai puţin obişnuit, cu decenţă însă, chiar de pe „scenă”: deschizând Gala Dansului în sala de spectacole „Ion Petrovici”, directorul Casei de Cultură a surprins publicul, făcând şi anunţul retragerii sale, fără a explica şi motivele.
Sala l-a aplaudat cu emoţie pe managerul care a lucrat 30 de ani în instituţia de cultură, iar acesta a mulţumit colaboratorilor, colegilor, ba chiar şi-a cerut iertare pentru orice greşeală din toţi aceşti ani. „Motivele mele sunt personale”, ne-a declarat ieri fostul manager, care rămâne însă ca să lucreze în continuare, ca referent, în instituţie. Ieri, la împlinirea a exact 11 ani de când este director, se efectua predarea-primirea funcţiei. Prilej de bilanţ: „Eu am trăit mai mult de jumătate din viaţă în Casa de Cultură: la doi ani după terminarea liceului, m-am angajat aici metodist, apoi referent…” Printre altele, a preluat festivalul naţional de poezie „Costache Conache”, a amplificat festivalul local „Omătuţa”, făcându-l interjudeţean. L-am întrebat ieri cu ce se mândreşte cel mai mult. „Am mândria să fi fondat Colocviul de filozofie „Ion Petrovici” – am adunat la Tecuci nume respectate la nivel naţional, cât pentru o întreagă catedră de Filozofie… Sunt mândru şi pentru înfiinţarea Concursului interjudeţean de jurnalism „Pamfil Şeicaru…” În mandatul său s-au pus plăci comemorative (la Galaţi cam ducem lipsă şi de plăci, şi de… memorie!) pe mai multe case memoriale. În mandatul său clădirea Casei de Cultură a fost reabilitată şi a trebuit să se implice în aceasta – îi place cum a ieşit de pildă Sala studio.

  • Şi noul director vine cu succese culturale

Schimbări în sistemul administrativ la Cultură în Tecuci erau de altfel aşteptate după alegeri, dar se vorbea mai ales de câteva luni că politica îşi face altă echipă…
Noul director numit la Casa de Cultură, prof. Mircea Călianu, a înfiinţat de zece ani, alături de soţia sa, prof. Marcela Călianu, corul de copii „Angelli”, la Casa de Cultură Tecuci, cu succese mari la televiziuni şi în festivaluri naţionale şi internaţionale (de pildă, un Premiu I la Nurenberg). Mircea Călianu conduce, împreună cu soţia, şi apreciatul ansamblu folcloric „Cununiţa Ţepului”.

Sursa: viata-libera.ro

1 Comment on "Directorul Casei de Cultură Tecuci a demisionat pe scenă!"

  1. Ar fi corect sa nu mai spunem ca dl Calianu este profesor! Unde a predat? Ce studii are? Cand a facut studiile? Ce grade didactice a obtinut? Are macar definitivatul? Atunci cand avem raspunsurile care sa acopere toate aceste intrebari vom spune ca avem un profesor la conducerea institutiei pentru ca altfel jignim aceasta breasla !

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*