shopify
analytics tool

Direcţia de Cultură a făcut plângere la Poliţie pentru ilegalităţile comise

Bustul--lui-AL-I-Cuza-Tecuci

O comisie a direcţiei s-a deplasat zilele trecute la Tecuci unde a constatat mutarea bustului. Potrivit conducerii direcţiei, Primăria din Tecuci a prezentat un dosar, dar incomplet, motiv pentru care a fost returnat instituţiei.

Potrivit consilierului Direcţiei pentru Cultură, Marius Mitrof, de la dosar lipsea viza de la Cadastru. “Am returnat dosarul, pentru completare, dar n-am mai fost contactaţi. Am aflat în schimb faptul că mutarea a fost făcută de 1 decembrie aşa că am sesizat organele de poliţie”, spune Marius Mitrof.

Marea supărare a celor de la Direcţia pentru Cultură este aceea că s-a intervenit pe monumentul istoric. “A fost înlăturat stratul de oxid, cel care ridică valoarea istorică a unui monument”, a explicat consilierul direcţiei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi a confirmat faptul că există o plângere.

“Vom face o anchetă, iar la final vom prezenta rezultatele şi vom trage la răspundere vinovaţii, dacă aceştia vor exista”, ne-a declarat Cristina Tatulici.

Sursa:  adevarul.ro

2 Comments on "Direcţia de Cultură a făcut plângere la Poliţie pentru ilegalităţile comise"

  1. Nu mai stiti ce sa scorniti. Huoo pdl istilior. Jos comunismu. Javrelor vrem si noi sa traim mai lasati ne cu mentalitatea voastra de jeguri

    • Aici nu este vorba de nici o scormoneală…este un fapt evident, a se citi ABUZ al unui om cu apucături DICTATORIALE… Când ai un consiliu format în majoritate din paiațe, gherhardul face ce vrea… Apucături paranoide…asta e…!8

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*