shopify
analytics tool

Democraţia noastră – „o superbă” nuntă de câini

fratiasindicat.blogspot.com

-Libertatea şi democraţia- două chei de boltă pentru orice popor, nu?
-Aşa este, numai că noi le-am caricaturizat şi le-am vulgarizat cum am vrut. Se ştie de când lumea că libertatea ta nu trebuie să deranjeze libertatea celorlalţi. Noi înţelegem, din 1989 încoace, că putem face tot ce ne trece prin cap, fără să dăm socotelă nimănui. Am instituit libertatea de a fura, de a face evaziune fiscală,de a nu respecta regulile de circulaţie, de a calomnia etc. Celorlalţi le oferim libertatea de a crăpa de foame şi de frig, de a fi umiliţi, batjocoriţi.
-Totuşi acum avem dreptul să scriem şi să vorbim orice.
-Da, ne-am câştigat libertatea de a vorbi în pustiu, asta e. Nu te ascultă şi nu interesează pe  nimeni ce spui, ce te doare. Pentru că nu am dublat  libertatea şi democraţia  cu o resposabilitate minimă.
-E la fel şi cu democraţia? Dar avem instituţii specializate de jos şi până sus, avem consilieri, partide, parlament.
-Aşa este, dar singurii care hotărăsc sunt liderii. De exemplu,listele pentru locurile eligibile sunt completate de ei, nu prin vot, ci în funcţie de cotribuţiile financiare ale candidaţilor.Bani necontabilizaţi. O parte din ei ajung în puşculiţa partidului, restul, Dumnezeu cu mila.
-Şi pentru Parlament e la fel?
-Acolo se învârt sume uriaşe.
-E vorba de nişte oameni generoşi?
-Ei aş! Atât candidaţii cât şi sposorii îşi vor scoate banii înzecit ,după alegeri, prin licitaţii trucate,funcţii, proiecte finanţate de stat etc.
-Dar cum se votează în Parlament?
-E de râsul curcilor.Toţi sunt atenţi la degetul mare al şefului de grup parlamenar.Dacă e îndreptat în sus, vor introduce în urnă bila albă.Exact cum procedau împăraţii romani la sfârşitul luptelor de gladiatori.Apoi, cele mai multe legi trec prin asumarea răsunderii guvernamentale.Exact ca în răposata  Mare Adunare Naţională Că te minunezi de ce mai avem nevoie de această extrem de scumpă instituţie..La noi, votul confiră că  nu puteam să alegem pe alţii mai răi, vorba împăratului Caligula.Dacă în cei 22 de ani, ar fi fost la cârma ţării nişte puşcăriaşi, nu aveau cum să guverneze mai prost.
-Deci cum putem defini asemenea mascaradă?
-Scuză-mă de vorbă proastă, dar democraţia la noi, de jos şi până sus, este „o superbă” nuntă de câini, unde numai unul beneficiază de actul împerecherii, iar ceilalţi dau ca bezmeticii din fund.
-Curioşi mai sunt politicienii noştri!Am auzit că sunt vegetarieni.
-Unii, chiar erbivori. Adevărul e că până ajung la icre nerge şi somon, îngurgitează,sărmanii, prin orgasmele lor electorale imense cantităţi de rahat.
-Mai au ceva credibilitate?
-Doar stomatologii se mai uită în gura lor.
– Există totuşi printre noi şi destui naivi.
-Aşa este Unii oameni încă nu înţeleg că politicienii ne pot băga degetele lor în ochi, numai dacă ale noastre sunt în nas.
-Ce ne-ar trebui nouă, românlor, să ne deşteptăm?
-Nişte supozitoare cu ardei iute.
-Ce se întâmplă în Piaţa Universităţii?
E un semn de trezire.Acolo se poate naşte un Mesia al nostru. Parcă am zărit o efigie.E timpul.”Popor român ,zicea- mi se pare- P. Ţuţea,până când vei accepta să stai pe locul mortului?”De ce a fost necesar să iasă lumea în stradă ca să se întoarcă Arafat şi să plece Boc?Ca să urmeze o cosmetizare guvernamentală?
-Chiar aşa. Nu se dau duşi  unii conducători…
-Se ţin de scaune precum excrementele pe care nu le poate lua , la prima încercare,apa din wc.

2 Comments on "Democraţia noastră – „o superbă” nuntă de câini"

  1. Felicitari pentru aceasta magistrala sintetizare ! Asa este: Chiorul o arde cu blonda iar cei care dau din fund ca bezmeticii este acest guvern de la….xxx !

  2. E un text tare bun, cu o completare pt ultima idee: nu le poate lua apa deoarece tubul e infundat cu mizerii adunate de doua decenii, care asteapta sa iasa din nou la suprafata.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.