shopify
analytics tool

Daniel Ţuchel: VOI RENUNŢA la mandatul de consilier local

Daniel Gerhardt Tuchel - 01

Dragi prieteni,
VĂ MULȚUMESC TUTUROR!

S-a finalizat o etapă importantă din viața mea. Onoarea pe care mi-ați acordat-o în 2012, de a fi primarul Tecuciului și al tecucenilor, s-a transformat, întăi de toate, intr-o mare provocare plină de responsabilități dar a fost și cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Tecuciul mi-a oferit ocazia să mă desăvârșesc profesional iar cu experiența în administrație acumulată am realizat lucruri semnificative, fără precedent în istoria oraș…ului. Am avut ocazia să-mi demonstrez mie și tuturor celor care au avut încredere în mine că noi toți, Tecuciul, poate mai mult, muncind alături de o echipă performantă, pe care am îndrumat-o 10-12 ore pe zi.

Am avut șansa să conduc oameni încă de la 24 de ani și înțelegând că oamenii și problemele lor sunt cele mai importante, la 31 de ani eram cel mai tânăr primar din județ. Am fost în serviciul comunității 12 ani, zi de zi, neîntrerupt. Am schimbat viețile a mii de oameni, lucru deloc ușor, în vremurile actuale. Am adus zâmbetul pe buze multora, atunci când nici eu nu credeam că mai e posibil. Uneori am schimbat destine, cu credință, cu respect, cu compasiune. Pentru asta vă sunt tuturor recunoscător!

Am cunoscut și recunoscut în această campanie o mulțime de oameni vrednici și inimoși, de toată isprava pe care îi asigur de toată considerația mea. Vă mulțumesc celor din echipă, celor care ați muncit alături de mine. Le sunt recunoscător celor care m-au votat și-i respect sincer pe toți cei care au ieșit la vot.

Am decis să mă retrag și VOI RENUNŢA la mandatul de consilier local cu care m-ați investit, lăsând locul în legislativul local unui tânăr.

Viitoarelor autorități ale administrației publice locale le doresc să facă pentru Tecuci MĂCAR JUMĂTATE din cât am reușit eu în doar patru ani și să-și țină aproape doar oameni de calitate.
Vă transmit tuturor că voi rămâne în continuare același om, că echilibrul, demnitatea, dragostea de semeni și mai ales credința îmi vor călăuzi pașii, la fel cum am fost dintotdeauna.

DOAMNE AJUTĂ!

Foto: Henri Codenie

16 Comments on "Daniel Ţuchel: VOI RENUNŢA la mandatul de consilier local"

  1. Nu cred ca are vre-o vina in pierderea increderii cetatenilor nimeni altul decat El pt ca nu a stiut sa asculte. Ingamfare, omule si simplu fapt ca te imbracai la misto sau nuuu la 4 ace Deranja. Nu stiai cum sa umilesti. Ce sa mai vorbim de Cuvat. Ai avut tu cuvant? bai te-ai tradat singur. Iar daca scapi si nu vorbim de disparitia scurta, Zi Doamne Doamne, si fa cruce. Dar cred ca ai de plata. Si vreau ca totii cei angajati sa fie cercetati. Am incercat o smecherie sa aflu ceva nu am reusit, dar poate am sa aflu si inevitabil voi scrie aici. Ura ne transforma in Tirani si nu e drept. Noi te-am crezut, Tu ce ai facut? Cu cine ai mers la lupta? Cu maftei cu lenuta cu lupascu sunt mici. Maftei A F A R A . L U P A S C U afara. barcagiul de Grosu s-a urcat intr-o barca sparta, cei de la Psd ar trebui sa glumeasca cu barca lui Grosu. Sa i-o dea pe aia sparta. Mai exista bariera in Primarie? camere ? Politai cu pistoale. In piata Robert bazarici sau , javi;auhgs si 2 tiganci fura in draci. Acolo e locul Politiei Locale. Nu 2 sa ne aseze in ordine la Impozite. Ce ai cu noi ? Dl Politist ne platim darile. Este Sorin baiat de baiat. Sa ramana el Politia in strada. Apropo Dl tuchel tu cand iti faci cumparaturile ? Robert si echipa lui te asteapta.

  2. Prin decizia de renuntare la mandatul de consilier local Daniel Gainusa Tuchel demostreaza tuturor celor care l-au votat ca il doare undeva de votul lor si ca ramane o gainusa lasa pana la capat.

  3. abc...def.... | 13 iunie 2016 at 22:24 | Răspunde

    Mesajul transmis tecucenilor aduce in prim-plan un personaj care inca nu crede ca a pierdut datorita siesi. Inca se vede in oglinda cu laurii victoriei din iunie 2012. Asa de mare isi vede aceasta imagine, incit nu o vede pe cea din iunie 2016, in care (imagine),in loc de lauri are o cununa de uscaturi. Pe linga numeroasele vinovatii de care este facut raspunzator de catre unele institutii ale statului, cel mai mult se face vinovat de faptul ca, intentionat a inselat si a luat in deridere buna-credinta a tecucenilor, acordată acestui personaj in iunie 2012; patru ani în care Tecuciul , impreuna cu locuitorii sai, nu au existat.

  4. Tepeanul din Germania | 13 iunie 2016 at 22:22 | Răspunde

    Ar trebui analizata „performanta” lui de mai marii de la centru, apoi sa decida ei daca un asemenea personaj mai merita sa ramana pe scena politica. In tara, acolo unde primarii liberali si-au facut treaba, au ramas la „butoane”. Acest individ a savarsit prea multe ilegalitati, pana si copiii puteau spune cateva din ele, asa ca tecucenii l-au taxat. Un as, intr-adevar, in ilegalitati, nu in administratie!
    !

  5. Carare batuta.Drum bun.Adio.

  6. Renuntarea fostului Primar la mandatul de consilier local este justificata , avand in vedere ca PDL-PNL dispun acum in Consiliu doar de cateva voturi amarate, cu care nu pot sa faca nici bine , nici rau.

    Interesant este ce se va intampla in viitor cu personalul Primariei, Muzeului, Casei de Cultura , Bibliotecii si a celorlalte institutii si societati subordonate Consiliului Local, numit, mentinut si agreat de fostul Primar. Daca acestia nu pleaca, declaratia d-lui Tuchel ramane doar un simplu joc de imagine.

    • Unul dintre ei, mai onest cumva (Parascan) și-a dat demisia. Doi ,,intelectuali performanți” (Căluian și Grigoraș) își pregătesc oare fundul pentru a primi un șut?

      • Pentru TEO
        Căluian-ul tău, una dintre cele mai jalnice slugi a lui Tuchel, se gudura de Înălțare, prin cimitir ca un cățel, pe lângă unii dintre noii consilieri și se plâgea cât de rău a dus-o el cu stăpânul din Țepu. Oare a uitat că a semnat facturi de miliarde pentru calendarele megalomanului? Bașca facturile de zeci de mii de suluri de hârtie igienică, prin care s-au spălat niște bani!

  7. Am retinut afirmatia ,,muncind alături de o echipă performantă, pe care am îndrumat-o 10-12 ore pe zi”. Nu stiu cat de sincera este, avand in vedere afirmatiile facute in campania electorala, si nu o data, cand spunea ca nu a putut face treaba din cauza consilierilor locali, directorilor celor 7 sociatati subordonate CL si a salariatilor primariei. De aceea eu unul ma intreb care era echipa performanta?

  8. Tecuciul a pierdut un as in administrație. In tabăra câștigătoare deja au început „incaierarile” pentru posturi…cunoscând cine sunt artizanii, intuiesc o mare debandada, atât datorită slabei pregătiri cat mai ales a moralității acestora.Timpul o sa- mi dea dreptate, sunt sigur.

    • Ma faceti sa rad. Cum poate fi un as in administratie dl. Tuchel, care a fost cel mai amendat primar din Romania, cred ca nu este institutie a statului care sa nu il fi amendat. Stre exemplu a primit amenzi in valoare de 4 miliarde lei, pentru incredintari ilegale de lucrari. Apoi a pierdut procese cu salariati ai primariei, pe care ia concediat ilegal, in urma carora primaria a platit circa 3 miliarde despagubiri, desi trebuiau platite de primar. A cheltuit ilegal 6 miliarde lei cu lucrarile de la sediul PNL; 1,7 miliarde cu cladirea in care voia sa isi faca birou personal; 1,1 miliarde program cultural pe 2012-2013,deturnarea a 30 miliarde: doua dosare penale intocmite de Curtea de Conturi; un dosar penal intocmit de Inspectia de Constructii in Stat, pentru 25 ( da, ati citit bine doua zeci si cinci) de lucrari fara autorizatie etc, etc. Poate fi un asemenea personaj un as in administratie?

      • Astea sunt acuze de campanie, care s-a terminat de mult timp. Trebuie sa fim mai atenți cum folosim cuvinte gen „ilegal”. Acest lucru nu-l poate stabili decât o instanța de judecată, nicidecum la radio-sant.

        • frate, traiesti pe alta planeta

        • Nu sunt acuze de campanie. Documente din care rezulta ilegalitatile amintite de mai sus au fost publicate inclusiv pe acest sait, si ele pot fi gasite si consultate pe saiturile institutiilor mentionate – DNA, Curtea de Conturi, ANAF, nu sunt documente secrete. In mod legal ele trebuiau publicate pe saitul primariei sau in ziarul Tecuceanul, insa primarul a refuzat acest lucru, si chiar obligat de instantele de judecata a refuzat sa ofere date de interes public, in baza legii care prevede transparenta decizionala in administratie, preferand sa plateasca amenzi, ca oricum nu erau din buzunarul lui. Sper ca noua conducere sa recupereze toate aceste pagube, de care se face vinovat fostul primar si echipa lui performanta.

  9. Ca de obicei un las.Fara sa tina cont nici o secunda de voturile tecucenilor care l-au mandatat cu calitatea de consilier local,dupa ce a stat ascuns o saptamana,lasul de Tuchel a ales fuga.Unde si ce doctrina militara la care atat de des facea referire o fi auzit el de fuga din fata raspunderii?Acum pot vedea si talibanii care plang de o saptamana adevarata dimensiune umana a fostului primar.La primul obstacol,inapoi fuga-mars!

  10. In emisiunea lui Burlacu de la Radio 1 spunea ca in caz de esec, se va retrage din politica.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.