shopify
analytics tool

Dan Nica: „Noi mergem ori separat cu Daniel Butunoi, ori cu Butunoi candidat USL” – video

  Preşedintele PSD Galaţi, Dan Nica, a participat, vineri, la sediul Organizaţiei locale a PSD Tecuci, la o şedinţă de partid succedată de o conferinţă de presă. La cea de-a doua acţiune au luat parte alături de Dan Nica, preşedintele PSD Tecuci, Daniel Butunoi, consilierul Tudor Luciano şi o seamă de reprezentanţi ai presei locale. Deputatul Dan Nica a precizat că discuţiile din cadrul şedinţei au gravitat în jurul priorităţilor PSD şi USL şi bineînţeles în jurul măsurilor privind campania electorală. „Aşa cum ştim astăzi cel puţin, alegerile vor fi comasate în noiembrie, păstrând elementele pe care le ştim ca fiind relativ sigure: alegeri pentru primar dintr-un singur tur, alegeri pentru Parlament pe sistemul 2008, deci neschimbat, acelaşi număr de colegii, acelaşi număr de parlamentari, acelaşi sistem de vot”, a spus deputatul. Cât despre candidatul PSD la Primăria Tecuci, Dan Nica a afirmat: „Aşa cum ştiu din sondajele pe care le-am făcut şi noi dar şi mai recent cei de la PDL, am fost extrem de bucuros să constat că Daniel Butunoi este apreciat de cei mai mulţi dintre tecuceni şi că are această şansă extraordinară pe care tecucenii i-o oferă, să fie viitorul primar al Tecuciului”. Vizavi de măsurile USL, preşedintele PSD Galaţi a declarat că acestea trebuie să se adreseze cu precădere relansării unor zone cu probleme economice. ”Tot judeţul Galaţi este în mare dificultate şi Tecuciul din păcate nu face excepţie”. S-a mai pus în discuţie reforma sistemului de sănătate. „Dacă se va întâmpla această reformă în sănătate, Tecuciul va fi lovit şi el extrem de puternic. Imaginaţi-vă că Spitalul din Tecuci va fi o unitate privată şi că în pachetul acela minim de servicii de sănătate intră doar câteva lucruri, pentru restul trebuie să plăteşti… Sunt foarte multe lucruri în neregulă, în acest moment, care ne arată că mergem într-o direcţie total greşită”. Pentru a pune capăt oricărei confuzii, deputatul Dan Nica a precizat: „Există posibilitatea ca la Tecuci să avem o candidatură comună din partea USL, dacă şi PNL-ul de pildă ajunge la această concluzie şi îl sprijină pe Daniel Butunoi. Noi avem candidatul nostru: Daniel Butunoi. Noi mergem ori separat cu Daniel Butunoi în alegerile din 2012, ori cu Daniel Butunoi candidat USL”. Pronosticul şefului PSD Galaţi pentru alegerile din 2012 este că Daniel Butunoi va câştiga în faţa actualului primar la o distanţă relativ mică. În cadrul conferinţei s-a luat în calcul şi varianta cu Daniel Butunoi, candidat USL pentru Primărie şi Daniel Ţuchel candidat USL pentru Parlament. Spre finalul conferinţei, într-unul din răspunsurile date, Dan Nica a mai spus: „Eu cu domnul Dobre (Preşedinte PNL Galaţi) sunt într-o relaţie foarte bună, ne consultăm şi ne coordonăm, fără să abandonăm identitatea partidelor pe care le conducem… USL-ul nu înseamnă că cele două partide şi-au pierdut identitatea… Avem un obiectiv foare clar care înseamnă guvernarea României dar în acelaşi timp avem şi obiective pe care fiecare dintre noi le promovăm”.

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=i7TeSAcCS7A’]

20 Comments on "Dan Nica: „Noi mergem ori separat cu Daniel Butunoi, ori cu Butunoi candidat USL” – video"

  1. @dino,
    Îndemnul ”ia un dulcolax!” este dintr-o reclamă tv, prea ai luat-o personal, chiar tu spuneai că nu-i bine să pui totul la inimă, nu-i recomandarea medicală a nimănui…așa că te sfătuiesc să nu deschizi cutia Pandorei! Observ, însă, că ai în continuare obsesii, te simți persecutat, urmărit, ai probleme de tranzit intestinal și mai nou îți sunt afectate simțurile olfactive, mai precis îți miroase, adică îți pute!Nu cumva te afli prea aproape de groapa Rateș?
    Măi băiatule, vezi că astea-s semnalmentele unui stres puternic și e păcat, că ești tânăr!Eu zic să te liniștești, să te pregătești de sărbători așa cum se cuvine…dar, ce spun eu de sărbători? Chiar azi îl sărbătorim pe sfântul Daniil Sihastru și urez pe această cale tuturor celor care poartă acest nume un călduros și sincer ”La mulți ani!”, multă sănătate și tot ce-i mai bun în lume!În rest…
    ”Tu rămâi la toate rece,
    De te-ndeamnă, de te cheamă;
    Ce e val, ca valul trece,
    Nu spera și nu ai teamă;
    Te întreabă și socoate
    Ce e rău și ce e bine;
    Toate-s vechi și nouă toate;
    Vreme trece, vreme vine.”

  2. PSD PNL PDL UDMR PRM DA USL CDR toti(UN FSN) 😛 numai puneti „botul” la minciuni o sa votez un partid curat nu cu tigareta 2,7 nu cu privatizari frauduloase,nu cu imprumuturi la F.M.I. nu cu minciuni daca ma alegi pe mine o sa-ti fac asfalt si asta numai vine,a ajuns o comuna sa aibe asfalt mai bun decat Tecuciul asta pt ca toti au pupat undeva dupa miere si lapte.

  3. Ghicitoarea [ tanti ] Viagra | 14 decembrie 2011 at 08:41 | Răspunde

    @ ATENA:
    11 decembrie 2011 la 10:41

    … maica si baba are tot respectul pt. Atena, nick-ul, in spate, posibil o femeie valoroasa si de mare caracter ca nu crede mastina ca esti vreun d’ala, homalau, care sa te postezi, ( apleci spre forumul asta ) cu porecla de „Pallas” … dar totusi, tu, o femeie valoroasa si de mare caracter, nu exagerezi cumva, nu te supraestimezi maica, chiar firoscosenia absoluta – „zeita întelepciuni” !!!???!!!

  4. @dino,
    Ți-am urmat îndemnul, am verificat arhiva la comentarii și-am constatat că nu se prea confirmă afirmațiile tale, dar am observat că ai obsesii și ești intolerant, nu suporți decât comentariile care-ți plac!
    Afirmi despre deconspirări… dar, ce? Ești de la Securitate, ești vreo instituție? Ești un simplu comentator ca și mine și bine ar fi să ne ”batem” în idei, nu în securisme, amenințări și alte ”interlopisme” agresive.
    Pentru că m-ai provocat, am privit mai cu atenție cele afirmate de tine și de cei doi, trei care aduc ode deșănțate lui Daniel Butunoi. Metoda este veche și depășită : ”Noi votăm Butunoi!”, ”El este candidatul fără cusur, fără compromis!” Este foarte bine că cei doi, trei ”apropiați” votează cu Daniel Butunoi, dar să spui că Daniel Butunoi a câștigat la parlamentarele din 2008 în Tecuci cu 5000 de voturi, dar a pierdut pe colegiu deoarece Toader a câștigat cu voturile de la țară, este prea deocheat. Știi foarte bine că Butunoi a pierdut la Tecuci, Movileni, Cudalbi, Matca și a câștigat numai la Cosmești-comună cu primar de la PSD!
    Obsesiile le ai numai cu cei care-și ”permit” să aibe alte păreri decât ale tale, lucru periculos, fii mai relaxat (ia un dulcolax!) căci la fel ca și mine nu ești implicat în jocul politic decât ca simplu chibiț! Sau ești?

    • Dulcolaxul este prescris de d-na doctor Cristea? Chibit, chibit, dar le cunosti…si in amanunt…Te intreb:nu e asa ca e mai profitabil sa fii tomberon politic?

  5. butunoi, cand iti platesti datoriile?

  6. Dl.carcotas.Spre surprinderea mea vizavi de afirmatiile pe care le faci parerea mea este ca bati campii….Constat ca sondajul din dreapta este un sondaj ptr. sustinatorii lui pazvante,dar in acelasi timp constat ca nici sustinatorii lui nu-l voteaza.Marketing-ul politic pe care vrei sa-l faci promovandu-l pe Tuchel ca ar fi cel mai dorit dintre candidati nu este relevant.Intradevar Tuchel este cel mai dorit contracandidat ptr. toti candidatii.Este cel mai comod candidat pentru actuala putere,cel mai incomod fiind Daniel Butunoi, de ce….? foarte simplu…..
    Daniel Butunoi cand a candidat la alegerile parlamentare impotriva lui Toader a obtinut un rezultat neasteptat de catre toate partidele politice.Remarc faptul ca Daniel Butunoi nu s-a batut cu Toader ci s-a batut cu toti lingaii care au sustinut PDL-ul.Toti liderii de partide au fost impotriva lui.Tecucenii atunci au dovedit prin votul lor 5000 fiind la numar ca Daniel Butunoi chiar poate reprezenta Tecuciul si in parlamentul romaniei,dar a castigat Toader cu voturile de la tara.Astfel ne aflam in situatia de a avea un presedinte votat de diaspora si un deputat votat de tarani.Acum ne intoxicati cu acest Tuchel.Singura lui sansa de a profita de votul celor care-l reprezinta este candidatura lui in mediul rural(la tara).Oricum Tecucenii au fost pacaliti si ciuruiti de toti cei care astazi sunt la putere.Sa nu traiti cu impresia ca cu aceste pamfleturi de ziare veti deruta alegatoruii sa-si iroseasca votul pe candidati”iepuri de camp”.Toti acei care voteaza cu candidati gen UNPR,PP,PV, indirect voteaza PDL-ul.Asa ca nu ne mai intoxicati cu candidati “maratonisti” care seara se culca verzi iar dimineata se trezesc portocalii.Eu personal il voi vota pe Daniel Butunoi din 2 motive:1.Este singurul candidat care nu are niciun compromis cu actuala putere.2.Faptul ca in guvernarea PSD-PDL a facut parte timp de 1 an din guvernul romaniei ca consilier de stat in departamentul IMM,ceea ce denota ca stie cum sa administreze un oras si sa atraga fonduri europene si guvernamentale pentru dezvoltarea oarasului nostru.Actualul primar impreuna cu echipa PDL-ista s-au gandit cum sa schimbe fata orasului in ultimul din cei opt ani vanzand toate terenurile si bunurile orasului nostru.Pentru actualul edil al orasului a fost mai simplu sa vanda decat sa atraga fonduri pentru investitii deoarece prin vanzarea acestora se puteau baga bani in buzunare mult mai simplu,dar acest edil nu ar fi putut fura banii singur decat cu ajutorul consilierilor cu care formeaza majoritatea(PDL+PARTIDUL VERDE+PNL).In aceasta formula au constituit un grup infractional numit “MAFIA POTOCALIE”.Vizavi de USL,la Tecuci nu se poate constitui din uramatorul motiv:Tuchel fiind amic si vecin cu actualul primar nu este in masura sa sustina candidatul USL,stabilind de comun acord sa candideze si Tuchel doar pentru a rupe din voturi facandu-i culoar liber actualului primar.Dar planul lor minutios este mort inaine de a se naste deoarece candidand si Tuchel face in asa fel ca favorit sa fie Daniel Butunoi.Oricum noi Tecucenii nu am uitat ca si actualul primar la origine este tot PNL-ist.Eu personal am avut ocazia sa vad sondajul facut de PDL pe un esantion de 3000 de subiecti rezultatul bagandu-i pe toti in sedinta deoarece
    a fost cu mult peste asteptarile lor.Totodata noi tecucenii nu putem uita faptul ca PDL-ul impreuna cu UNPR au votat pentru taierea salariilor si impozitarea pensiilor si ca acest primar face parte din gasca lor.Vreau sa aduc in atentia cetateanului ca toate bunurile din patrimoniul orasului care au fost vandute de catre actuala putere locala s-a facut cu ajutorul consilierului de la Partidul Verde in persoana lui Manoliu Codrut,acesta perfectand toate actele de vanzare,totodata fiind si in conflict de interese.

  7. ,,Cine-i Butunoi asta si ce il recomanda sa ne fie primar?…”
    Domnule ,,Cetatean curios” poti sa ne spui si noua cine era acum opt ani Finkelstain si ce-l recomanda…? In afara de faptul ca era baiatul lui tata si al lui florea ucenic de pravalie, cine si ce-l mai recomanda? Nu avea nici un fel de experienta manageriala…a vrut sa-l dea jos pe Liviu Blanaru si a tradat PNL asa cum au facut multi tradatori pedelisti… ba mai era ceva: era Fiki asa cum il botezase primarul Lazar…
    In rest sa auzim de bine…

    • Da, si ce-i cu asta? Presupunand ca s-a gresit cu unul, sa gresim si cu celalalt, pentru simetrie?
      N-ati inteles ca eu tocamai asta am combatut, alegerea unor oameni care nu sunt recomandati de niste calitati certe.

  8. Cine-i Butunoi asta si ce il recomanda sa ne fie primar? Inafara de a fabrica si vinde pavele, a dovedit ceva?
    A dovedit suficienta corectitudine incat, stiind ca are obiective de acest gen. Sa se abtina de a face afaceri cu statul?
    A beneficiat de avantaje pt firma sa din relatiile politice?
    Macar Tuchel a aratat ca e bun gospodar, chiar daca la Tepu.
    Nu am incredere in cei care s-au remarcat mai ales ca gospodari in propria firma, care fac politica din ambitia de a parveni. Ca sa fii primar, iti trebuie mai mult orizont si chiar mai multa cultura.
    Detest transformarea unei functii atat de importane intr-o intrecere intre partide. Din pacate ne-am obisnuit cu acest sistem si nu mai vedem adevaratele noastre interese.

  9. Salut!
    Ma numesc Liviu. Sunt nascut si educat in Tecuci. De la 18 ani, scoala militara de marina si viata m-am purtat prin diferite orase porturi ale tarii, ultima oprire fiind Tulcea. Inima si sufletul mi-au ramas in minunatul oras natal. Peste tot am incantat participantii la discutii cu descrierea frumusetii orasului si sufletului locuitorilor lui. Nu am omis localitatile din zona. Confirmarea spuselor mi-a venit din partea celor carora le-am starnit curiozitatea si s-au abatut din drum, special pentru a se convinge. Fascinatia cu care povesteau despre locurile vizitate imi umpleau sufletul de bucurie si incantare. In clipe grele, care nu au fost putine, rememoram cu emotie influenta pozitiva pe care o exercita orasul.
    In ultimii ani, inima imi e grea la aducerea aminte despre locurile natale. Orasul e din ce in ce mai trist, mai paraginit si ce e mai grav, din ce in ce mai murdar.
    Nu mai am cu ce sa ma mandresc.
    Cand merg la casa parinteasca situata pe strada Tecuciul Nou, ma apuca jalea si rusinea. De la Ocaua lui Cuza, din dreptul unei foste oaze de liniste si incarcare cu energii pozitive (parc, gradina zoologica, lac cu barci, umbrelute din stuf, mese de tenis) si pana se termina orasul, buruiana a pus stapanire pe tot. Noroc cu traficul auto ca altfel cred ca ar fi cotropita si soseaua. De la inundatie, praful si namolul troneaza la loc de cinste pe trotuarele si asa schilodite de trecerea timpului si neglijenta umana, totul patronat de edili.
    Imi pare rau pentru faptul ca este o zona intens circulata si ne facem o reclama „minunata” cu aceasta ocazie.
    Mama, desi e trecuta de 70 de ani, cu o sanatate subreda, nu a admis sa se dea invinsa si a pierdut zile intregi pentru a fi primita de edil. A avut intentia de a-si oferi neconditionat serviciile in organizarea curatirii zonei. Nu a avut sorti de izbanda. Edilul e prea ocupat si pesemene ca angajatii si asistatii primariei sunt prea „osteniti” pentru a da cat de cat o noua fata zonei.
    Am 45 de ani. Am avut in intentie sa ne mutam la casa parinteasca (cu etaj si cu toate utilitatile). Trecand peste faptul ca iti gasesti cu greu un loc de munca, sotia mi-a spus cu parare de rau in suflet ca nu vrea sa se mute „la tara” (avand in vedere cum arata zona descrisa). Inca mai sper ca se va schimba ceva in cartierul orasului nostru.
    In momentul de fata ma mir ca mai este cineva caruia intradevar ii pasa de oras.
    Va felicit pentru ceea ce faceti pe internet si va doresc sa aveti vizionari din partea celor cu tragere de inima si putere de a face ceva pentru odata pitorescul nostru oras.

  10. …despre linsul locului în care-ai scuipat!

    ”Tot respectul pt. Ecaterina Andronescu, o femeie valoroasa si de mare caracter…sper ca sa aiba dreptate si Daniel Butunoi sa castige Primaria Tecuci…As vrea sa fac un comentariu in legatura cu site-ul wwwtecuci.eu…sper ca dvs. sa-mi publicati ceea ce scriu…
    E incredibil ce se întampla pe acel site…Nu publica decat comentariile ”celor de-ai casei”. Au ajuns sa cenzureze id-urile care deranjeaza…E jenant…îsi pierd credibilitatea…încearcă sa manipuleze mai rau ca securistii…Pt. mine acel site nu mai exista…”
    semnat: dino, 29.09.2011 ora 11.20p.m.

    • Atena, intre timp mi-am schimbat parerea…nu e bine sa pui la suflet orice… dar tu dupa ce ai renuntat la „Burebista”, am observat ca ai devenit o internauta care este foarte documentata, ai atacat pdl-ul,pnl-ul,psd-ul, dar niciodata unpr-ul si partidul verde.Daca tot faci referire la comentariile din arhiva,uita-te si cum a fost desconspirat „Burebista” .N-a mai scris niciun comentariu de atunci…

  11. In mare parte sunt de acord cu tine dino…dar totusi impreuna cu liberalii il puteti scoate din Primarie fara drept de apel si fara nicio emotie pe reprezentantul ciumei portocalii- Finkelstain..Sunt convins ca pana la urma Tuchel va intelege si, Daniel Butunoi va fi candidatul USL la primaria Tecuci…Mult succes!

  12. Ai foarte mare grija ce lasi sa-ti intre in cap, pentru ca unele lucruri nu le vei mai putea scoate de acolo!

  13. Salutari tuturor! Am revenit cu mare placere odata cu aceasta stire care pentru mine inseamna ff mult…In sfarsit PSD-ul s-a trezit si si-a strans randurile, nu de alta, dar isi cam pierduse putin din identitate…Nu am nimic impotriva colegilor liberali din USL, dar trebuie sa inteleaga ca singurul om care poate sa-l bata pe Finkelstain este candidatul PSD- Daniel Butunoi..

    • dinule nu revii „cu placere” dupa ce scuipi in oameni si.ti dai cu parerea despre anumite site.uri, clasificandu.le….Asta denota ca nu ai caracter, mai trebuie sa mai treci prin scoli si sa inveti din povetile unora, fie ei chiar si tarani, ca.s cei mai sinceri si demni. Cat despre alesul PSD, citeste cu atentie materialul si observa ca nu butunoi a scos vreun cuvant despre starea in care se zbate tecuciul, ci au fost doar opiniile deputatului nica. Ar fi super ok sa se dezmorteasca si butunoi din starea letargica in care a intrat de vreo 4 ani, ar fi bine sa inceapa a avea idei constructive, si sa treaca la fapte. Normal ar fi ca ceea ce s.a discutat anterior conferintei, sa si puna in aplicare, sa nu mai fie influentat de acei asa zisi amici. Ca sa.l ‘bata’ pe finkelstain, asa cum te.ai exprimat , trebuie sa.si si doreasca acest lucru, si nu a demonstrat nimic in acest sens pana in prezent..

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.