shopify
analytics tool

Dacă economia se târâie, nici slujbe nu-s!

Dacă economia va merge în continuare prost, nici gălăţenii nu prea vor avea unde să muncească. Asta, în condiţiile în care deja multe dintre firmele cunoscute din judeţ se luptă pentru supravieţuire, în insolvenţă, iar piaţa muncii înregistrează deja, cu acte, aproape 19.000 de şomeri. Va dudui sau nu economia locală, în 2014? Fără doar şi poate că nu! Vom avea sau nu locuri de muncă? Depinde şi de noi, dar şi de cât de bine le va merge angajatorilor, care s-ar extinde, ar angaja şi ar produce, dacă ar avea cum.

Într-un oraş mai mic, aşa cum este Tecuciului, teoretic un loc de muncă s-ar găsi şi mai greu decât în Galaţi. Angajatorii spun, însă, că şi atunci când se găsesc posturi vacante, oamenii nu prea au chef de treabă. Aşa că şi aici anul se anunţă sărăcăcios. Detalii ne-a oferit managerul Emil Dicu, fondatorul firmei SC ABC SRL, producătoare de borş. „Cum poate să meargă decât prost. Şi la mine, la fel ca la toţi ceilalţi. Nivelul de trai scade. Totuşi, România nu este o ţară săracă, aşa că nevoia de a munci nu e chiar acută. E drept că munca îl înnobilează pe om, dar cum nici lenea nu-l omoară, mai bine stă degeaba, decât să muncească.

Eu mă confrunt cu lipsa forţei de muncă specializată de 15 ani. Ne roade invidia, ne uităm la alţii şi ne pare rău că au mai mult ca noi. Cine te opreşte să ai şi tu? Ori nu te-ai descurcat bine în viaţă, ori te-ai complăcut, ori ai fost leneş… o cauză există, când nu ai. Angajatul e nemulţumit că patronul lui e mai bogat? De ce nu strânge şi el? Toţi oamenii de afaceri care produc acum au plecat de la acelaşi start în capitalism. Eu am muncit.

Alţii n-au muncit şi încă nu le place munca. Angajatul trebuie să înţeleagă faptul că, atunci când îşi vinde forţa de muncă, trebuie ca activitatea lui să aducă beneficii firmei. Eu, de banii pe care ţi-i plătesc, îţi şi cer să munceşti. Aşa că, de-a lungul timpului, puţini au fost cei care au venit la mine să-mi ceară să îi angajez”, ne-a spus Emil Dicu.

Ce înveţi de tânăr face diferenţa!

Cei mai mulţi dintre tinerii aflaţi în căutarea unui job se plâng de faptul că angajatorii le cer experienţă în domeniu şi că, astfel, le retează aripile şi le limitează drastic şansele de a obţine postul pe care şi-l doreau. De cealaltă parte, însă, angajatorii spun că nu atât experienţa este vitală la angajare, pentru tineri, cât cunoştinţele teoretice şi practice acumulate în şcoală şi dorinţa de a învăţa repede, de a se perfecţiona şi de a lucra productiv pentru firmă.

„Mi-au venit absolvenţi de Chimie Alimentară care nu ştiau absolut nimic. Nici nu aveam de unde începe să îi învăţ. Pot califica un angajat, îl pot ajuta, dar nu fac şcoală cu el! Sunt absolvenţi de stagii de masterat care nu-şi mai ţin minte numele lucrărilor de dizertaţie. Nu ştiu ce se întâmplă, de ies de pe băncile şcolii chiar atât de slab pregătiţi. Eu sunt absolvent de CNVA şi vă spun că profesorii nu m-au trecut decât atunci când am ştiut lucrurile pe care nu le-am uitat până astăzi. Şcoala gălăţeană avea totuşi un nume greu”, ne-a declarat directorul SC ABC SRL Tecuci, Emil Dicu.  …citeste intreg articolul

Sursa: Viata libera

Fii tu primul care comentează on "Dacă economia se târâie, nici slujbe nu-s!"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*