shopify
analytics tool

Copii „otrăviţi” cu brânză la Tecuci şi Băleni

telemea

foto: marcos.ro

Doi copii din comuna Băleni şi alţi trei din oraşul Tecuci au ajuns la spital în cursul weekendului trecut, suferind de toxiinfecţie alimentară. Detalii ne-a oferit directorul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DJSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea. „Primele cazuri sesizate au fost cele ale copiilor de 8 şi 12 ani din Băleni, care sâmbătă, în jurul orei 15.00, au luat parte la o masă în familie. Au consumat, alături de părinţi, brânză cumpărată din piaţă. La ora 17.00, copiii au fost aduşi la spital şi s-a început tratamentul”, a precizat dr. Boldea.  „În scurt timp, la spitalul „Anton Cincu” au fost aduşi alţi trei copii, de 4, 8 şi 12 ani. Şi aceştia mâncaseră alături de părinţi carne de pui şi brânză din piaţă. Ca şi cei aduşi înainte, aceştia prezentau stări de greaţă, vărsături şi scaune diareice. Toţi cei 5 copii sunt în prezent internaţi în spital, în stare bună şi vor rămâne sub tratament până la vindecarea completă”, a conchis directorul DJSP. Pe această cale, Direcţia lansează un apel tuturor locuitorilor judeţului: atunci când cumpăraţi brânzeturi, solicitaţi comerciantului certificatele care să ateste faptul că produsele alimentare au fost preparate în condiţii corespunzătoare şi că se află încă în termenul de garanţie.

sursa: viata-libera.ro

1 Comment on "Copii „otrăviţi” cu brânză la Tecuci şi Băleni"

  1. Ştiam că pe lîngă birourile administraţiei pieţii centrale, între halele de comercializare a cărnii şi a produselor lactate, exista un laborator de analize, dotat cu doctor, tehnician veterinar şi tot ce trebuie pentru analizarea probelor ce obligatoriu se prezentau, altfel nu se putea comercializa nimic.
    Ce să înţelegem? Că ştampilele de aviz sanitar se pun după ureche, sau comercianţii ocolesc efectuarea controlului, ca să nu mai plătească, ştiu eu, o taxă?
    Cu o toxiinfecţie mai scapi relativ uşor, dar ce te faci cu o trichineloză, spre exemplu?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.