shopify
analytics tool

Convingători prin talent, entuziaşti prin vârstă

Tinerimea Artistică Tecuceană

  Tinerimea  Artistică Tecuceană se defineşte ca un proiect complex şi de lungă durată, care îşi propune să promoveze arta şi tinerii artişti din arealul tecucean printr-un număr de expoziţii individuale şi colective derulate pe parcursul mai multor ani. Proiectul are la bază şi surprinde apoi, secvenţial, un fenomen artistic ieşit din comun din această zonă şi dovedeşte  larga preocupare pentru arte, dar şi un fond artistic extrem de special şi bogat de care dispune ca spaţiu de manifestare spirituală şi culturală Tecuciul şi împrejurimile sale.

Reuniţi într-o primă expoziţie care cuprinde aproape o sută de creaţii, cei 23 de elevi, studenţi sau masteranzi, care urmează în acest moment şcoli de artă din ţară, se prezintă în faţă publicului tecucean pentru trei săptămâni, începând cu seară zilei de 26 octombrie 2013.

Invitat de onoare la deschiderea expoziţiei, bineînţeles, un tecucean, un artist, un creator, un designer al locului, profesorul David Sava de la Galaţi, care a avut bunăvoinţa să împărtăşeacă din bucuriile unei catedre la arte, să reîntâlnească şi să aprecieze munca foştilor săi elevi şi să adreseze cuvinte de laudă tuturor celor prezenţi pe simezele galeriei.

În cadrul expoziţiei deschise, cu multă căldură, bucurie şi încredere în spaţiul destinat artelor la Tecuci, Galeria de Artă ”Gheorghe Petraşcu”, se pot regăsi diverse forme ale artelor vizuale: pictură, grafică, sculptură, gravură, arhitectură, acuarelă şi icoană.

Sub aspectul viziunii artistice, expoziţia se prezintă într-o extinsă diversitate şi fiecare imagine propusă dezvăluie un conţinut de idei, o dinamică interioară şi exigenţe artistice care pun în evidenţă talentul şi drumul artistic parcurs de tânărul autor. Ocupând fiecare dintre participanţi un spaţiu expoziţional, dar şi de expresie, altfel total de diferite, aceşti tineri reuşesc să pună împreună, prin gestul lor artistic, prin opera lor, exact acele  elemente necesare unei funcţionari optice şi expoziţionale fluide, active şi extrem de spectaculoase.

Credem că există în substratul acestei reuniri prompte şi numeroase în Galeria de Artă, în răspunsul acestor tineri dat astăzi Teuciului şi tecucenilor prin viaţa specială a formelor, o armătură solidă şi vibrantă în acelaşi timp, care vorbeşte de sufletul lor, de bucuria de a dărui gestul lor artistic oraşului şi prin el,  locului naşterii…  Autor de Iulian Gavrilă

  Citeşte întreg articolul în ediţia tiparită a ziarului OBSERVATOR – ProTecuci (nr. 1)
pe care-l poti procura de la chioşcuri sau la distribuitorii volanţi.

Fii tu primul care comentează on "Convingători prin talent, entuziaşti prin vârstă"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*