shopify
analytics tool

Consiliile locale primesc undă verde să facă ce vor cu maidanezii

Caini comunitariMitingul iubitorilor de animale de marţi, din faţa Palatului Parlamentului, nu a avut efectul scontat. Comisia de Administraţie a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil modificarea „legii Marinescu”, ceea ce presupune încredinţarea deciziei de eutanasiere a câinilor către consiliile locale.  În urmă cu exact 10 ani, în Bucureştiul condus de Traian Băsescu, începea marea campanie de prindere şi sterilizare a câinilor şi scandalul aferent. O parte din câinii comunitari au zilele numărate. Asta după ce Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a dat aviz favorabil proiectului de modificare a legii 9/2008 privind protecţia animalelor.  Parlamentarii spun că această modificare a legii privind protecţia animalelor 9/2008 este o soluţie mult mai bună, pentru că lasă primăriile să decidă ce să facă cu animalele fără stăpân şi pentru că dă posibilitatea iniţierii parteneriatelor cu ONG. „Eu cred că soluţia este bună faţă de legea trecută. Am transferat responsabilitatea către consiliile locale, cu posibilitatea de sterilizare sau eutanasiere pentru animalele care stau mai mult în ţarcuri. Legea dă posibilitatea de iniţiere de parteneriate cu ong-uri. Consiliul Local în funcţie de banii pe care îi are va decide ce face cu câinii: fie îi sterilizează şi le găseşte stăpâni, fie îi eutanasiază după un anumit număr de zile, fie prelungeşte termenul în care îi ţine în ţarcuri. Decizia aparţine administraţiei locale”, a declarat pentru REALITATEA.NET, deputatul PDL Zanfir Iorguş.
Pe cealaltă parte, organizaţiile de protecţia animalelor spun că modificarea legii dă undă verde uciderii în masă a maidanezilor. ONG-urile afirmă că soluţia cea mai potrivită este aceea de sterilizare şi returnare a câinilor în locul de unde au fost luaţi, întrucât uciderea câinilor va continua la nesfârşit, ei înmulţindu-se în continuare.
ONG-urile spun că modelul eutanasierii după 14 zile coincide cu vechiul model românesc, implementat în 2001 „şi eşuat lamentabil după 8 ani, sute de mii de animale ucise şi zeci de milioane de euro cheltuite”.
De la Comisia de administraţie, proiectul de modificare a legii Marinescu va intra în dezbaterea plenului. Urmează votul, iar dacă este promulgată, legea va merge la promulgare.
10 ani de la campania lui Băsescu
Potrivit MEDIAFAX, pe 1 martie 2001, în Bucureşti era declanşată cea mai mare campanie de prindere şi sterilizare a câinilor , într-un program de protecţie a oamenilor împotriva atacurilor „maidanezilor”, după ce proiectul iniţiat de primarul general Traian Băsescu a fost supus dezbaterii publice timp de o lună, fără a suferi vreo modificare. Municipalitatea a alocat pentru susţinerea acestui proiect 43,5 miliarde de lei, de aproximativ trei ori mai mult decît în anii precedenţi.
Dumneavoastră ce părere aveţi? Problema câinilor comunitari se poate rezolva prin eutanasierea lor sau prin sterilizarea lor?

sursa: Mediafax.ro

Fii tu primul care comentează on "Consiliile locale primesc undă verde să facă ce vor cu maidanezii"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.