shopify
analytics tool

Consilierul local Florin Vasiliu a preluat conducerea PDL Tecuci

Florin Vasiliu_protecuci.ro
Florin Vasiliu_protecuci.ro  Consilierul municipal Florin Vasiliu a preluat conducerea Organizaţiei PDL Tecuci, după ce fostul edil-şef al tecucenilor, democrat-liberalul Eduard Finkelstain, a renunţat la toate funcţiile de conducere pe care le deţinea în cadrul Organizaţiei PDL Tecuci. Potrivit lui Doru Resmeriţă, preşedintele PDL Galaţi, Eduard Finkelstain a rămas membru al Partidului Democrat Liberal, iar în prezent acesta deţine funcţia de vicepreşedinte în cadrul Biroului Permanent Judeţean al formaţiunii politice. „Îmi pare foarte rău pentru Edi. Îmi doresc foarte mult ca el să accepte să candideze într-un colegiu din zona Tecuciului, cred că poate obţine un scor foarte bun. Din păcate, atunci când a deţinut funcţia de primar al Tecuciului, nu a fost suficient sprijinit, deşi partidul se afla la putere. Îi înţeleg, pe de-o parte, supărarea”, a spus Resmeriţă.
Preşedintele interimar al PDL Tecuci, consilierul municipal Florin Vasiliu, este recunoscut drept un apropiat al lui Finkelstain, acesta sprijinindu-l pe fostul edil-şef pe durata celor două mandate pe care le-a avut la conducerea Primăriei Tecuci. De altfel, Eduard Finkelstain a fost cel care l-a propus pe Florin Vasiliu pentru preluarea şefiei PDL Tecuci.
Sursa: monitoruldegalati.ro

1 Comment on "Consilierul local Florin Vasiliu a preluat conducerea PDL Tecuci"

  1. cum a ajuns …[cenzurat]… asta sef la pdl? a fost numit sau ales?
    ce naiba, oameni buni (membri pdl)? lasati unul mai tanar si mai potent. chiar n-aveti minte ?
    chiar nu observati care e trendul ? in ritmul asta oare atingeti pragul pentru parlament ?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.