shopify
analytics tool

Consilierul județean Liviu Butunoi a trecut la Mişcarea populară

Liviu-Butunoi-Miscarea-populara

Președintele PNL Galați, Victor Dobre nu aflase vestea și în cursul dimineții ne declara că „statutar vorbind” Liviu Butunoi este consilier județean PNL

Începând de astăzi, consilierul județean Liviu Butunoi a renunțat la carnetul PNL și s-a înscris în Mișcarea Populară (MP). După Dorin Butunoiu, care a părăsit PSD și consilierul independent Petrișor Potec, fost membru PNL, Liviu Butunoi este cel de al treilea consilier județean care se înscrie în MP.

„Am hotărât ca începând de astăzi să trec la Mișcarea Populară”, ne-a declarat Liviu Butunoi, care ne-a confirmat că în luarea deciziei de renunța la PNL și de a se alătura MP a fost determinat și de disensiunile apărute în organizația PNL Tecuci la discutarea proiectului de buget al municipiului Tecuci pe anul 2016, când primarul Tecuciului, care e și liderul PNL Tecuci, Daniel Țuchel nu a admis nici un fel de opinii sau amendamente ale propriilor colegi de partid, susținând că cine nu este de acord cu proiectul său este omul PSD-ului:

„O cauză este că am venit cu un amendament oportun, aș spune chiar destul de bun, pentru bugetul municipiului Tecuci, însă nu a fost luat în considerare și chiar s-a considerat că a fost o atitudine împotriva partidului, împotriva PNL”, ne-a declarat Liviu Butunoi.

Din punctul de vedere al lui Victor Dobre, „statutar vorbind” Liviu Butunoi este consilier județean PNL

Președintele PNL Galați, deputatul Victor Dobre nu aflase în cursul dimineții despre faptul că Liviu Butunoi a demisionat din PNL. La conferința de presă de la ora 10.30 l-am întrebat dacă s-a clarificat în vreun fel situația celor doi consilieri județeni PNL pe care Daniel Țuchel vrea să îi excludă din PNL, Constantin Grosu și Liviu Butunoi și dacă la acest moment cei doi sunt consilieri PNL. Dobre ne-a declarat destul de sigur pe sine sunt în continuare membri PNL și în consecință sunt consilieri județeni PNL.

Reamintim că pe 20 februarie președintele PNL Tecuci a anunțat că a inițiat radirea din evidențele organizației a consilierilor județeni Liviu Butunoi și Constantin Grosu și a consilierilor municipali Emil Ciubuccciu și Teodor Spiridon, toți patru fiind acuzați de susținerea publică a unei alte doctrine. De fapt, acuzația reală este că cei patru nu au fost de acord cu proiectul de buget al lui Daniel Țuchel, căruia i-au cerut introducerea mai multor amendamente. Propunerile de sancționare ale președintelui PNL Tecuci trebuie validate de conducerea organizației județene.

Excluderea din PNL a celor doi consilieri municipali a fost validată: „Cu privire la cei doi consilieri municipali de la Tecuci, domnul Tudor Spiridon și domnul Emil Ciubucciu, situația lor a fost discutată în ședința Comitetului Județean Executiv și în ședința Biroului Permanent Teritorial și sancțiunea propusă de filiala PNL Tecuci a fost validată”, a declarat Victor Dobre, care a și admis că PNL va avea cu doi consilieri mai puțin în Consiliul Municipal Tecuci: „În ceea ce privește Consiliul Municipal Tecuci, probabil că or să fie cu doi mai puțin”, a admis Dobre. 

Președintele PNL Galați era însă destul de sigur de sine atunci când se referea la situația celor doi consilieri județeni pe care Țuchel vrea să îi dea afară din PNL și chiar încerca să convingă jurnaliștii că „statutar vorbind” Liviu Butunoi și Constantin Grosu sunt încă membri PNL:

„În ceea ce privește situația celor doi consilieri județeni, există o propunere a filialei din Tecuci, care nu a fost luată în discuție de conducerea organizației județene. În momentul de față, consilierii județeni PNL sunt cei care sunt. Statutar vorbind, ei sunt membri PNL și ca atare consilieri județeni. Nu este încă o decizie statutară”, a precizat Dobre. Spusele lui Dobre nu s-au adeverit cel puțin în ceea ce îl privește pe Liviu Butunoi.

PNL a pierdut deja trei aleși locali și în funcție de decizia lui Constantin Grosu s-ar putea să îl piardă și pe al patrulea. Și pierderea a două mandate de consilier județean nu este un fleac.

Se poate spune că liderii PNL fredonează (a pagubă) cântecul „zece negri mititei”, pentru că pe zi ce trece este din ce în ce mai greu să știe câți consilieri județeni mai au…

Sursa: stiridegalati.ro
Autor : Ticu Ciobotaru

Fii tu primul care comentează on "Consilierul județean Liviu Butunoi a trecut la Mişcarea populară"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*