shopify
analytics tool

Conferinţă de presă a deputatului Mircea Toader

foto: ProTecuci.ro

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a susţinut o conferinţă de presă, joi, ora 11, la biroul propriu din Tecuci. Mircea Toader a vorbit despre programul vizitei Ministrului Agriculturii Stelian Fuia la Matca şi Tecuci şi a făcut câteva precizări în privinţa grevei opoziţiei. “Protestul n-are niciun fel de justificare legală sau regulamentară. Aşa cum prevede legea privind statutul parlamentarilor obligaţia lor este să desfăşoare activităţi în Parlament, conform hotărârilor birourilor permanente ale celor două camere (…) Am trimis fluturaşi pe adresa unor concetăţeni din judeţul Galaţi prin care am arătat că este absolut incorect ca parlamentarii care trebuie să desfăşoare activităţi în Parlament să primească acea indemnizaţie şi acele sume care le revin, pe nemuncă (…) Motivaţiile că nu le sunt acceptate amendamentele sunt incorecte. Cel puţin 41 de iniţiative legislative ale colegilor din opoziţie au trecut ca legi”. Printre alte răspunsuri date jurnaliştilor, Mircea Toader a vorbit despre centura Tecuciului, a cărui câştigător a fost stabilit. În această săptămână se semnează contractul, hotărârea de expropriere este pregătită, astfel că lucrările se vor putea demara cât de curând, în cazul unor condiţii meteo favorabile. “Lucrările sunt prevăzute să dureze 2 ani dar poate se vor termina în acest an deoarece nu este o zonă dificilă, e o zonă de şes”. Deputatul Toader a mai spus că în 2 săptămâni Guvernul va stabili priorităţile de finanţare pentru ANL-uri după următoarele criterii: cele care se pot finaliza în 2 luni vor fi finanţate imediat, cele în 6-8 luni în etapa a II-a iar restul vor fi trecute în zona bugetului anului viitor. Mircea Toader a remarcat şi că acţiunea de deszăpezire a fost gestionată bine de administraţia locală tecuceană, amintind situaţia mult mai delicată a oraşului Focşani şi a altor localităţi.

1 Comment on "Conferinţă de presă a deputatului Mircea Toader"

  1. Mi-ar putea raspunde domnul Toader la o intrebare ?
    Oare Tecuciul nu are suficienti oameni deosebit de capabili, astfel ca in colegiul ce include municipiul sa fie propus si ales DEPUTAT un localnic ?
    Daca am putut da un senator, de ce n-am putea da si un deputat ?

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*