shopify
analytics tool

Concurs pentru ocuparea funcţiei de Director general al Primăriei Municipiului Tecuci

concurs-director-primaria-tecuci

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director general – Direcţia Generală Economică din cadrul Primăriei municipiului Tecuci, judeţul Galaţi.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

  • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ştiinţe economice;
  • studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 3 ani.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 21 noiembrie 2016, ora 10:00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul ANFP în termen de 20 zile și trebuie să conţină:

  • copia actului de identitate;
  • formularul de înscriere, conform anexei nr. 3 la HG nr. 611/2008, modificată;
  • copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
  • copia carnetului de muncă sau adeverinţă care atestă vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate;
  • cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere);
  • adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
  • declaraţia pe propria răspundere/adeverinţă care atestă că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Bibliografia necesară în vederea susţinerii concursului poate fi parcursă aici.

Relaţii suplimentare cu privire la acest concurs se pot obţine la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici din bd. Mircea Vodă, nr. 44, bloc M17, tronsonul III, sectorul 3, Bucureşti, precum şi la numărul de telefon 0374/112.726.

Sursa: posturi.gov.ro

7 Comments on "Concurs pentru ocuparea funcţiei de Director general al Primăriei Municipiului Tecuci"

  1. Nu am mai auzit nimic despre concursul de ocupare a postului de director al Politiei Locale, pentru care se cereau studii teologice.
    S-a desfasurat? A ocupat parintzelul postul?

  2. Interesant, cine mai este contabil sef sau director economic la primarie? Sau postul e vacant?

  3. Consilierule, nu ma cunosti, si nici nu sti pe cine interpelezi. Pastreaza-ti teribilismele pentru colegii tai de generatie .

  4. Daca sunteti asa destept si le stiti pe toate de ce nu candidati?

  5. Dane, da—o naibii de politica, cu puncte sau fara puncte. PSD-isti sau PNL-isti, sunt tot aia. Ai facut si tu o facultate (daca esti cel care te semnezi ). Ce zici despre cerinta unei vechimi în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, de minimum 3 ani, pentru a ocupa functia de Director General ? Ce cunostinte si experienta are un copil de 25 ani, care a facut, cu chiu cu vai, o facultate, poate chiar in orasul nostru, cu vechi „traditii universitare”?

    Dar tu, cat cat de competent erai dupa primii trei ani de la absovirea Facultatii de drept ?

    Ai da cheile apartamentului tau unui copil, abia iesit din pubertate ? Dar cheile orasului si gestionarea resurselor Bugetului local ?

    Se scot la vanzare terenurile de sub garaje si suprafetele limitrofe acestora, desi prin contractele de concesionare sunt atribuite pe 25-49 ani, iar redeventele anuale sunt luate in calcul la fundamentarea Bugetului local anual.

    Un Director economic cu experienta nu ar accepta anularea contractelor de concesiune in derulare, si scoaterea la vanzare directa a terenurilor ocupate de garaje, deoarece stie ca se comit mai multe ilegalitati, iar cand vine Parchetul sau Curtea de Conturi, va trebui sa raspunda contraventional si penal.

    Un adolescent cu capul plin de Facebook , cu parinti potenti financiar sau politic, cu o facultate privata absolvita, fara a sti macar unde este sediul declarat, incantat de titlul de Director General, va semna tot ceea ce i se va pune in fata. Ca va avea de suferit, in viitor, e mai putin important. In fapt, cei care pierd , suntem noi, tecucenii.

  6. Lipseste un criteriu de eligibilitate : Candidatul trebuie să aibă origine politică sănătoasă, adică să fie membru PSD sau după caz simpatizant, sau susținător. Membrul PSD are 8 puncte din oficiu, simpatizantul 2 puncte, iar susținătorul un punct.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.