shopify
analytics tool

Concurs pentru funcția de Administrator Public al Municipiului Tecuci

concurs-manager-Tecuci

UAT Municipiul Tecuci organizează concurs în vederea ocupării funcției contractuale de conducere de Administrator Public.

Nr.112 /PJ/03.01.2016 (click AICI) – Publicat pe blogul Municipiului Tecuci în data de 06.01.2016, nepublicat încă pe site-ul oficial ANFP 

Condiții de ocupare a postului: 

  • a) are cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exerciţiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
  • f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

Criterii specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției:

  • – studii universitare de licenţă în domeniul juridic, economic sau administrativ;
  • – studii universitare de masterat, de preferinţă, în domeniul administraţiei publice;
  • – cursuri de perfecţionare în domeniul managementului de proiect;
  • – cursuri de perfecţionare în domeniul auditului intern în sectorul public;
  • – experienţă profesională în funcţii de conducere de minim 2 ani;

Dosarul de concurs trebuie să conțină:

  • a) cerere de înscriere la concurs adresată Primarului Municipiului Tecuci;
  • b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  • c) copiile documentelor care să ateste nivelul şi specialitatea studiilor;
  • d) copiile documentelor care atestă efectuarea unor specializări;
  • e) copiile documentelor care atestă efectuarea unor programe de pregătire/perfecționare;
  • f) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste experienţa profesională;
  • g) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-i facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
  • h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
  • i) Curriculum Vitae;
  • j) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.

Actele prevăzute la lit. b), c). și d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

Concursul se va desfășura la sediul U.A.T. Municipiul Tecuci, din Tecuci, str. Decembrie 1918, nr. 66, astfel:

  • – selecția dosarelor se va face în data de 11.01.2017, ora 12;
  • – proba interviu în data de 19.01.2017, la ora 10.

Dosarele de concurs se vor depune în perioada 6.01.2017 – 10.01.2017, ora 15, la sediul U.A.T. Municipiul Tecuci, din Tecuci, str. 1 Decembrie 1918, nr. 66.

Relații se pot obține de la sediul U.A.T. Municipiul Tecuci, din Tecuci, str. Decembrie918, nr. 66.

Telefon: 0372.364.111 – persoană de contact Vîrlan Mihaela cons. sup. în cadrul Comp. Gestiunea Resurselor Umane și a Funcţiilor Publice.

Bibliografie Concurs Administrator Public

  • Constituția României;
  • Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 31/1990 – Legea societăților republicată;
  • Legea 554/2004 – Legea Contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea 544/2001 — privind liberul acces la informațiile de interes public cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG 189/2008 — privind managementul instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și așezămintelor culturale de drept public;
  • Legea 215/2001 –  Legea administrației publice locale cu modificările și completările ulterioare.

28 Comments on "Concurs pentru funcția de Administrator Public al Municipiului Tecuci"

  1. Daca e asa, nu pot decat sa felicit decizia domnului Iulian Mircea de a reveni in Tecuci alaturi de noua administratie pentru a aduce la normalitate orasul nostru in urma dezastrului lasat de primarul Tuchel si PNL.

  2. Il cunosc personal pe dl Mircea Iulian. Mi-a fost Director la Zone Verzi si pot spune ca e un om deosebit, cu foarte mult bun simț și care a dat dovadă întotdeauna de profesionalism. Omul ăsta chiar e pregătit și bine educat. Merită să ocupe o astfel de funcție! Mult succes domnule Mircea!

  3. Da cand își pune motorina de la spații verzi nu spune nimeni?! De cand e capabil Lulea ?! A terminat dreptul nu administrație publica si la bucuresti cum a intrat nu datorită partidul cumva e doctor sau inginer si nu știm ?! Concluzia are bulan de partid dar PSD nu va mai iesi la următoarele alegeri! Si ce se aude prin târg cica el administrează Tecuciul ca e pus de Butunoi da na minciuna e pe jumate adevar…

    • treaba cu motorina este o minciuna. stiu sigur, 100%.
      poate altele sunt adevarate, dar asta cu motorina sunt sigur ca e o minciuna.

  4. Stiți cine are experiență profesională în Tecuci pe această funcție? Marian Tuchel. Cum ar fi dacă ar candida. Vă certați degeaba pe candidat. Tot aia e.

    • De ce nu chiar maria-sa Von Snitzel?Ca tot era el aproape economist,aproape master,aproape orice…si cum stia el sa dea banii nostri pe la pestrite (apropo,ati vazut ca „tariful” Adelinei pentru ce presta ea era de 4.000 euro adica exact cat i-a dat Snitzel)!
      Imi aduc aminte ca acum un an „un mare institut de sondare a opiniei publice (sac)” il dadea pe Snitzel cu peste 51% castigator la Tecuci.Asa a fost…

  5. Citesc numai comentarii denigratoare la adresa lui Mircea Iulian, ca are taraba in piata, ca nu mai stiu ce. In primul rand si eu am taraba, nu inteleg de ce e asa o jignire, in al doilea rand stiu ca are o functie de conducere in Ministerul Transorturilor, multa experienta in administratia publica, de ce nu ar fi potrivit pentru el? e asa plin Tecuciul de oameni competenti pe adm publica si nu stiam noi? In loc sa apreciati oamenii care ne pot ajuta, clasic romanesc.

  6. „Lucid” care postati comentariul din 8 ian 2107, ora 17:33, mi-ati impumutat pseudonimul. Daca va place acest nume, ceeace m-ar flata, adaugati-i un mic semn distinctiv, ca sa fim corecti.
    Eu nu pretind ca as fi singurul lucid de pe-aici, dimpotriva, as vrea sa fim cat mai multi. Dar am fost primul care a ales acest nume si, ca sa nu se produca confuzii, puteti adauga acestui nume un mic semn.
    Poate ca vacanta pe care mi-am luat-o este cauza acestei incurcaturi, desi in ultima vreme exista in Tecuci si in tara o vadita intentie de a ataca luciditatea prin tertipuri care starnesc confuzie.
    Oriare ar fi adevaratul motiv, mergem inainte. Ne va diferentia stilul.

  7. pentru oricine o fi, sigur va merge mai bine tecuciul, acum cu administrator

  8. Domnule admin, cred ca aici e vorba de o functie contractuala si nu de o functie publica, drept pentru care nu este necesara publicarea anuntului privind concursul pe site-ul oficial al ANFP. Concursurile pentru ocuparea functiilor contractuale se desfasoara conform prevederilor H.G. 286/2011.

    • astia oare ne cred prosti?
      pun la cerinte toate criteriile si conditiile indeplinite de dl. IULIAN MIRCEA, ca nu care cumva sa mai indeplineasca si altcineva aceste conditii.
      duceti-va dracului toti cu politica voastra cu tot.
      toti sunteti o apa si-un pamant… PSD,PNL, ALDE…

    • valeriu strehaia | 9 ianuarie 2017 at 10:34 | Răspunde

      pe acest site se publica orice forma de concurs din bani publici: http://posturi.gov.ro/post/administrator-public-u-a-t-comuna-sageata-buzau/

      Daca nu este publicat pe postuti.gov.ro Luleaua dupa ce va castiga conCUR-sul va da banii inapoi.

    • valeriu strehaia | 11 ianuarie 2017 at 09:58 | Răspunde

      Frumoasa fotomodela Elena, toate posturile ce urmeaza a fi ocupate prin concurs nearanjat si platite din bani publici trebuiesc publicate pe site-ul posturi.gov.ro, cel putin asa scrie in ordonanta promovata de guvernul Ponta privind infiintarea site-ului posturi.gov.ro.

  9. asta e postul lui mircea iulian.
    frumos… cum are grija partidul de fiecare.

    • Prostii. Eu am intelesc ca va concura dl. Buchir pt. acest post.

    • Ar fi superb dar nu cred… Pe Iulian Mircea il cunosc personal,e o persoana capabila, responsabila, cu expertiza si experienta in administrație publica la nivel central cat si la nivel local. Din cate stiu, acum lucrează pe la Ministerul Transporturilor.

      • Cosmin tu crezi că asa se cheamă tarabele din piată în care si-a făcut practica ministerială tânărul ăsta cu alura de flăcău imberb? Ăsta este spionul senatorului în biroul primarului…! Un tarabagiu pe post de ienicer al lui senatorului Butonel…

        • Gica Tepeneag, ori esti tendentios ori faci o grava confuzie. Mircea Iulian de care vorbesc eu a fost Director la Zone Verzi Tecuci, dupa care a plecat la Bucuresti unde pana la caderea guvernului Ponta a fost consilierul personal al ministrului Liviu Pop. Acum din cate stiu coordoneaza activitatea de restituire a accizei la combustibili pe Romania la Ministerului Transporturilor.

      • mircea iulian e un copil. ce administratie sa cunoasca?

        • Domnule „tecucean” într-adevăr e tânăr, dar are un CV impresionant! Nu vad ce e rau în a fi tânăr. Funcțiile înalte chiar trebuiesc ocupate numai de persoane de vârsta a treia? Eu chiar susțin tinerii care o iau de jos și prin muncă ajung sa ocupe funcții de conducere. Succes Iulian Mircea!

          • ionute, functiile inalte trebuiesc ocupate de oameni competenti, nu de acoliti politici.
            mircea iulian a luat-o de jos: s-a mutat in sediul psd, bea, mananca, doarme, fute si ce mai face in sediul psd.
            omul asta nu a ocupat niciodata un post pe bune, cu concurs pe bune. functii politice date de partid si atat.
            sa ma contrazica cineva, care stie cv-ul domnului Mircea.

    • Un tânăr pregătit, consilier județean, care poate dovedi că în Tecuci se pot face multe lucruri bune pentru oameni. Mult succes, Iulian Mircea!

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.