shopify
analytics tool

Cele mai interesante teme de discuţie de la conferinţa USL – VIDEO

Daniel Tuchel_tecuci.eu  Preşedintele PSD Tecuci Daniel Butunoi a declarat jurnaliştilor că actualul primar ar fi fost avantajat dacă atât el cât şi Daniel Ţuchel ar fi candidat la primărie. „Tecuciul nu merită numai un primar bun ci şi un parlamentar de aici care să ţină cu tecucenii”. Daniel Ţuchel şi-a exprimat dezaprobarea faţă de această formă de alegere a primarului dintr-un singur tur. „Un primar fără majoritate nu este un primar legitim. Vorbesc în calitatea de primar care a câştigat alegerile cu peste 75%. Poate şi acest argument ne-a adus în situaţia de a bate palma şi de merge împreună în aceste alegeri. Eduard Finkelştain a câştigat sub 50% în 2004 dar din 2 tururi, la fel în 2008 iar cum îşi propune să câştige sub 30% din primul tur”. Vizavi de viitorul candidat la Primăria comunei Ţepu, Daniel Ţuchel a spus că organizaţia locală (din care nu mai face parte din anul 2009) urmează să ia o decizie şi a infirmat zvonul conform căruia soţia sa ar candida pentru această funcţie. Revenind la situaţia de la Tecuci Ţuchel a precizat:”În protocolul USL este stabilit clar, listele pentru alegerile locale respectă alegerile din 2008. PSD-ul a obţinut atunci 4 consilieri locali, PNL-ul 4, paritatea este de 1 la 1, lista începe cu primarul, următorul loc aparţine PSD-ului, următorul PNL-ului…PC la Tecuci face parte din ACD (PNL+PC), care este reprezentată de mine. Din locurile ACD voi ceda un loc unui membru PC”. Principalul contracandidat al lui Daniel Ţuchel la Primăria Tecuci este considerat primarul în funcţie, Eduard Finkelştain. S-a vehiculat şi numele reprezentantului PRM la alegerile pentru scaunul de primar, Livia Chirilă, comisar al Gărzii de Mediu. Întrebat de jurnalişti dacă ia în acest calcul electoral şi Partidul Verde, Ţuchel a spus că PV este un vector important. „Vasile Pazvante cred că mai are forţa să facă o figură frumoasă însă nu de nivelul celei din 2008. Dar este un brand politic pe piaţa din Tecuci”, a adăugat Daniel Butunoi. Potrivit spuselor lui Daniel Ţuchel sondajele arată USL la Tecuci la peste 50%. „Prin consilierii pe care-i aveţi acum prin fundaţia Semnal vreau să fac un referendum în această campanie deoarece mă deranjează 2 lucruri Poliţia Locală pentru că nu-şi are sensul şi această taxare de parcare pe domeniul public atât timp cât maşina mea are plătite taxe şi impozite, la fel se plăteşte concesiune pentru un teren şi apoi trebuie plătit impozitul la concesiune”, a spus Valeriu Căpraru, directorul fundaţiei.
Daniel Ţuchel, despre erorile administraţiei Finkelştain şi eventuale soluţii
Discursul complet îl puteţi urmări în varianta video.
„În ultimii 3 ani de zile o singură hotărâre de consiliu a fost să se cumpere ceva pentru Tecuci în rest lună de lună se vinde din domeniul public sau privat al UAT”
„Zilele trecute tot cu banii tecucenilor se turna asfalt peste beton (trotuare zona Turist-Piaţă). O să mergem să luăm asfaltul cu lopata pentru că nicăieri în lumea asta asfaltul nu face priză cu betonul”
„În 2005 a venit la Tecuci Romprest. Atunci consilierii PNL s-au ridicat în picioare şi au spus că e cea mai mare prostie să închizi o societate comercială pe care tu o ai, fie ea chiar şi în insolvenţă şi să externalizezi acest serviciu unei societăţi private care are un singur raţionament, să facă profit… Romprest a fost îndepărtat dar şi-au dat seama că nu-l mai pot îndepărta de tot pentru că firmele portocalii care stau în spatele acestei firme nu pleacă când vrea primarul”
“Dacă vom câştiga Primăria sper să facem o platformă de gunoi a întregului areal din zona Tecuci nu doar a municipiului”
”Dacă viitorul primar nu va avea înţelepciunea de a avea o viziune extinsă asupra zonei Tecuciului, cu servicii moderne de transport public, distribuţie apă la comun, de canalizare nu vom putea aduce bani europeni”. Un program elaborat de masuri va fi prezentat de candidatul USL la primarie ulterior.

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=rJSczMeLP2o’]

7 Comments on "Cele mai interesante teme de discuţie de la conferinţa USL – VIDEO"

  1. Toate criticile aduse actualului primar de cei doi, care freamata sa ne blagosloveasca cu mareata lor conducere, sunt adevarate. Ba chiar prea putine.
    Dar ce ne asteapta fratilor de la acesti doi hotomani? De unde si pana unde ei, oare nu avem scapare? Trebuie musai ca unul sa fie primarul si celalalt deputatul?
    Mai bine Oanca sau pazvante, ca astia au mai multa inima decat astea doua aspiratoare.

    • se pare ca e musai sa fie unul primarul si unul deputatul. sunt in joc 2 milioane de euroi, nu-i asa domnule Butunoi?

  2. De la inceput, nu-l simpatizez nici pe unul, nici pe altul… imi dorec un primar cinstit, atat cat se mai poate astazi… si bun gospodar… totusi, nu pot sa-mi pun si eu, ca tot omul, cateva intrebari… poate ma ajutati sa deslusesc cum vine problema…
    1. Actualul edil, Edi… este unul din principalii exponenţi ai actualei puteri portocalii, verzulii sau cum o mai fi astăzi colorată în judeţul Galaţi, aşa ca să uite lumea de ei… sau s-o fi răsclocit şi el…? Pedeliştii sunt huliţi în toată ţara, iar Edi ce mesaj vrea să ne transmită ? că nimic din toate relele întâmplate în ultimii ani nu sunt marca lu’ Tacsu’ Mare. ?
    Iar cand scriu,mă gândesc şi la Edi…
    2.Cât despre domnul care râvneşte la plăcinta cu afine a lui Edi, uitând ce cozonaci buni se fac la Ţepu… stau şi eu aşa ca mujicul şi mă întreb, eu, băiat de la oraş,”cu pretenţii”, fără a încerca să jignesc pe compatrioţii mei din zona rurală, am eu nevoie de un primar „de la ţară”, care să ne înveţe administraţei locală, pe noi, tecucenii?!… chiar aşa de rău am ajuns ?… altceva aş fi zis dacă venea „doctorul turnător” de la Galaţi, să candideze la primăria Tecuci… ăsta cel puţin, este specialist în a ne anestezia simţurile, pe când domnul al carui nume începe cu Ţ de la Ţepu, pare a fi predestinat acelei localităţi…
    Şi-apoi, am înteles eu greşit poate, dar el vrea Tecuciu, iar „doamna” vrea Ţepu… o fi vreo „ţeapă” la mijloc…?
    Iar chestia asta cu buletinul de Ţepu sau de Tecuci, cine mi-o poate desluşi…? Urmează cumva, peste 4 ani, în caz de reuşită acum, la Tecuci, o candidatură la Galaţi …? şi-apoi,mai departe
    „Să vedem dacă şi-n Marte, pionerii-nvaţă carte ?…”
    Tare Ţuchel ăsta, are perspectivă, ce mai…zic şi eu, aşa, ca să-mi dau cu părerea… nu să supăr pe vreo cineva…

    • Pt parerologul | 27 aprilie 2012 at 20:08 | Răspunde

      Intr-adevar asa am ajuns noi tecucenii sa ne invete administratie locala, dar nu orice fel de administratie ci de performanta un taran. Pt ca taranul despre care vorbesti mata este mult mai gospodar decat orice orasean din acest mic targ al Moldovei.Se observa clar ca nu agreezi ideea de a fi condus orasul de Tuchel, insa o sa vezi dumitale peste cativa ani…si o sa imi dai dreptate ca primar ca asta n-o avut Tecuciu dinainte de revolutie. Oricum iti vand un pont…100% el este viitorul primar al Tecuciului. Iti amintesti oare sub ce guvernare am trait noi romanii cel mai bine?…aaa a PNL-ului condus de Tariceanu…iti amintesti sub ce guvernare am dus-o cel mai rau….aaa…cloaca PDL-ista…eu cred ca si la Tecuci e vremea sa schimbam culorile si nu datorita partidului cat datorita candidatului….Tuchel fiind cu peste 3 clase peste Edi in ceea ce priveste administratia…Numai bine..Ne auzim dupa alegeri.

    • Auziti domnu’ Parerologu’?
      Ca tot sunteti specialistul nr. 1 in politica….la dat cu presupusul…am o intrebare? Daca doua mandate orasul asta a fost condus de domnul actual primar(nu-i retin exact originea…),sau daca contracandidatii seriosi de pana acum erau eruditi (in teoria probabilitatilor-poarta-n casa, sau in stiinte oculte alternative ),de ce sa nu ne conduca si un „primar de la tara”? Asa la „misto”…ce avem de pierdut?
      Si DAAAA, avem nevoie de cineva care sa ne-nvete administratie publica localaaaaaa….suntem praf la capitolul asta,credeti-ma pe cuvant…
      P.S. Pareti un apropiat al domnului Primar,dupa cum il alintati..”Edi”…bine ca nu-i spuneti „Edisor”.Ma intreb de ce sa nu-i spunem si D-lui Tuchel-„Dany”sau”Danut”…, ar fi echitabil…Cu stima!

      • Domnu’Gigi, Schema dumneavoastră „nu ţine”… cel puţin la mine… nu am nici o „apropiere” faţă de primarul în funcţiune… mai mult decât atât, nuanţa sa portocalie, mai degrabă mă deprimă decât mă face să-l alint… jocul nevinovat de cuvinte încercat cu insucces, edil-edi, nu face decât să scoată din alte persoane, apropiate de alţi candindaţi, efluvii de amor electoral neînplinit… scuze cu SÎ mare de tipar…! Dany sau Dănuţ sună pt. mine la fel de disonant muzical ca şi Edi sau Edişor… Am în faţă curiculumurile vitele… celor doi, declaraţiile de avere şi de interese, deocamdată numai ale unuia din cei doi şi încerc să formulez, cu modestele mele posibilităţi, o matrice comparativă care să cuprindă calităţile şi defectele nu numai a celor doi împricinaţi, ci şi ale celorlalţi candidaţi la halviţa care este fotoliul de primar al Tecuciului… când voi avea toate datele, vă voi propune un „exerciţiu” tuturor celor care vor ca nu numai Tecuciul să aibă un nou primar (observaţi că şi eu îmi doresc un nou primar…), ci şi, MAI ALES, tecucenii să beneficieze de serviciile unui nou primar… este o oarecare diferenţă… zic eu, aşa… nu trebuie să vă luaţi după mine… bine este să aveţi fiecare un punct de vedere, o opinie… şi nu numai să le aveţi, ci să le împărtăşiţi şi celorlaţi… Ştiu că numai datele la care m-am referit nu sunt suficiente… măreţele realizări ale fiecărui candidat în viaţa de până acum… osanalele pe care stafurile de campanie le ridică iubiţilor lor conducători… acolo unde există şi argumente, nu numai „vorbe”… programele de campanie… bla, bla, bla,… vorbele care circulă prin „târg”… focul, fără fum şi invers… Ce ziceţi, aveţi curajul cei care sunteţi partizani cu unii sau alţii dintre candidaţi să vă prindeţi în chestia asta la care să-i spunem, să zicem „Ce tare-n… este candidatul nostru!”… bineînţeles nu tare în gură, sau în pumni, sau în avere, sau în modestie şi sărăcie, sau în partidul care îl reprezintă… Şi să vedem ce va ieşi… să ne alegem un primar, aşa la „mişto”, ar fi cam aiurea-n tramvai… şi cum Tecuciul nu este dotat cu tramvaie… hai să o facem la modul serios… prea am votat „la mişto” 22 de ani… Respect domnule Gigi pentru părerea dumneavostră!

  3. Betonul ofera o fundatie ferma pentru stratul flexibil de asfalt,se poate lua in considerare, pentru a se imbunatatii calitatea strazii, realizarea unui strat subtire de beton.Nu se instaleaza stratul de asfalt peste betonul segregat si fisurat.
    Dar cum toti ne pricepem la toate ,traiasca patria noastra mandra ca o mireasa…

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*