shopify
analytics tool

Cătălin Hurdubae: Tecuciul nu are drumuri asfaltate, spital şi locuri de muncă

constantin-hurdubae-samir-oanca

„În Primărie nu mă interesează criteriul politic, ci profesionalismul” * “Vreau ca acela care vine şi investeşte în acest oraş să simtă că găseşte la noi în primul rând parteneri” * “Putem să respectăm tradiţiile, obiceiurile, zilele importante ale anului, fără a ne bate joc de bani”


– Domnule primar, v-aţi început mandatul cu acuzaţii grave la adresa fostului primar Daniel Gerhardt Ţuchel. Aveţi o nouă organigramă a administraţiei locale? Cine a plecat şi cine a rămas din Primăria condusă de fostul edil?
– Încă nu este aprobată noua organigramă, eu o am încă aici pe birou, pe un dosar roz. De plecat din Primărie, cred că a plecat cine a trebuit! A plecat inclusiv secretarul Primăriei, arhitectul şef al Primăriei, a plecat directorul economic al Primăriei, şeful de la Taxe şi Impozite. Prima dată s-au îmbolnăvit trei luni, şi după asta au plecat. Unii n-au mai venit de a doua zi după ce am depus jurământul. A plecat cine a vrut.
Cine va rămâne? Vor rămâne toţi cei care sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului şi care îşi doresc să facă o echipă alături de mine! Nu mă interesează criteriul politic. Pe mine mă interesează profesionalismul. Dacă se va înţelege acest mesaj, oricine are un loc păstrat lângă mine cât va ţine mandatul meu!

– Domnule primar, ce nu are acum Tecuciul şi va avea peste trei ani şi aproape şase luni, la finele mandatului dumneavoastră?
– În primul rând, Tecuciul nu are drumuri asfaltate, Tecuciul nu are spital, Tecuciul este într-o goană teribilă după locurile de muncă. Acestea sunt cele mai importante pe care nu le are Tecuciul! Tecuciul, cu siguranţă, merită mai mult!
Când am spus de asfalt, am venit cu un proiect cu 60 de km de asfalt în patru ani. Pornim studiul şi proiectarea pentru primii 15 kilometri, cred că vor putea fi definitivaţi pe la finele lui 2017, pe finanţare europeană.
Pentru un proiect de excepţie – realizarea unui spital regional – am zis că voi găsi înţelegere la toate forţele politice, pentru că Tecuciul are nevoie de spital, nu un partid sau altul!
În ceea ce priveşte locurile de muncă, pentru 2017, vreau ca acela care vine şi investeşte în acest oraş să simtă că găseşte la noi în primul rând parteneri. Să nu-i îngreunăm cu taxe, suprataxe, birocraţie. Ne-am gândit să facem o piaţă de en-gros, cu taxe foarte mici pentru tecucenii care vin cu produse. Îi va proteja pe cei care fac un comerţ stradal agresiv, expunându-se unor accidente din dorinţa de a ieşi, cât mai mult, în carosabil. Nu am intervenit cu forţele de ordine să-i dispersăm, încercăm să păstrăm vadul, pentru a avea şi ei, şi noi, beneficii! Avem o suprafaţă de teren disponibil la ieşirea din Tecuci şi, prin hotărâre de Consiliu Local am trecut-o în proprietatea noastră, era dată spre administrare unei firme a Primăriei. Construcţia nu va fi de mari dimensiuni, va avea utilităţi, grup sanitar şi sperăm că va fi gata în primăvara anului 2017.

– Vorbiţi de anul viitor, dar ce lucrări de investiţii v-aţi propus să finalizaţi anul acesta cu fonduri de la Primărie?
– Modernizarea intersecţiei străzilor 1 Decembrie cu Gheorghe Petraşcu, şi apariţia unui sens giratoriu în acea zonă în care erau nişte semne de circulaţie care arătau cum arătau. Vom mări carosabilul şi va apărea acest sens giratoriu care va regla circulaţia în zonă. Eu zic că la sfârşitul lunii noiembrie această lucrare va fi gata.
Am început asfaltarea pe strada Ecaterina Teodoroiu din intersecţia cu Gheorghe Petraşcu, în zona Restaurantului Cina, drumul care duce la cimitir. Sunt doi kilometri jumătate, cele două trotuare vor fi asfaltate. Nu cred că va dura o lună de zile, lucrarea înaintează pe zi ce trece.
Se va finaliza, cu siguranţă, o reabilitare a străzii Mihail Kogălniceanu, de la statuia CFR-istului către fabrica de pâine. Există o zonă a blocurilor CFR unde, dacă plouă, apa nu are nici un fel de scurgere atinge 60-70 de centimetri, ieşi din bloc cu barca. Este o expresie metaforica, dar reală! Acolo vom face inclusiv parcări pe partea blocurilor, instalaţii de ape pluviale, asfalt, trotuar.
Pe bulevardul Victoriei avem de făcut trotuarele, reamenajat spaţii verzi şi parcări, pe partea din stânga, direcţia de mers sens giratoriu către Gara de Sud. Şi dacă ne permite vremea, în trei luni, eu zic că o finalizăm.

– Domnule primar, Tecuciul a avut o viaţă veselă: petreceri publice, iluminat festiv, festivaluri. Cât preţ veţi mai pune pe tot ceea ce a însemnat distracţie publică?
– Putem să respectăm tradiţiile, obiceiurile, zilele importante ale anului, fără a ne bate joc de bani. Ceea ce mi-am propus eu, cu bugetul pe care îl am, va fi o zi de Ajun de Crăciun, în 24 Decembrie, în care vom avea un mic spectacol de obiceiuri şi tradiţii, în faţa Casei de Cultură. În perioada Crăciunului, din dreptul Casei de Cultură se vor auzi colinde.
În seara de Revelion vom avea un foc de artificii frumos. Doresc ca în fiecare cartier să aibă loc câte-un foc de artificii, deci să pornească patru focuri de artificii, şi la urmă cel din centru. Merită tecucenii! Spectacolul va începe cu formaţii de tineri din Tecuci, şi după aceea, nu am definitivat programul, unul sau doi invitaţi, presupun că din Republica Moldova, pe un buget relativ redus. Prefer să investesc pentru copii şi pentru Crăciunul 2016, iar fiecare copil, în grădiniţe şi şcoli, să primească din partea noastră câte ceva: un dulce, o portocală, o jucărie. Iluminat festiv îmi doresc cam în toate cartierele, nu doar în centru. Am mutat deja patinoarul din Parcul Central în „Parcul de nouă luni”, de la Gara de Sud.

– Câte dintre proiectele începute de fostul primar le veţi continua şi duce la bun sfârşit?
– Voi continua toate proiectele necesare tecucenilor şi proiectele pe care s-au făcut investiţii însemnate pentru proiectare şi studii de fezabilitate. Nu-mi pot permite să arunc cu sutele de mii de lei, pe indiferent ce firmă de proiectare, indiferent din ce loc. Nu am oprit absolut niciun proiect. Problema cea mai grea este că sunt în faze incipiente pentru accesare de fonduri europene.
Cel mai înaintat este proiectul pentru un Muzeu al Cărţii. Mi s-a explicat că acolo câştigăm o clădire de patrimoniu care va fi reabilitată. Este vorba de clădirea fostului Tribunal, din parc, în care funcţionează o grădiniţă care se va muta într-un spaţiu nou, iar clădirea va fi reabilitată cu denumirea Muzeul Cărţii. Dar principala hârtie care ne lipseşte este avizul Ministerului Educaţiei că putem schimba destinaţia clădirii. În Muzeul Cărţii va fi o expoziţie de carte veche, deşi Tecuciul are deja un Muzeu preţios, are şi o bibliotecă…

– Care e cea mai gravă problemă a Tecuciului şi cum vedeţi rezolvarea ei?
– Cred că o parte din problema Tecuciului am rezolvat-o: acea stare de normalitate din viaţa de zi cu zi. Când vom intra într-o stare de normalitate a vieţii noastre cotidiene, atunci le vom rezolva şi pe celelalte: drumuri, spital, intervenţii solide la unităţile de învăţământ. Deocamdată am alocat peste 600.000 de lei tuturor unităţilor de învăţământ, bani care de zece ani nu s-au mai dat la şcoli. Vom avea terenuri de sport, săli de sport la şcoli, şi astea le va face Primăria Tecuci!

Cine este primarul Tecuciului

Potrivit CV-ului prezentat pe pagina electronică a Primăriei Tecuci, social-democratul Cătălin Constantin Hurdubae, primarul în funcţie al municipiului Tecuci, a absolvit Facultatea de Mecanică Agricolă a Universităţii “Gheorghe Asachi” din Iaşi, în 1995, şi masterul în management financiar în administraţie publică. În ultimii ani a activat în calitate de director al Agenţiei Asirom Tecuci, ulterior ca manager coordonator al reprezentantelor Galaţi, Tecuci şi Târgu Bujor la Asirom Vienna Insurance Group. Cătălin Hurdubae are 46 de ani, este căsătorit, tatăl a două fetiţe în vârstă de opt şi, respectiv, 14 ani. În prezentarea de pe site se mai precizează că primarul Tecuciului este vorbitor fluent de franceză şi germană.

Sursa: Viata-libera.ro
Scris de Anca Melinte

25 Comments on "Cătălin Hurdubae: Tecuciul nu are drumuri asfaltate, spital şi locuri de muncă"

  1. Domnule Hurdubae, inteleg ca de frica DNA-ului si Curtii de Conturi, care va pot imputa banii cheltuiti daca nu continuati asa numitele strategii de dezvoltare a aorasului, platite cu bani grei de predecesorul dvs, mergeti mai departe cu aceste proiecte. Totusi nu inteleg de ce sa defrisati Parcul Carol, sa faceti pasarele, aeroport, sau alte bazaconii. Nu este mai simplu sa trimiteti rapoarte la aceste institutii si sa le explicati ca cheltuirea banilor publici pe aceste proiecte nu aduce nici un beneficiu? Iar in ceea ce priveste amenajarea unui nou muzeu, daca intradevar se va face cu fonduri europene si cladirea va fi consolidata, merge, dar nu muzeu al cartii. Ce carti sa expuneti in acesta cladire foarte mare?

  2. Da, asa se face treaba, nu cum se lauda prin panourile uriase de acum cativa ani, decedatul. Pacat ca trebuie sa contiunue si proiectele aberante, dar fiind cheltuite miliarde, pe tot felul de studii , existand riscul ca acesti bani sa fie imputati de Curtea de Conturi noi administratii, se continua cu ele, desi tecucenii nu vor castiga nimic de pe urma lor.

  3. MAZĂRE ÎN VARIANTA RURALĂ adica domnul Gerhardt Ţuchel – spune prostii enorm de multe, ideea este simplă, controlul judiciar sau arestul preventiv se aproprie!

  4. ALELUIA A GREŞIT PERFORATUL | 13 octombrie 2016 at 22:12 | Răspunde

    În ultima sa postare de pe facebook neamţul ne anunţă că actualul primar a uitat proiectul de CINCI luni în sertar. Greşind grosolan “artimetica”, actualul primar fiind în funcţie de TREI luni si 20 de zile, Ţuchelul îşi dă singur cu stângul în dreptul. Admite astfel că proiectul care a început în MANDATUL LIBERAL a fost BLOCAT din motive electorale, de frica înjurăturilor în preajma alegerilor. Deci nu a mai vrut să taie trei copaci de frica PRESEI pe care azi ca şi ieşi o acuză de inexistenţă.
    De data asta ŢEPEANULE ai greşit-o rău fiind putred de invidios pe un primar cu adevărat capabil şi pus pe treabă.
    “aDMINISTRAŢIA TA PEFORMANTĂ” a dat greşi de data asta. Tu care auzi pe alţi că îţi fură proiectele când tu ai furat proiectele lui Finkestein lăsând la sfârşitul mandatului tăi trei proiecte şi alea toate o adunătură de prostii aberante gen: muzeul cărţi şi transformarea parcului carol în teren virant….

  5. Problemele Tecucuciului sunt complexe, extrem de complexe chiar şi pentru tecuceni.
    1. Avem probleme mari cu iluminatul public din cauza litigiului în instanţă.
    2. Probleme foarte mari sunt cu spitalul, deoarece a fost distrus în ultimii 4 ani. Să aduci medici tineri la Tecuci nu este simplu, există o singură variantă, dându-le un spital modern, această fiind o soluţie pe termen lung.
    3. Infrastructura, asfalatare trebuie făcută în tot oraşul şi într-un mod responsabil, cu trei straturi.
    4. Trebuie amenajată zona comercială, str. Ştefan cel Mare, doar aşa poţi oferi încredere comercianţilor.
    5. Locurile de muncă.
    Cert este că nu se pot rezolva toate într-o singură zi sau în 3 luni şi 20 de zile de mandat. Sunt multe dosare de rezolvat de către instanţă, şi multe litigii, dar se vor rezolva. Ideea este că trebuie să avem răbdare şi încredere. Nu luaţi seama la răutăţile şi prostiile unora, care doresc rău oraşului. Putem progresa doar alături unii de ceilalţi, dar nu peste noapte.

  6. Domnul Primar ne vorbește de săli de sport, terenuri și altele. Păi să vă trimit factura de la manuale. Că tocmai am dat comandă pe net. Ideea e că ar fi mai bine să începeți cu strictul necesar pentru elevi.

    • Lasa ca ai bani. Ai avut de turul Europei si nu ai de rechizite? Am mai auzit una. De asta umbli cu cersitul prin oras?

    • Desi nu este treaba mea, va pot spune ca primarul a investit bani multi in scolile tecucene, din iulie si pana acum s-au alocat sume importante. Ideea este ca acestea sunt prioritatile reale ale orasului: educaţia şi sănătatea care sunt cu adevărat segmente de viitor pentru oraşul nostru. Desigur infrastructura este esenţială pentru partea economică, dar educaţia reprezintă viitorul nostru.

  7. Da din pacate centura de vest se realizeza la solicitarile Primarului Finkelstain iar cetatenii de pe str. Nicoresti, str. Transilvaniei pot sa confirme ca se realizeza la initiativa Primarului Finkenstain. Cetatenii de pe strazile amintite veneau deseori la Primarul Finkenstain pentru faptul ca trec masini grele pe strazile sus amintite si le sunt afectate casele. Primarul Finkenstain, mai ales ca si el a locuit pe str. Nicoresti a inteles situatia si a facut demersuri ca in regim de urgenta sa fie realizata aceasta centura. Cetatenii de pe starzile sus amintite au vazut chiar documentatia, au fost implicati direct in procedura de incepe a lucrarilor la soseaua de centura. Numai ca, dupa alegerile din iunie 2012, noua formatiu politica USL (formata din PSD si PNL) au stotap lucrarile fiindca au considerat ei ca trebuie sa fie realizate de o firma a USL, avand ei impresia ca firma care realizeaza centura este a PD. si uite asa, am ajuns pana astazi, au trecut 6 ani si soseaua de centura nu s-a realizat, casele oamenilor de pe str. Nicoresti si Transilvaniei au avut de suferit in continuare. Dar, tin sa preciez ca fostul Primar Lazar a realizat soseaua de centura in maxim 2 ani si pe atunci nu erau fondurile de azi.

  8. D le primar am 25 de ani de când stau pe strada libertății ,prima str după cină și nu sa asfaltat niciodată e penibilă de gropi si aș vrea să vă invit seara între vilele L2 siL3 să vedeți cât de întuneric este dacă îți ei una nu știi din ce direcție ai primit peste ochi.Cand a fost vorba de alegeri a venit cineva din primărie sau electrica sa uitat a scris pe caiet si cu asta am rămas.Ar fi bine să țineți cont de toate sesizările că să vă meargă bine si după 4ani.Succes pe mai departe.

    • Da, dar aia erau in campanie electorala si promiteau orice ca sa mai iasa odata. Se va rezolva si problema dvs. Chiar acum i-am pus doleanta dvs. pe birou, domnului primar.

  9. cu soseaua de centura ce se mai aude?

  10. Draga Olga asa spuneati si dupa alegerile din iunie 2012. Tot voi PSD-sitii ca sala mare a Primariei era plina cu voi la depunerea juramantului de catre Tuchel. Oamenii de rand nu mai aveau loc. Primar ca asta nu a mai avut Tecuciul!. bine ca am scapat de Finkelstain. De acum sa vezi proiecte si realizari. Da.S-au vazut realizarile. Realizarile din conturile PSD-ului si conturile PNL-ului, ca trebuie sa stie lumea ca banii furati nu s-au dis doar in buzunarul lui Butunoiu si Tuchel, s-au dus mai ales in conturile PSD si PNL. Ca banii trebuie sa ajunga la partid. Iar domnul Hurdubae stie foarte bine ce misiune are, ca nu l-au promovat intamplator ca Primar si l-au instruit la scoala de vara a PSD de la Constanta, Targoviste si etc. Acolo, la scoala de vara a PSD te invata cum sa spui minciuni si cum trebuie a furi banii oamenilor ca sa ii virezi la PSD. La scoala de vara a PSD se fac cursuri, platite de partid, normal, care te invata modalitatile de a fura banii si a fi virati la PSD pentru alte cursuri cu scoli de vara, pentru camapanii electorale si pentru citronada liderilor.

    • Dumneta spui niste prostii cat casa de mari. Cum poti manca un asemenea r…. fara sa-l cunosti pe acest om, primarul si in general PSD nu au dorit distrugerea Tecuciului, dar cu cine sa te intelegi cu Tuchel?
      Aveti grija la cum judecati un om ca s-ar pute sa-l judecati prost.

    • Toate aceste comentarii denigratoare sunt postate de aceiasi indivizi care au supt din banii publici sub regimul trecut, si acum arunca cu fumigene pentru asi acoperi urmele. Domnule Hurbubae nu va lasati intimidat, ati inceput foarte bine, continuati tot asa.

      • Cel puțin jumătate din indivizii care au supt banii publici în regimul trecut au trecut de la PNL la PSD. Cu ăia nu te lauzi? Toate partidele sunt la fel. Aleargă după ciolan indiferent de culoare politică. Și oricum majoritatea s-au învârtit cam prin toate partidele. E ca pe timpul lui Ceaușescu cu rotația cadrelor.

  11. Au plecat cine a trebuit?.Nu cred că arhitectul șef a trebuit să plece din aceleași motive ca și ceilalți emunerați. A fost nevoită să plece nu-i asa domnule Primar? Boșoteanu cu hotelul din Centru vă spune ceva ? O cunoașteți mai bine pe d-na Boșoteanu decât pe arhitectă. Sper că nu credeți tot ce zboară. Timpul le va dovedi pe toate. Și apropo, cei care au plecat, inclusiv, ăla care a fost cică primar, nu puteau să facă atâtea tâmpenii administrative fără semnătura celor care au rămas în primărie. Vreți să spuneți că Radovei este profesionist în administrație? Domnule Primar, profesionalismul unui funcționar public se vede după rezultatele controalelor Curții de Conturi! Atenție la cine vă înconjoară și cine vă lingușește ! Cred că veți rămâne același OM pentru care v-au votat tecucenii! În rest toate sunt OK! Mult, mult succes vă doresc!

  12. Nu vreau sa-mi fac multe iluzii, nu stiu in ce conditii s-a desfasurat acest interviu, daca intrebarile i s-au pus direct si dl primar a dat pe loc raspunsurile, sau i s-au transmis iar dansul a transmis ulterior raspunsurile.
    Chiar si in aceasta a doua varianta, jos palaria pentru raspunsurile date. Ele dovedesc ca acest domn primar este un om extrem de destept, care a inteles repede ce e de facut in orasul asta. Si chiar se vede ca s-a pus pe treaba.
    E un obiectiv exrem de greu sa construiasca acel mare spital, dar ii dau sanse. Mizez mult pe puterea inteligentzei.

  13. Am retinut ca fostul primar a cheltuit sume imense pe tot felul de studii de fezabilitate pentru lucrari fara nici un fel de utilitate pentru tecucenii, cum este acest muzeu al cartii. Sunt curois cate carti vor fi expuse in ditamai cladirea.

  14. Cu tot respectul, lucrurile nu sunt deloc clare.

    1.”Încă nu este aprobată noua organigramă, eu o am încă aici pe birou, pe un dosar roz.”

    Cum arata, concret, noua organigrama ?

    2.”De plecat din Primărie, cred că a plecat cine a trebuit! A plecat inclusiv secretarul Primăriei, arhitectul şef al Primăriei, a plecat directorul economic al Primăriei, şeful de la Taxe şi Impozite. A plecat cine a vrut.
    Cine va rămâne? Vor rămâne toţi cei care sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului şi care îşi doresc să facă o echipă alături de mine! Nu mă interesează criteriul politic. Pe mine mă interesează profesionalismul.”

    Ei as ! Adica au plecat numai cativa sefi, care nu erau profesionisti, iar cei din subordinea lor, care le-au facut jocul, raman, deoarece sunt profesionişti în adevăratul sens al cuvântului.

    Ma lesi ?

  15. cred ca-l bagam in seama prea mult pe prostul satului.
    si va rog sa nu ma cenzurati, ca stiti ca am dreptate.

    • Prostul satului cred ca esti tu. Asa primar nu a avut Tecuciul decand este el. Cate proiecte a pus dl. Hurdubae in miscare in doar trei luni, nu a pus tepeanul in 4 ani.

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


*