shopify
analytics tool

Candidatul pe care vi-l propun

Cine ne alege, nouă românilor, preşedintele ?!

   În toată această circăraie electorală, în care mai de care acuză pe care mai pe cine, candidaţii se acuză şi-şi pun poalele în cap, fie că le au fie că nu, iar părerologii populari, netitraţi în ştiinţe socioumanoide îşi dau cu părerea în preşedenţiabili, cot la cot cu mustăcioşii sau fardatele opionoloage, titrate şi titraţi, de data aceasta, în sofistififăcăturile mult iubite de posturile emitente, uite că îndrăznesc şi eu să-mi dau cu părerea în această direcţie arhiplină de comentarii…

Fraţi români de peste tot din lumea asta mare şi largă şi chiar de prin alte universuri, Dac-o-ţi fi ajuns şi pe acolo… nu vedeţi câtă scârnăvie ne înconjoară de când a început această campanie electroputuroasă, cică, pentru alegerea primului om din stat?!

Care stat?!! Că de ceva vreme, de vreo 25 de ani încoace, a început disoluţia statului românesc care, demontat, bucăţică cu bucăţică, începând cu istoria naţională cea adevărată, nu cea fabricată, este aruncat cu neruşinare pe tarabele vânzătorilor de neam şi ţară! Şi procesul continuă, se reiniţializeză la fiecare 4 sau 5 ani prin scoaterea la licitaţie a primului demolator şi tarabagiu al ţării!

Noi, ca nişte netoţi, trăim cu gândul că, de fapt, noi îl alegem pe întâiul şi cel mai cel mai dintre cei mai cei mai români, îngrijitori ai obştii străbune ce, de la Decebal şi de la Rîm, le-am primit moştenire. Şi cu această falsă speranţă, gândul nostru cel bun se transformă în voturile fiecăruia dintre noi pentru unul sau altul din cei pe care, partidele politice ni-i caţără prin copaci, pe stâlpii plătitori de taxe sau ni-i lipesc pleaşcă pe geamuri sau pe faţadele blocurilor, în format urieşesc, să ne intre bine în ochi şi în cap…

   Gurile rele tot pălăvrăgesc cum că, de fapt, noi românii, în calitate de netoţi internaţionali, credem că noi ne alegem aleşii când, iarăşi de fapt, ei ne sunt aleşi cu ceva timp înainte ca noi, fudui nevoie mare, să trântim, plini de mândrie şi elan patriotic, ştampila pe cel mai cel dintre cei mai cei dintre noi… Haida-de, bre române, trezeşte-te bre şi coboară cu picioarele şi ştampila pe pământ, că doar nu te-oi fi crezut de capul tău… Şi ca să fac o paranteză, după alegeri, dac-o fi să fie, o să vă fac o dezvăluire fantastică de-a dreptul… asta dacă şi cine o să mă mai creadă la acel moment care se apropie…

  Chiar nu vezi cum mâna te este mânată din culisele tenebroase şi ştampila-ţi este îndreptată, de 25 de ani încoace spre căsuţa de pe buletinul de vot dorită de cei care vor să-ţi cumpere, pe nimica toată, toată agoniseala ta şi ceea ce au reuşit să-ţi lase moştenire moşii şi strămoşii tăi?! De fapt, noi românii, suntem mânaţi, fără să ştim, să votăm, de un sfert de secol, pe cel sau pe cei pe care îi împuternicim să ne pună ţara la mezat!

  Soluţia?!

Şi cum, orice problemă are o soluţie, un mod de rezolvare, eu ca specialist popular, părerolog specializat în observarea şmecheriilor social-economice româneşti, la cea mai de jos şcoală a trăitorilor pe acest plai, fără diplomă sau masterat obţinut la Şagunele, Maioreştienile, Americăneştile cau Cambridgeneştile Înaltelor Porţi ştiinţifice româneşti sau de aiurea, am găsit soluţia, pe care, dragilor compatrioţi, iubitori sau bârfitori ai politici româneşti învrăjbitoare de neam, v-o propun, atunci când veţi alege pe primul om al statului. Şi fac asta mânat de optimismul exagerat care mă caracterizează.

   Dacă veţi fi atenţi, veţi reuşi, pentru prima oară să nu mai alegeţi pe cel dintâi demolator şi vânzător ci, dimpotrivă, pe cel dintre noi care, în premieră absolută, se va zbate pentru noi şi pentru adevăratele noastre nevoi… Şi cum nici unul din cei 14 nu pare a fi cu mult, mult mai breaz decât ceilalţi 13, vă propun, totuşi, un exerciţiu de atenţie înainte de a-l mirui cu ştampila pe cel mai puţin rău decât cei mai răi dintre răi…

RECLAMA

     Iată condiţiile obligatorii şi, cred eu, suficiente pe care ar trebui să le întrunească cel pe care ni-l dorim preşedinte, făcând această alegere din „materialul” pe care-l avem la dispoziţie:
1. Să nu apară atârnat pe nici unul din stâlpii patriei noastre.Cu cât este spânzurat mai sus, mai abundent şi mai vizibil, cu atât este mai evident că acesta se doreşte să ajute mai mult la vânzarea neamului şi ţării româneşti. Ştiţi voi, oare, câţi bani costă această împăunare electorală?! Şi de unde provin aceşti bani?!
2. Să nu apară le televiziuni cu mesaje sforăitoare în care să ne promită marea cu sarea. Cu cât mesajul este mai sforăitor şi ademenitor, cu atât este mai evidentă demagogia politică gogonată.
3. Să nu fi strâns zeci de mii de oameni pe stadioane, locuri publice sau complexe expoziţionale, aduşi cu autocare electorale din toată ţara, la mitinguri grandioase care să amintească de epoci apuse. Este evident că, banii investiţi în aceste acţiuni electorale, vor fi scoşi, ulterior, înmilionit din sudoarea românilor. Sau, nu credeţi…
4. Să fie cetăţean român, necompromis, el şi toată spiţa din care se trage.
5. Să aibă un program de guvernare clar, în 10 puncte, pe care să-l înţeleagă tot românul, de la vlădică la opincă, nu mugitoarele programe în jde mii de puncte, care mai de care mai abracadabrante, mai „elaborate” şi mai demagogice.
6. În campania sa, să nu se refere la nici unul dintre contracandidaţii săi, să arunce cu mizerii în ei şi să-şi prezinte exclusiv programul său de guvernare, aşa cum aminteam mai sus.
7. Să nu fie o „emanaţie” a serviciilor secrete româneşti.
8. Să fie cetăţean român şi să nu posede o altă cetăţenie.
9. Să nu vă înfunde cutiile poştale cu materiale electorale propagandistice.
10. Să nu aibă, nici el, nici rudele sale de gradele I şi ÎI averi nejustificate în mod clar şi fără echivoc.

   Şi o să ziceţi acum, că m-or fi apucat pandaliile, deoarece niciunul dintre candidaţii actuali nu întruneşte condiţiile menţionate. Fraţilor, verificaţi spusele mele şi procedaţi cum vă taie capul pe fiecare în parte dar, dacă vreunul din cei 14 întruneşte un număr mai mare de condiţii din cele 10 pe care vi le propun şi vreţi cu tot dinadinsul să vă alegeţi un preşedinte, alegeţi-l pe acela. Asta, până când nu va apărea românul cel adevărat, iubitor de neam şi ţară şi nu un golan titrat, şmecherit şi cartiruit în slujba intereselor transfrontaliere ale oligarhilor financiari, gata să ne vândă şi ultimele zdrenţe care ne-au mai rămas, aşa cum, de fapt, sunt marea majoritatea celor care ne oferă „serviciile” lor… părerea mea…

Alegeţi fraţilor, dar nu vă înghesuiţi şi mai ales, nu vă mai vindeţi voturilor pe două parale, că-i păcat de noi toţi…

 Semnează:  Părerologul Român   Foto: adevarul.ro

 CAR-Unirea-Tecuci-Repatriere-defunctiRECLAMA ^^