shopify
analytics tool

BUSTUL LUI SPIRU HARET

Bustul lui Spiru Haret in currtea liceului cu acelasi nume TecuciBd. Victoriei nr. 12
Realizat în bronz de talentatul sculptor Ion Jalea, în anul 1934, portretul – de factură romantică – a fost montat pe soclu şi inaugurat, la 21 noiembrie 1935, în faţa Liceului de fete „Elena şi Tache Anastasiu”, în prezenţa dr. Const. Angelescu, ministrul Intrucţiei, Cultelor şi Artelor, şi a prof. univ. Ion Simionescu.  In vederea înălţării monumentului, se constituise, încă din toamna anului 1932 (când s-au comemorat, cu fast, la Tecuci, 20 de ani de la moartea lui Spiru Haret), un comitet de iniţiativă, al cărui preşedinte a fost unul din emulii acestuia, învăţătorul Constantin M. Gheorghiu, ce avea să desfăşoare o susţinută campanie de colectare a fondurilor prin intermediul publicaţiei „Lămuriri şcolare”.  Pe partea din faţă a soclului a fost încastrat un basorelief (executat în bronz de acelaşi autor), care-1 înfăţişează pe marele cărturar adresându-se mulţimii. Piedestalul are înscrise următoarele precizări: „Spiru C. Haret 1851-1912 Organizatorul şi îndrumătorul învăţământului românesc…”. In dreapta piedestalului s-a redat un fragment din testamentul său: „…Plec din lume cu mulţumirea că nu am pierdut vremea şi că mi-am îndeplinit datoriile atât cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările în care am trăit şi în marginea puterilor mele fizice şi intelectuale. Aceasta să fie şi mângâierea acelor care m-au iubit şi care vor rămâne după mine.”  Odată cu mutarea fostului Liceu de fete (devenit, între timp, Liceul Industrial nr. 1) într-un local nou şi spaţios, a fost deplasat şi bustul care s-a fixat în faţa acestuia.  De altfel, liceul, redevenit teoretic, a preluat, din anul 1991, numele lui Spiru Haret.

Fii tu primul care comentează on "BUSTUL LUI SPIRU HARET"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.