shopify
analytics tool

BUSTUL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

Bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Gradina Publica TecuciAmplasat pe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 64

Lucrarea în manieră clasică – realizată în bronz de Ioan C. Dimitriu Bârlad (autor al mai multor opere de artă monumentală, răspândite prin întreaga ţară) – îşi propune să glorifice această reprezentativă personalitate istorică a neamului nostru.  Iniţial, ea fusese predestinată să completeze monumentul neterminat de la Galaţi al primului domnitor al Principatelor Unite. Bustul – înalt de cca. 1,5 m, deşi fusese inaugurat, acolo, la 24 ianuarie 1959, pentru faptul că distona cu proporţiile întregului ansamblu, realizat de Raffaelo Romanelli, a fost înlocuit, la 9 mai 1972, cu noul monument conceput de marele sculptor Ion Jalea. După cinci ani, bustul – rămas disponibil -a fost adus la Tecuci, fiind montat pe un soclu masiv din beton, înalt de circa 3,5 m. Inaugurarea monumentului tecucean – dedicat lui Alexandru Ioan Cuza – de la 24 ianuarie 1977 marchează, într-un fel, concretizarea altui gest de recunoştinţă a locuitorilor acestei aşezări pentru cel de care s-au simţit legaţi şi care le-a fost, cândva, părintele binefăcător. Se ştie că de câte ori a trecut Cuza prin oraş, ca pârcălab ori, mai apoi, ca domn, tecucenii l-au primit şi găzduit cu căldură. Oamenii acestor locuri i-au dedicat o medalie din aur, special confecţionată, în decembrie 1863, exprimându-şi astfel recunoştinţa şi sprijinul pentru reformele sale. Tecucenii au susţinut cu acelaşi entuziasm, în paginile modestei lor reviste literare „Freamătul”, ideea salutară a lui Nicolae Iorga de a i se înălţa o monumentală statuie în fosta capitală a Moldovei. Aşadar, nu se putea ca, tocmai la Tecuci, să nu-şi afle locul chipul statuat în bronz pentru eternitate al marelui bărbat.

Fii tu primul care comentează on "BUSTUL LUI ALEXANDRU IOAN CUZA"

Fii sociabil! Scrie şi tu un comentariu.

Your email address will not be published.


*


Scrie în căsuţă rezultatul adunării de mai jos: * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.